Falimentul Băncii Barings

CAP.1 Falimentul în activitatea bancară

1.1.Definiție și carcateristici generale

Termenul de “faliment bancar” poate avea semnificații diferite, în funcție de faptul că legislațiile naționale sunt diferite de la o țară la alta. În acest context în SUA termenul de faliment presupune o procedură care vizează fie lichidarea, fie reorganizarea averii debitorului, pe când spre exemplu în Ungaria prin faliment se înțelege doar procedura de reorganizare a afacerii. În timp ce în România noțiunea de faliment desemnează fie procedura de lichidare, fie pe cea de reorganizare judiciară.De asemenea un rol important îl au managerii bancari, investitorii, factorii de decizie și de reglementare în a înțelege ce determină băncile să intre în faliment, precum și să preconizeze ce bănci vor întâmpina dificultăți. În acest caz, falimentul bancar implică închiderea băncii insolvabile de către organele de supraveghere bancară abilitate. Deci noțiunea de faliment bancar necesită abordarea în strânsă legătură cu conceptele de insolvabilitate, risc de insolvabilitate, incapacitate de plată. Insolvabilitatea poate fi definită ca fiind aceea stare a instituției de credit, aflate în una din următoarele situații : Incapacitatea vădită de plată a datoriilor exigibile cu disponibilitățile bănești,Scăderea sub 2% a indicatorului de solvabilitate a instituției bancare, Retragerea autorizației de funcționare a instituției bancare, ca efect al imposibilității de redresare financiară. Așadar printre principalele deficiențe în funcționarea sistemelor bancare se regăsesc următoarele:

Astfel, falimentul bancar este consecința concretizării riscului de insolvabilitate, ce presupune existența probabilității ca fondurile proprii ale unei instituții de credit să fie insuficiente pentru a acoperi pierderile rezultate din activitatea curentă, conducând deci instituția bancară în incapacitate de plată. În acest sens, riscul de insolvabilitate poate fi determinat la rândul lui de slaba calitate a portofoliului de investiții; sau de manifestarea unuia sau mai multor riscuri financiare, pe care instituția bancară nu le-a prevenit și constituie riscul ca aceasta să nu dispună de suficient capital pentru a-și continua activitatea.Printre cauzele care au condus instituția de credit la faliment, se numără următoarele: supracreditarea, practicile liberale în acordarea creditelor, creșterea excesivă a cheltuielilor de management, cheltuieli nefundamentate, insuficiențe în planificarea politică și management, lipsa de corectitudine a reviziei, controlului și a sistemelor interne, fraudele materiale, tentativele de mascare și înșelăciune s.a. Cum am precizat anterior, o cauză a falimentului bancar prezentă în numeroase cazuri este cea reprezentată de fraudă, care împreună cu un management inadecvat al riscurilor financiare, precum și o lipsă de informare a conducerii, a determinat falimentul unor mari bănci. Iar cel mai ilustru faliment bancar, cauzat de un management defectuos, este cel al Barings Bank, ce a avut loc în anul 1995. În acest sens, o consecință a unui management defectuos este producerea riscurilor bancare, care pot determina reducerea profitului bancar, și în cele din urmă ieșirea din afaceri a instituției bancare prin faliment. Totodată este important de menționat că falimentul unei instituții de credit poate genera grave repercursiuni în întregul sistem, conducând în principal la scăderea credibilității sectorului bancar. Însă consecința imediat următoare este reprezentată de pierderile financiare mari suportate de creditorii instituției bancare intrate în stare de faliment; aceasta fiind succedată de întreruperea sistemului de plăți fiindcă o parte din rețeaua bancară va înceta să opereze. Pe lângă acestea, falimentul bancar presupune și alte consecințe, cu privire la următoarele aspecte :