Evoluția Activității de Retail Bancar în România de la Origini și până în Prezent

Evoluţia activităţii de retail bancar, în România, de la origini şi până în prezent

Capitolul 1. Începuturile şi evoluţia activităţii de retail bancar

1.1. Începuturile activităţii de retail banking

Pentru a putea vorbi despre activitatea de retail bancar, mai întâi, trebuie să o definim. Termenul de „retail banking” provine din limba engleză şi înseamnă „activitatea bancară cu amanuntul”.

Activitatea de retail bancar are mai multe abordări, atât în literatura de specialitate, cât şi în practică, astfel că putem defini un sens larg sau mai restrâns:

- în sens larg, retail banking-ul se presupune a fi acea activitatea bancară desfășurată cu clienții individuali (persoane fizice, micii întreprinzători, profesiile liberale, IMM-uri) care își desfășoară activitatea printr-o rețea bancară extinsă.

- în sens restrâns, retail banking-ul este acea activitatea bancară orientată către clienții persoane fizice (populația) și desfășurată prin intermediul unei rețele de sedii bancare extinse (consumer banking).

În Ţările române, primele semne ale activităţii cu caracter bancar, în sensul modern al

termenului, au apărut încă din perioada feudalismului, fiind desfăşurate de zarafi şi cămătari.

Zarafia, în prima etapă, s-a manifestat sub forma de cumpărări şi vânzări de monede, în scopul obţinerii unor câştiguri. Această activitate era asemănătoare cu schimbul valutar în numerar de astăzi, şi era favorizată de faptul că în acea perioadă, pe teritoriul Romaniei, circulau numeroase însemne monetare provenite din Turcia, Austria, Prusia, Rusia, Franţa, etc.

Odată cu dezvoltarea relaţiilor de tip capitalist ce au însemnat dezvoltarea creditului ca formă principală de finanţare, zarafii au devenit cămătari 1. Aceştia, alături de speculaţii monetare ofereau şi operaţiuni de creditare.

Cămătarii acordau împrumuturi în bani, cu dobânzi foarte mari, beneficiarii lor făcând parte din toate clasele şi păturile societăţii: ţărani, meşteşugari, boieri şi chiar vistierii. Astfel, ţăranii se împrumutau pentru plata impozitelor sau a obligaţiilor feudale, a alimentelor pentru familie sau a furajelor pentru vite. Visteriile aveau mare nevoie de bani pe timp de război, ocupaţii militare, pentru furniture miliatre, lefurile ofiţerilor şi a soldaţilor din trupele de ocupaţie, etc. Boierii se împrumutau pentru cheltuieli somptuoase. Totodată, se împrumutau pentru achitarea datoriilor moştenirilor, obligaţiilor politice, dobândirea domniilor sau slujbelor.2

1 Kiriţescu, Costin, Sistemul bănesc al leului şi precursorii săi, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1997, p. 117-118

2 Pintea, Alexandru, Ruscanu, Gheorghi, Băncile în economia românească, Ed. Economică, Bucureşti, 1995, p. 14

Evoluţia activităţii de retail bancar, în România, de la origini şi până în prezent

Astfel întâlnim, pentru început, două forme de credit: creditul politic şi creditul de

consum. Împrumuturile pentru obţinerea domniei au o istorie îndepărtată în Ţările Româneşti.

Documentele arată că la serviciile de cămătărie recurgeau atât domnitori ca Aron – Vodă

(1580), care se împrumuta de la un anume Teodor Chiriac cu bani şi cai de preţ pentru a plăti

„nevoile către turci”, sau Mihai Viteazu (1593-1601) care lua cu împrumut 67000 de aspri de la

jupân Preda, cât şi boieri ca Safta Stolniceasca, Brătăşanu, Dudescu, Fălcoianu, Urdăreanu, etc.,

datornici în 1715 unui oarecare jupăn Nică din Bucureşti. La aceleaşi servicii recurgeau însă

deopotrivă meşteşugarii şi ţăranii, care se obligau faţă de cămătar ca în cazul în care nu vor putea

face faţă obligaţiilor de restituire „să-i fie rumân cu feciorul său şi cu toată moşia şi cu via cu

tot”3.

Atât în sclagasim, cât şi în feudalism, caracteristic pentru cămătărie este că ea a operat, pe

de o parte, asupra celor bogaţi – proprietari de sclavi şi potenţaţi feudali, mereu în goana după

bani pentru consum parazitar, plată de datorii sau războaie – şi pe de altă parte, asupra micilor

producători săraci: meşteşugari şi ţărani, obligaţi să se împrumute, în primul rand, pentru a plăti

prestaţiile în bani la care erau impuşi.