Emisiunea de monede internaționale

1. Sistemul monetar international

Fără a minimaliza rolul pe care l-a avut în a obţine eficienţe economice internaţionale, evoluţia acestui sistem in mesagerul proeminent de politică globală economică impune o reanalizare a scopurilor iniţiale, a metodelor folosite pentru realizarea acestor scopuri, precum si coordonarea politicilor care să ofere o ghidare clară membrilor asupra acţiunilor regulatorii permisibile.

Emisiunea monetara este unul din atributele suveranitatii statelor. Existenta natiunilor suverane si deschiderea catre exterior pun problema conversiunii unitatilor monetare între diferite tari, ca urmare a tranzactiilor comerciale sau financiare între agentii economici rezidenti sau nerezidenti.

Sistemul monetar international (SMI) poate fi definit ca ansamblul regulilor care permit asigurarea acestor tranzactii, determinand compatibilitatea sistemelor monetare nationale.

Existenta unui SMI nu are sens doar în raport cu nevoia de a asigura buna functionare a comertului international. Daca toate tarile ar avea aceeasi moneda, problema determinarii cursului de schimb, adica operatiunea care permite convertirea unei monede în alta, nu s-ar pune. Si aceasta tocmai ca pe lânga moneda nationala exista monede straine ( numite devize), încat se simte nevoia unui SMI.

Ca regula generala, relatiile monetare s-au derulat pana in 1944, anul crearii sistemului monetar international, pe baze bilaterale, fara existenta unor reglementari concrete, adoptate expres de majoritatea tarilor. Au existat, totusi, unele incercari de reglementare internationale a acestor relatii sub forma de uniuni si blocuri monetare, acestea din urma transformandu-se dupa al doilea razboi mondial in zone monetare.

Reprezentand interesele unui grup de tari si avand din acest punct de vedere un caracter limitat, functionarea uniunilor si blocurilor monetare nu a condus la reglementarea internationala a relatiilor monetare care trebuiau sa raspunda cel putin la trei obiective majore si anume: asigurarea stabilitatii relative a raporturilor valorice dintre monedele nationale in scopul promovarii certitudinilor si echitatii in tranzactii, prevenirii si inlaturarii miscarilor speculative de capital; crearea unor rezerve monetare si a unor lichiditati suficiente cantitativ si calitativ; instituirea unor mecanisme de ajustare a balantelor de plati in cazul unor deficite sau excedente exagerat de mari. Mai mult, aceste intelegeri au venit adesea in conflict cu interesele unor tari, care au raspuns cu contramasuri pe plan monetar.

1.1. Sistemul monetar international de la Bretton Woods

Conferinta Monetara si Financiara din 1944 de la Bretton Woods a abordat pentru întâia oara problema crearii unui sistem monetar international, bazat pe etalonul aur-devize si, în cadrul acestuia, pe dolar ca principala moneda de rezerva.

Propunerea facuta de de J. M. Keynes de creare a unei monede internationale, denumita „bancor”, nu a fost acceptata.

A prevalat conceptia americana cuprinsa în Planul White de a se utiliza pe plan international monedele nationale. Initial acest plan cuprinde propunerea unei monede international denumita “unitas”. In final, dolarul SUA, garantat cu importante reserve de aur a castigat, devenind moneda de rezerva a sistemului care se nastea. Propunerea crearii unei monede internationale a fost numai un adevar prematur, mecanismele monetare ulterioare fiind favorabile punerii în circulatie si utilizarii în proportie tot mai mare a unei astfel de monede – DST (drepturi speciale de tragere) emisa de FMI.

Crearea în 1944 a Sistemului monetar international a însemnat primul mare succes al ideii de cooperare internationala în sistemul monetar, un succes al conceptiei potrivit careia o moneda nationala poate îndeplini functii internationale si, ca atare, poate servi ca pivot al sistemului.

Sistemul monetar international din 1944 a fost conceput ca un ansamblu de norme si tehnici, convenite si acceptate pe baza unor reglementari institutionalizate, menite sa coordoneze comportamentul monetar al tarilor în relatiile de plati si de stingere a angajamentelor reciproce, generate de schimburile comerciale, necomerciale si de miscarile de capital pe plan international.