Creditul Help

Proiect
8/10 (1 vot)
Domeniu: Bănci
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 21 în total
Cuvinte : 1706
Mărime: 45.46KB (arhivat)
Publicat de: Ilie Coman
Puncte necesare: 7
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Sorin Anton

Extras din proiect

Una din principalele probleme ale autorităţilor din România o reprezintă retrocedarea caselor naţionalizate.

Valoarea despăgubirilor care se acordă foştilor proprietari şi moştenitorilor acestora, pentru apartamentele nerestituite în natură, precum şi preţul de vânzare, după caz, se stabilesc pe baza prevederilor Decretului nr. 93/1977, ale Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale Legii nr. 85/1992, republicată, iar valoarea terenurilor aferente, pe baza Criteriilor privind stabilirea şi evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat nr. 2.665 din 28 februarie 1992, elaborate de Ministerul Finanţelor şi Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, cu completările ulterioare. La valorile astfel calculate se vor aplica coeficienţii de actualizare, care nu vor fi mai mici decât coeficientul de creştere a veniturilor salariale medii pe economie.

Valoarea totală a apartamentului restituit în natură şi a despăgubirilor cuvenite pentru apartamentele nerestituite în natură şi pentru terenurile aferente nu poate depăşi suma veniturilor salariale medii pe economie ale unei persoane pe o perioadă de 20 de ani, calculată la data stabilirii despagubirii.

În cazul în care fostului proprietar sau moştenitorilor acestuia ori rudelor până la gradul al doilea ale fostului proprietar în viaţă li se restituie în natură un apartament conform prevederilor art. 2, a cărui valoare, calculată potrivit alin. 1, depaşeşte suma prevazută, ei nu pot fi obligaţi să plătească diferenţa. Plata despăgubirilor se face de către Ministerul Finanţelor, prin serviciile publice descentralizate ale acestuia, de la nivelul judeţelor, municipiului Bucureşti şi sectorului agricol Ilfov, în conturile bancare sau C.E.C., indicate de beneficiarii despăgubirilor, pe baza actului prin care se dispune acordarea despăgubirii şi comunicat conform art. 19, după 12 luni de la încheierea lucrărilor de evaluare, dar nu mai târziu de 24 de luni. Valoarea despăgubirilor stabilite în condiţiile anterioare se actualizează la data plăţii, luând ca bază salariul mediu pe economie din ultima lună a trimestrului expirat. La dispoziţia Ministerului Finanţelor se constituie fondul extrabugetar pentru asigurarea punerii în aplicare a prevederilor prezentei legi, care se va alimenta din:

- sumele obţinute de vânzarea apartamentelor care nu s-au restituit în natură, reprezentând plăţi integrale, avansuri, rate şi dobânzi, după deducerea comisionului de 1% din valoarea apartamentelor;

- sumele obţinute din lansarea unor împrumuturi de stat cu această destinaţie, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 91/1993 privind datoria publică.

Din fondul astfel constituit se vor efectua cheltuieli în urmatoarea ordine:

- plata despăgubirilor cuvenite în condiţiile prezentei legi proprietarilor şi moştenitorilor acestora;

- plăţi pentru restituirea împrumuturilor contractate şi plata costurilor care decurg din aceste împrumuturi de stat;

- construirea de locuinţe, care să fie repartizate cu prioritate chiriaşilor aflaţi în situaţia prevazută .

Pentru a veni în ajutorul chiriaşilor scoşi în mod abuziv din locuinţe Guvernul României a emis o Ordonanţă de Urgenţă prin care solicită băncilor crearea unui credit imobiliar pentru achiziţionarea unui apartament, angajându-se în acest sens la plata a 50% din dobânda aferentă împrumutului. Acest procent de dobândă este plătit de către statul român din Fondul Proprietatea , societate care se adresează despăgubirii persoanelor scoase în mod abuziv din locuinţe.

Necestitatea scoaterii acestui produs pe piaţă a fost determinată de numărul tot mai mare de chiriaşi scoşi în mod abuziv din locuinţe de către proprietari, ca urmare a retrocedării imobilelor de către stat. În acest sens se doreşte implementarea acestui tip de produs de creditare pe piaţa bancară, care să vină în ajutorul persoanelor fizice aflate în acestă situaţie

Preview document

Creditul Help - Pagina 1
Creditul Help - Pagina 2
Creditul Help - Pagina 3
Creditul Help - Pagina 4
Creditul Help - Pagina 5
Creditul Help - Pagina 6
Creditul Help - Pagina 7
Creditul Help - Pagina 8
Creditul Help - Pagina 9
Creditul Help - Pagina 10
Creditul Help - Pagina 11
Creditul Help - Pagina 12
Creditul Help - Pagina 13
Creditul Help - Pagina 14
Creditul Help - Pagina 15
Creditul Help - Pagina 16
Creditul Help - Pagina 17
Creditul Help - Pagina 18
Creditul Help - Pagina 19
Creditul Help - Pagina 20
Creditul Help - Pagina 21

Conținut arhivă zip

  • Creditul Help.doc

Te-ar putea interesa și

Hotel Ami

1 Introduction 1.1 About the final project My final project is based on my internship in Hotel Ami. During my internship, I have access...

Lucrare de practică - SC Help Net Farm SA

INTRODUCERE Atatea schimbari de legislatie si de proceduri au avut loc in sistemul sanitar in 2005, incat pana si actorii din piata...

Agrarian reforms and modernization in twentieth century Romania. a case study - The Bordei Verde commune in Braila County

Abstract The modern Romania was formed in 1866 through the union of two principalities sharing a common language and culture: Moldavia and...

Local culture's impact on international marketing based on Nigeria-Romania culture differences on international marketing

Chapter 1 International market and local culture 1.1. International Market Place Trade is increasingly global nowadays, one important reason...

Banking Risk Management

1. Introduction In this paper we will try to introduce the complex universe of banking risks. Banks play a central role in the economy due to the...

Euro vs US Dollar

I. The EURO The euro (currency sign: €; banking code: EUR) is the official currency of the European Union (EU), used in 15 member states, known...

Presentations

PRESENTATIONS 1)There are a few methods to prepare before giving a presentation,like the following: -customize the outline-is the first thing to...

Fondul Monetar Internațional

INTRODUCERE De la bun început vom încerca să facem o scurtă incursiune în istoria apariţiei Fondului Monetar Internaţional (FMI). La sfârşitul...

Ai nevoie de altceva?