Gestionarea Riscului de Creditare

INTRODUCERE

Evoluţia sectorului financiar-bancar pe parcursul ultimelor decade a fost marcată de schimbări majore ale mediului de afaceri, datorate în principal privatizării, diminuării restricţiilor legislative şi modificărilor tehnologice survenite în cadrul acestui sector economic, în multe ţări europene, inclusive în România.

Schimbările apărute în cadrul ofertei de produse şi servicii financiar-bancare au fost stimulate de modificările coordonatelor cererii, constând în creşterea veniturilor şi a puterii de cumpărare a consumatorilor, precum şi de un nivel îmbunătăţit de informare a consumatorilor cu privire la noile instituţii financiare intrate pe piaţă şi oferta acestora. Aceste aspecte au suferit însă modificări drastice datorita urmărilor atât de mediatizatei crize economice.

Lucrarea de faţă, intitulată „Gestionarea riscului de creditare la Banca Comercială Română S.A.”, abordează problematica complexă a riscului bancar, mai exact a riscului de creditare, care însoţeşte ca o umbră dezvoltarea şi prosperitatea băncilor, în contextul dinamic şi diversificat al mecanismelor economiei de piaţă. Creditul bancar, principalul produs al societăţilor bancare, reprezintă modalitatea esenţială de evidenţiere a strategiilor, profesionalismului şi a dorinţei de participare a acestora la dezvoltarea şi echilibrul economiei reale. Pornind de la etimologia cuvântului credit, activitatea de creditare are la bază încrederea şi cunoaşterea reciprocă între parteneri, respectiv client şi bancă. Acest lucru nu elimină însa riscul ce stă la baza activităţii de creditare.

Este adevărat că cine nu riscă nu câştigă, dar tot atât de adevărat este că asumarea superficială sau parţială a riscului nu înseamnă întotdeauna garanţia câştigului aşteptat. Incertitudinea şi riscul însoţesc orice activitate. De aceea singura alternativă realistă pentru indivizi şi societate este de consolidare a abilităţii de a accepta şi a înfrunta realitatea riscurilor.

Principalul obiectiv strategic al BCR în anul 2008 este finalizarea cu succes a Programului de Integrare şi Dezvoltare (IDP), a cărui filozofie este de a continua eforturile de dezvoltare ale BCR din ultimii ani, beneficiind de integrarea în structurile Grupului Erste Bank. IDP a fost conceput pentru a sprijini alinierea BCR la standardele Erste Bank şi la cele mai bune practici internaţionale, creând o bază solidă pentru creşterea eficienţei băncii şi a gradului de satisfacţie a clienţilor. În cadrul IDP au fost lansate 42 de proiecte, în scopul optimizării modelului de afaceri, de management al riscurilor (adoptarea cerinţelor Basel II), precum şi a structurilor, funcţiunilor şi proceselor, pentru a transforma BCR într-o bancă mai competitivă, mai flexibilă şi orientată către client.

1. Gestionarea riscurilor bancare

1.1.Definirea riscurilor bancare

În activitatea pe care o desfăşoară orice bancă într-o economie de piaţă, aceasta se confruntă cu probleme de risc şi incertitudine. Scopul activităţii băncilor, ca societăţi comerciale, este maximizarea profitului în condiţiile minimizării riscurilor. Cum relaţia risc-profit este indisociabilă, trebuie ca băncile să-şi asume o doză oarecare de risc, cu condiţia ca mărimea acestuia să fie menţinută în limite controlabile. Riscul există permanent, el insoţeşte ca o umbră toate operaţiunile băncii şi se produce sau nu în funcţie de condiţiile care i se oferă.

Riscul bancar este probabilitatea ca într-o tranzacţie să nu se obţină profitul aşteptat şi chiar să apară o pierdere. Noţiunea de risc poate fi definită şi ca un angajament care poartă o incertitudine datorită probabilităţii de câştig sau pierdere . Francezii Michael Rouch şi Gerard Naullen, în cartea lor “Le control de gestion bancaire et financiere”, definesc riscul ca un angajament purtând o incertitudine dată, cu o probabilitate de câştig sau prejudicii, fie acestea din urmă degradare sau pierdere.

Riscul bancar are două componente :

• Incertitudinea privind producerea unui eveniment în viitor;

• Expunerea la pierdere.

Dacă nu se manifestă ambele componente, nu putem vorbi despre risc. De exemplu, o bancă ce acordă un împrumut se confruntă cu incertitudinea rambursării la scadenţă, chiar dacă există garanţia, datorită posibilităţii reducerii valorii acesteia în timp şi/sau a mărimii costurilor de execuţie a acesteia. Banca îşi asumă riscul deoarece este expusă la incertitudine. Putem afirma că riscul descrie situaţiile prin care factorii externi sau interni băncii acţionează de o manieră imprevizibilă asupra valorii de piaţă a acesteia.

În activitatea de conducere şi supraveghere a riscului bancar, se recomandă folosirea unei metodologii care utilizează o procedură în patru etape: identificarea şi analiza riscului, controlul sau eliminarea riscului, asumarea riscului şi transferul riscului. Această metodologie pleacă de la ideea că riscul este un fenomen care poate apărea pe întregul parcurs al derulării operaţiunilor bancare şi poate provoca efecte negative asupra activităţilor, prin deteriorarea calităţii afacerilor, diminuarea profitului sau chiar înregistrarea de pierderi şi afectarea funcţionalităţii băncii. Managementul riscului trebuie să ţină seama că acesta poate fi provocat atât în interiorul băncii, de către clienţi, cât şi din cauza mediului concurenţial extern.

Managementul riscului se manifestă într-o anume proporţionalitate între volumul profitului şi nivelul riscului. În acest sens există două strategii clasice. O bancă poate sa-şi asume conştient riscuri mari atunci când are ca obiectiv pentru anul următor dublarea profiturilor. Acest lucru se poate realiza prin creşterea marjei dobânzii şi prin creşterea depozitelor la vedere în totalul resurselor. Există şi o a doua alternativă, in care o bancă poate să decidă realizarea unei strategii de dezvoltare pornind de la scopul minimizării riscurilor, asigurându-şi, în consecinţă, profituri mici, dar sigure.

1.2.Gestionarea sau managementul riscurilor bancare

Ştiinta managementului se bazează pe acumularea unei experienţe trecute şi pe necesitatea stringenta a găsirii unor soluţii pentru o mai buna organizare şi conducere a proceselor din ce în ce mai complexe care decurg din dezvoltarea impetuoasă a societăţii umane în ansamblul său. Americanii Reece şi O’Grady definesc managementul ca fiind” procesul de coordonare a resurselor umane, informaţionale, fizice şi financiare, în vederea realizării scopului organizării”. Unul din pionierii care reuşesc să facă o sintetizare a proceselor de management şi care au şi definit pentru, prima data 5 funcţii ale managementului (previziunea, organizarea, comanda, conducerea şi controlul) este Henry Fayol. Managementul bancar se supune şi el legităţilor generale ale ştiinţei managementului, dar are, în acelasi timp, sisteme, tehnici şi metode specifice, precum şi modalităţi de conducere adecvate.

Activitatea bancară comportă un risc, ceea ce conferă, de asemenea, o anumită specificitate procesului de management. În cazul băncilor, adoptarea deciziilor privind relaţia rezultat-risc constituie un obiectiv central al managementului, care se consideră rezolvat în măsura în care s-a atins un anumit grad de profitabilitate care poate permite dezvoltarea şi consolidarea băncii.