Finanțarea imobiliară comercială din Canada

Investiţiile şi sursele de finanţare a acestora

Investiţiile ca şi concept cunosc o divesitate de nuanţe şi definiri. În dicţionarul de economie politică, investiţiile sunt numite drept plasare de fonduri în industrie, agricultură, comerţ şi în alte ramuri, cu scopul asigurării bazei materiale şi a forţei de muncă necesare desfăşurării şi lărgirii activităţii în aceste domenii.

Orice investiţie cuprinde următoarele elemente:

- un subiect, persoană fizică sau juridică care investeşte;

- un obiect, care cuprine obiecte sau mijloace în care se investeşte;

- un cost, reprezentând mijloace financiare alocate investiţiilor sau efortul făcut de investitor;

- efectul sau valoarea economică, rezultată în urma investiţiei

După sursa de finanţare, investiţiile pot fi :

a) din surse proprii

b) din surse atrase sau împrumutate

Realizarea procesului investiţional presupune două componente strâns legate între ele:

1. Componenta financiară – concretizată în constituirea şi utilizarea fondurilor băneşti necesare derulării procesului investiţional;

2. Componenta fizică- care constă într-un ansamblu de acţiuni fizice şi tehnologice care au ca finalitate realizarea fizică a obiectivului de investiţii.

Sursele de finanţare în economia de piaţă diferă foarte mult , astfel avem :

Surse interne-autohtone, pentru finanţarea investiţiilor sunt reprezentate de fondurile proprii ale firmei investiţionale, împrumuturile bancare pe termen lung şi mijlociu, alocaţiile de la buget. Fondurile proprii se regăsesc în fondurile de dezvoltare şi sunt alimentate din profitul net destinat pentru investiţii, din amortizarea destinată acestui scop,din sumele rezultate din vânzarea activelor fizice sau a altor materiale ce provin din dezafectarea activelor scoase din funcţiune, din profitul net rezultat din scăderea din profitul brut a impozitului pe profit şi care este repartizat pentru investiţii. Locul profitului în asigurarea fondului investiţional depinde de politica Guvernului, dacă se acordă facilităţi pentru profitul reinvestit.

1. Amortizarea- are un dublu caracter :

- sursă banească sau ca parte disponibilizată a capitalului permanent

- ca un cost care determină profitul

Utilizarea amortizării ca resursă de finanţare a investiţiilor trebuie să ţină seama de înlocuirea mijloacelor fixe a căror durată de funcţionare a expirat. Orice întreprindere nu utilizează amortizarea anuală în vederea utilizării ei doar în momentul scoaterii din funcţiune a mijlocului fix complet amortizat, ci o utilizează ori de câte ori apar oportunităţi pentru investiţii.

2. Creditele bancare- această sursă de finanţare trebuie foarte riguros fundamentată din două puncte de vedere :

- fiind o cheltuială (dobândă) costul este mai mare

- din punct de vedere al riscului finanţării (investiţional)

Creditele bancare solicitate pentru investiţii pot fi :

a) credite bancare acordate pe baza unor garanţii materiale, care cuprind capitalul sau patrimoniul firmei, în special active imobilizate ;

b) credite ipotecare, în care se garantează cu anumite valori(clădiri, terenuri);

c) credite de tip cash-flow, care se acordă pe baza unui studiu de fezabilitate prezentat de investitor.

Sursele externe de finanţare – pot să îmbrace mai multe forme :

a) credite sau împrumuturi

b) investiţii directe de capital

Creditele externe pot fi credite guvernamentale sau cu garanţii guvernamentale, credite bancare şi credite acordate de instituţiile financiare internaţionale.

Creditele guvernamentale au la bază convenţii între două ţări în care una este solicitantă de credit iar cealaltă acordă creditul. Prin aceste convenţii se stabileşte plafonul de garanţie şi împrumuturile. În cazul acestor convenţii ţara creditoare impune ca achiziţionarea de maşini şi utilaje să fie făcută din ţara sa.

Creditele bancare sunt asigurate de bănci din diferite ţări, pentru acest tip de credit existând o garanţie materială, un studiu de fezabilitate, care să asigure banca creditoare că îşi va recupera creditul şi dobânzile.