Efectul Implementării Acordului Basel II

Acordul Basel II – privire de ansamblu

Comitetul de la Basel pentru supravegherea bancară a fost înfiinţat la sfârşitul anului 1974, sub auspiciile Băncii Reglementărilor Internaţionale (BIS), având ca scop principal asigurarea stabilităţii financiare şi monetare în principalele 10 ţări cele mai dezvoltate. Principalele obiective propuse au fost:

- Stabilirea unei reglementări privind capitalul minim al băncilor necesar acoperirii riscurilor;

- Îmbunătăţirea calităţii managementului riscului.

Acordul Basel II a apărut în urma manifestării unor slăbiciuni ale principiilor acodului Basel I, dar şi ca urmare a efectului asupra industriei bancare pe care l-a avut prăbuşirea unor mari companii, precum şi riscurile sistemice adiacente. Prin urmare, Comitetul de la Basel a emis, în anul 1999, o propunere consultativă privind un nou cadru de măsurare a adecvării fondurilor proprii ale instituţiilor bancare active pe plan internaţional.

Noul cadru de supraveghere a fost impus de necesitatea de a adapta evaluarea riscului la inovaţiile financiare apărute pe pieţele internaţionale. Acordul Basel II apare ca o schimbare radicală de abordare, deoarece oferă instituţiilor de credit libertatea de a-şi alege propriile metode şi tehnici de evaluare a riscurilor, şi totodată induce noi categorii de riscuri (cele operaţionale şi de piaţă). Noul acord a fost semnat în anul 2004 şi este implementat începând cu decembrie 2006.

Noul acord se bazează pe trei piloni:

- Pilonul 1 - cerinţe minime de capital;

- Pilonul 2 – supravegherea adecvării capitalului;

- Pilonul 3 - disciplina de piaţă.

Figura 1 – Structura Basel II

PILONUL 1 PILONUL 2 PILONUL 3

Cerinţele minime de capital (pilonul 1), adică regulile în conformitate cu care banca trebuie să-şi calculeze rata de solvabilitate reprezintă centrul de greutate al reformei propuse de Comitetul de la Basel. În raport cu situaţia actuală, acest acord are în vedere impunerea de cerinţe de fonduri proprii nu numai pentru riscul de credit şi cel de piaţă, ci şi pentru alte riscuri. Va trebui ca băncile confruntate cu rate mai ridicate de dobândă să facă faţă unor cerinţe suplimentare de capital. De asemenea, acordul prevede introducerea unor cerinţe suplimentare de fonduri proprii pentru riscul operaţional. Pentru măsurarea riscului de credit şi a celui operaţional, comitetul a introdus o abordare evolutivă, băncile putând alege între mai multe metode care au un grad de complexitate în creştere.

Supravegherea adecvării capitalului (pilonul 2), acordă un rol important autorităţilor de supraveghere în obţinerea asigurării că fiecare bancă deţine fonduri proprii adecvate profilului său de risc. Astfel, autorităţile naţionale de supraveghere pot impune cerinţe de fonduri proprii superioare celor calculate conform regulilor aferente pilonulu 1, în funcţie de profilul general de risc al fiecărei instituţii bancare.

Disciplina de piaţă (pilonul 3) are în vedere promovarea disciplinei de piaţă prin impunerea unor cerinţe de publicare detaliată a informaţiilor privind nivelul şi structura fondurilor proprii ale băncilor, în relaţie cu profilul lor de risc, deci cerinţe sporite de transparenţă financiară pentru bănci.