Impozitele Directe - Impozitul pe Avere

Cea mai mare parte a resurselor publice sunt prelevari obligatorii si de aceea se impune definirea impozitului si precizarea continutului sau, atat din punct de vedere juridic si economic, cat si tehnic.

Definitia clasica a impozitului spune ca acesta este o contributie obligatorie, neconditionata si fara contraprestatie la suportarea sarcinii publice.

a. In legatura cu impozitul sunt de remarcat urmatoarele lucruri:

b. impozitul nu este un scop in sine ci urmareste asigurarea satisfacerii sarcinii publice, adica participarea tuturor cetatenilor la cheltuielile publice;

c. prin impozite se realizeaza si o redistribuire a veniturilor cetatenilor intre diferitele paturi ale populatiei;

d. scopul initial al impozitului il reprezinta procurarea de resurse pentru autoritatea publica, dar de regula, lui i se asociaza si unul aflat dincolo de sfera financiara, anume faptul ca este folosit de stat pentru a-si asigura interventia in viata social-economica;

e. ca regula generala, impozitul este o contributie obligatorie, neconditionata, adica, contribuabilul nu poate pretinde prestarea unui serviciu de catre autoritatea publica;

f. impozitul nu are o destinatie speciala.

Asociat impozitelor exista si categoria de taxe. Si taxele sunt instituite prin lege si au un caracter obligatoriu, dar au obiective precizate colectandu-se in anumite scopuri precise.

In cadrul taxelor exista si taxe care sunt obligatorii numai daca populatia solicita un serviciu si presupun o contraprestatie, adica sunt conditionate. Putem exemplifica in acest sens cu unele taxe administrative de genul taxelor notariale sau a taxelor de pasaport.

Prin fiscalitate se intelege preluarea obligatorie pentru bugetul statului a unei parti din veniturile cetatenilor. In ultimii 50 de ani a intervenit notiunea de parafiscalitate care se refera la realizarea altor venituri ale statului decat impozitele si taxele obisnuite. Este vorba aici de taxele administrative despre care am vorbit mai inainte si care sunt percepute de autoritatea publica pentru un presupus serviciu. Aceste taxe se percep in folosul unui anumit serviciu al statului si tendinta este de a stabili marimea acestor taxe mult mai mare decat costul contraprestatiei.

Impozitul poate reprezenta o pârghie financiara deosebit de importanta prin intermediul careia statul poate interveni in economie. De altfel, reprezinta cea mai eficienta cale prin care statul poate incuraja anumite tipuri de activitati sau de a determina restrangerea altora.

Prezentam mai jos, succint, cateva din modalitatile tehnice de tranformare a impozitului intr-un instrument al politicii economice si sociale:

- adaptarea bazei de asezare (de calcul) a impozitelor;

- instituirea de monopoluri;

- instituirea unui sistem de scutiri si inlesniri;

- supradimensionarea impozitelor;

- sisteme de restituire fiscala.

Dupa parerea prof. Gheorghe Filip caracteristicile definitorii ale impozitelor, ca principala forma a resurselor financiare publice, pot fi sintetizate astfel :

a) prelevarea sub forma impozitelor are titlu obligatoriu, (în sarcina contribuabilului) si se realizeaza în mod silit. În aceasta relatie dintre stat si persoanele fizice sau juridice, actioneaza obligatia de a plati suma stabilita drept impozit fara a se cere consimtamântul expres al platitorului, iar în cazul în care acesta din urma nu se conformeaza, statul poate aplica masuri coercitive. Sub acest aspect, este de observat ca ipostaza de forta publica în care se afla statul îi confera acestuia dreptul de a executa silit încasarea impozitelor de la persoanele private, daca acestea nu efectueaza operatiunile de plata în conditiile prevazute

de lege. Acest drept este prevazut prin legile de instituire a impozitelor, iar în virtutea fortei sale, statul îi poate constrânge pe supusii sai sa-si îndeplineasca si aceasta obligatie.

b) impozitele se preleva la dispozitia statului, fara o contraprestatie directa din partea acestuia, între prelevarile sub forma de impozite si actiunile de finantat carora le sunt destinate nu se stabileste, în principiu, o corespondenta directa, în mod independent de destinatia, ce li se va da, impozitele se preiau de la persoanele fizice si juridice fara ca statul sa le ofere, în schimb si în mod direct, bunuri, servicii sau alte avantaje, în ideea de contraprestatie. În mod indirect, însa, prelevarea sub forma impozitelor nu exclude obtinerea de foloase din partea statului, dar aceasta apare ca o operatiune separata, distincta. Asadar, cheltuirea resurselor mobilizate prin impozite presupune prestarea de catre stat a unor servicii publice si, implicit, anumite avantaje în favoarea persoanelor fizice si juridice, fara a se urmari, însa, existenta unei corelatii între marimea prelevarii ca impozit si marimea foloaselor ce revin contribuabililor, cu atât mai mult cu cât de serviciile statului beneficiaza si cei care nu sunt afectati de plata impozitelor.

c) prelevarea sub forma impozitelor se efectueaza cu titlu nerestituibil (nerambursabil), exprimând, deci, transfer definitiv la dispozitia statului, ceea ce înseamna ca sumele prelevate nu se mai restituie contribuabililor. Aceasta trasatura este de altfel, imprimata categoriei generale a finantelor, în acceptiunea sa restrictiva.

Este evident ca, în aceste conditii, prelevarea ca impozit presupune o reducere a puterii de cumparare a contribuabilului si acumularea ei la dispozitia statului. Acest transfer de putere de cumparare este acceptat ca o necesitate cu caracter obiectiv, un rau necesar, de catre societate, pornind de la considerentul ca functionarea statului nu ar fi posibila în absenta prelevarilor sub forme ale impozitelor, taxelor etc.