Criza și reacția băncilor centrale

Economia mondială se află în cea mai puternică criză din ultimii şaptezeci de ani

Această criză este încă în curs de desfăşurare, însă autorităţile din multe ţări au luat deja o serie de măsuri menite să-i atenueze efectele

În această luptă, băncile centrale se află în prima linie

Natura crizei

Criza financiară mondială a apărut la început ca o criză de lichiditate

De asemenea, criza a apărut ca o criză de titrizare (securitization)

Prin natura lor, asemenea montaje financiare sunt vulnerabile şi fragile. Însă, această fragilitate a fost mascată de abudenţa de lichidităţi de pe piaţă şi de acţiunea anumitor intermediari financiari, cum ar fi, agenţiile de rating şi asigurătorii monoline

Asigurătorii monoline sunt societăţi de asigurare specializate în preluarea riscului de nerambursare a creditului în cadrul emisiunilor de obligaţiuni sau al operaţiunilor de titrizare

Prăbuşirea titrizării structurate a arătat că inovaţiile financiare apărute în ultimii ani au servit în mare măsură nu pentru o mai bună gestionare şi repartizare a riscului, ci pentru a spori volumul creditelor acordate fără a dispune de fonduri proprii corespunzătoare (leverage effect)

Efectul de levier (leverage effect) reflectă gradul de îndatorare al unei persoane fizice, intreprinderi sau instituţii finaciare, în vederea cumpărării unui bun sau a unui activ

Creşterea gradului de îndatorare rezultat de aici este un fenomen general, manifestându-se peste tot în forme ca:

- amplificarea valorii totale a activului băncilor

- multiplicarea vehicolelor înregistrate în posturi extrabilanţiere, care, de regulă, nu necesită fonduri proprii, având, deci, un „efect de levier” infinit

- utilizarea capitalurilor limitate ale asigurătorilor monoline pentru a garanta un volum important de produse structurate; ş.a.m.d.