Criza datoriei publice în țările Uniunii Europene - implicații și evoluții

CAP 1: Scurtă prezentare a contextului

apariţiei datoriei publice

Nevoile statului de resurse financiare sunt cu caracter permanent, acestea fiind acoperite pe baza veniturilor ce sunt încasate de la populaţie prin impozite, taxe şi alte contribuţii. În marea majoritate a cazurilor, veniturile, precum şi posibilităţile de a le procura, nu sunt destul de mari pentru a acoperi cheltuielile pe perioada de un an. Astfel, pentru a se acoperi aceste deficite, se recurge la împrumuturi pe plan intern şi extern.

Datoria publică reprezintă suma obligaţiilor interne şi externe ale debitorului public care cuprinde guvernul central şi organismele sale (statul, provinciile şi subdiviziunile politice similare), precum şi organismele publice autonome cum ar fi întreprinderile publice şi cele mixte în care statul este acţionar majoritar.

Datoria publică apare datorită mai multor condiţii care sunt caracteristice ţărilor contractante. În cazul ţărilor în curs de dezvoltare, în mare majoritate a cazurilor, investiţiile sunt mai mari decât economiile. Administraţiile publice au în principal resurse limitate şi cheltuieli ridicate. Deoarece creditul public presupune apelarea la economiile interne sau contractarea de datorii externe, iar de multe ori economiile deţinute de populaţie şi agenţii economici nu sunt suficiente pentru demararea unor proiecte complexe, se apelează la contractarea de datorii externe.

Dacă în ţările dezvoltate datoria publică este în principal din resurse interne, deoarece acestea dispun de piaţa internă largă a capitalului de împrumut, ţările care sunt în curs de dezvoltare apelează într-o proporţie mai mare la surse străine, datorită slabei dezvoltări a pieţei interne a capitalului de împrumut şi a insuficientei resurselor obţinute din comerţul internaţional.

Datoria publică externă are rolul de a suplimenta resursele naţionale, ajutând la majorarea investiţiilor şi în principiu, a tuturor cheltuielilor interne. Prin majorarea PIB, mai ales prin majorarea investiţiilor, capitalul extern ajuta la accelerarea creşterii economice, în funcţie de mărimea intraţilor de capital, precum şi de eficienta utilizării acestuia.

Fondurile ce constituie datoria publică externă externă permit clasificarea acestei în funcţie de destinaţie, astfel:

- Pentru susţinerea balanţei de plăţi

- Pentru consolidarea rezervei valutare a statului

- Pentru realizarea unor proiecte de investiţii, finanţarea exporturilor, mobilizarea şi dezvoltarea unor domenii prioritare ale economiei

- Pentru realizarea unor reforme sectoriale

- Pentru realizarea unor importuri stabilite de guvernul statului

- Pentru finanţarea şi refinanţarea deficitului bugetului de stat.

Problema datoriei publice nu este una recentă, aceasta având o evoluţie lungă cu momente ce s-au dovedit a fi adevărate catastrofe pentru ţările debitoare. Pe lângă sărăcia şi slabă gestionare a fondurilor ţărilor debitoare, la producerea acestor catastrofe au contribuit şi împrumutătorii resurselor financiare.

Accentuarea problemei datoriei publice a avut loc la începutul anilor ’80, atunci când s-a declanşat în lanţ criza datoriei în mai multe state. Aceasta s-a manifestat prin întreruperea plăţilor în contul datoriilor externe. Confruntările cu acest tip de crize au determinat acordarea unei atenţii sporite problemelor generate de gestionarea datoriei publice, atât din partea ţărilor debitoare cât şi din partea celor creditoare. Dintre ţările îndatorate, s-au remarcat cele din America Centrală şi de Sud, ale căror probleme au rămas nerezolvate şi de actualitate şi în prezent.