Etica în Domeniul Bancar

“Scopul nu scuză mijloacele, dar nici mijloacele scopul.”

Etica în domeniul bancar

1.1 Etica, definiţii şi sfera ei de cuprindere

“Etica este preocuparea nostră pentru un comportament bun, obligaţia noastră de a lua în considerare nu numai bunăstarea noastră personală, ci şi pe cea a altor oameni.”

Etica, conform dicţionarului este “ ştiinţa care se ocupă cu studiul principiilor morale, cu legile lor de dezvoltare şi cu rolul în viaţa socială”.

Etica se confruntă cu ce este bine şi ce este rău. Este un cod de reguli nescrise ce ne guvernează în atitudini faţă de ceilalţi.

Sensul cuvintelor “drept”, “corect” şi “just” îşi găseşte determinarea în ceea ce numim etică. A fi etic însemnă a trăi într-un mod, este un fel de a te comporta în viaţă, adică a acţiona drept, corect, just.

Noţiunea de etică are acelaşi înţeles cu cea de morală, au aceeaşi provenienţă, în latină, ca şi în greaca veche, ele fac trimitere la obiceiurile, moravurile unei societăţi sau la ştiinţa acestora. Şi totuşi, există uneori percepţii diferite asupra celor două noţiuni care, alături de termenul deontologie, sintetizează o problematică de ordin moral a vieţii şi societătii. De aceea, considerăm că este necesar o aprofundare a acestor noţiuni, a ceea ce se poate “ascunde” sub aceste concepte.

Conceptul de morală se referă la un anumit cod social, la un ansamblu de reguli cărora trebuie să ne supunem pentru a fi admişi într-o societate dată. El evocă intervenţia unei autorităţi tradiţionale, adesea religioase, capabile să ne indice ce trebuie făcut sau evitat. Intr-o societate culturală dezintegrată, individualistă, cuvântul morală poate produce neîncredere.

Etica, conform dicţionarilor, simbolizează ştiinţa binelui şi a răului. Intrebarea este de unde ştim ce este bine şi ce este rău?. Fără îndoială, fiecare individ percepe binele şi răul într-un anumit fel, raportându-se la conduita celorlanţi: sunt lucruri care se fac şi lucruri care nu se fac. Este însă mai dificil să te analizezi pe tine însuţi decât să-i critici pe ceilanţi. Poate de aceea etica este considerată o ştiinţă care ne ajută să cunoaştem omul, comportamentul său şi societatea în ansamblul ei. Ştiinţa eticii are un dublu caracter, respectiv: analitic (se preocupă de cauzele acţiunilor noastre) şi normativ (ne spune ce avem de făcut); însă, fără să fie o ştiinţă descriptivă (nu ne indică cum sa facem), este o ştiinţă practică, este orientată spre acţiune: se învaţă din practică. De aceea, se foloseşte adesea şi conceptual de etică aplicată, prin care întelegem “analiza din punct de vedere moral a unor situaţii concrete din practica socială sau profesională în vederea luării unor decizii”.

Dar ar fie etic nu înseamnă o obligaţie; etica este raţională, nu o impunere externă. A fie etic înseamnă să resepcţi anumite valori, care nu reprezintă altceva decât binele oamenilor şi anumite princii morale.

Noţiunea de deontologie, într-un sens mai restrâns, desemnează “un ansamblu de reguli, considerate esenţiale în cadrul unei profesiuni.”

A vorbi despre etică – acoperind inţelesul celor trei noţiuni prezentate anterior – în politică, în economie, în organizaţie este astăzi “la modă”, chiar dacă nu reprezintă o noutate. Şi aceasta în ciuda faptului că se manifestă o lipsă evidentă de etică în aceste domenii – o spun nu numai specialiştii ci o simţim cu toţii. Dacă politica este ce mai predispusă la încălcări ale eticii, considerăm însă că există şanse reale de însănătoşire morală a vieţii economice, iar convingerea noastră se bazează pe exemple vii ale unor marii companii, multe la număr, care promovează, prin acţiunile lor, principiile eticii.