Indicatori Economici Utilizati in Activitatea de Creditare

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Indicatori Economici Utilizati in Activitatea de Creditare.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 8 fisiere doc de 54 de pagini (in total).

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Constantin Cucosel

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 6 puncte.

Domeniu: Banci

Cuprins

CUPRINS
Introducere 3
1 Tipologia resurselor financiare 4
2 Trezoreria întreprinderii factor de asigurare a echilibrului financiar 6
2.1 Organizarea si funcţiile serviciului trezoreriei întreprinderii 6
2.2 Sarcinile trezoreriei 7
2.3 Evaluarea prin fluxuri de trezorerie 8
2.4 Previzionarea trezoreriei 10
3 Gestiunea şi dimensionarea trezoreriei 12
3.1 Excedentul global de trezorerie 13
3.2 Creditele de trezorerie 16
3.3 Elaborarea şi actualizarea bugetului de trezorerie 17
4 Echilibrul financiar al firmei 20
4.1 Conceptul, ecuaţiile de exprimare şi căile de îmbunătăţire 20
4.1.1 Tabloul de finanţare „nevoi = resurse” 21
4.1.2 Excedentul de trezorerie al exploatării 23
4.2 Bugetul de venituri şi cheltuieli, instrument de previziune financiară 24
5. Indicatorii calculaţi în activitatea de creditare 26
5.1 Principii generale de creditare bancară 26
5.2 Analiza bonităţii solicitanţilor de credite 30
5.3 Perfecţionarea procesului de creditare bancară 34
6 Studiu de caz: Analiza Economico - Financiară a societăţii „ Docom Electronic” S.R.L. 37
6.1 Prezentarea generală a societăţii 37
6.2 Situaţia economico-financiară la data de 31.12.2007 37
6.3 Analiza economico-financiară a societăţii 40
6.3.1. Indicatori de solvabilitate 42
6.3.2 Indicatori de profitabilitate 43
6.3.3 Indicatori de activitate 44
Concluzii 49
Bibliografie 55

Extras din document

INTRODUCERE

Pentru a exista şi funcţiona, întreprinderea trebuie să dispună de un anumit capital, de anumite fonduri, care se formează în amplul proces al fluxurilor monetare, băneşti, interne şi externe ale întreprinderii.

Mulţimea agenţilor economici, legăturile dintre ei şi stat, fac necesare fluxurile de natură bănească. O parte a acestor fluxuri exprimă relaţii şi raporturi legate de constituirea, conservarea, dezvoltarea, sporirea sau reducerea capitalului şi a fondurilor întreprinderii, de repartizare şi utilizare a rezultatelor exploatării, a profitului întreprinderii.

Capitalul unei întreprinderi poate fi abordat şi tratat ca:

a) mijloc sau factor de producţie, care reprezintă totalitatea averii la dispoziţia unei unităţi economice, formată din:

• bani (capital financiar);

• utilaje, instalaţii ş.a. (capital tehnic);

• materii prime, dreptul de creanţă (capital juridic);

b) fonduri, în sensul contabilităţii naţionale. Operaţiile cu capital sunt opozabile operaţiilor referitoare la vânzări, servicii, exprimând, desemnând mişcarea fondurilor în contrapartidă.

c) aporturi ale proprietarilor societăţii sau acţionarilor (în cazul societăţilor pe acţiuni). Ele se înscriu în pasivul bilanţului la un post de “capital” sau “capital social”, în cazul unei societăţi pe acţiuni.

Pentru o întreprindere, necesarul de fonduri cu imobilizare pe termen lung apare în cazul unor acţiuni de reînnoire, dezvoltare, restructurare. Investiţiile reprezintă principala formă de dezvoltare a întreprinderii. Ele au un pronunţat caracter novator întrucât creează condiţiile materiale necesare promovării progresului tehnic şi a rezultatelor activităţilor de cercetare ştiinţifică în toate domeniile de activitate.

În procesul evaluării investiţiilor trebuie să se ţină cont de caracteristicile financiare ale eforturilor şi efectelor acestora. În timp ce efortul de investiţie este întotdeauna măsurabil, efectul investiţiilor este greu de cuantificat. Aceasta se datorează fie naturii unor investiţii (de exemplu cele umane, sociale, comerciale) fie din cauza incertitudinii unor efecte viitoare scontate prin punerea în funcţiune a obiectivului de investiţie.

În realizarea echilibrului financiar, determinat de nevoile permanente de capitaluri, calitatea a două decizii este esenţială: decizia de investiţii si decizia de finanţare.

Decizia de investiţie face alegerea între investiţia în active fizice (utilaje, echipamente, etc.) şi investiţia financiară concretizată în valori mobiliare. Prin decizia de finanţare, în schimb, principala alegere se face între capitalurile proprii şi cele împrumutate, necesare efectuării investiţiei. Criteriul de selecţie îl reprezintă costul procurării capitalului, urmărindu-se reducerea costului mediu ponderat al capitalului.

1. TIPOLOGIA RESURSELOR FINANCIARE

Atragerea capitalului şi alocarea acestuia pentru diferite obiective de investiţie reprezintă o problemă fundamentală a întreprinderii. După cum plasarea capitalurilor în diverse variante de investiţii se face pe baza eficienţei obiectivelor, în mod asemănător, obţinerea capitalurilor trebuie să ţină seama de eficienţă adică, de costurile de procurare şi riscurile pe care le implică izvoarele acestora.

În funcţie de provenienţă, resursele de finanţare a investiţiilor pot fi:

1. resurse endogene;

2. resurse exogene.

Resurse endogene – numite şi resurse proprii, provin din: amortisment, profit şi alte resurse, şi se degajă din autofinanţare.

Amortismentul activelor imobilizate a constituit şi constituie cea mai importantă resursă proprie destinată finanţării investiţiilor, menită să înlocuiască activele imobilizate uzate. Amortismentul se realizează în urma procesului de amortizare a imobilizărilor corporale şi necorporale.

Profitul constituie o resursă endogenă de finanţare a investiţiilor care asigură cu precădere dezvoltarea întreprinderii. La întreprinderile cu capital majoritar sau integral de stat, repartizări din profitul net pentru creşterea resurselor de finanţare a investiţiilor se pot face într-o proporţie de până la 50%. În schimb, agenţii economici cu capital majoritar privat fac asemenea repartizări potrivit hotărârii adunării generale a acţionarilor sau asociaţilor. În plus, prin excepţie, se mai poate repartiza pentru finanţarea investiţilor, şi sumele rezultate din reducerea impozitului pe profitul folosit în exerciţiul financiar curent.

Alte resurse endogene destinate finanţării investiţilor:

• sumele rezultate din valorificarea materialelor obţinute din dezmembrarea activelor imobilizate scoase din funcţiune, mai puţin cheltuielile efectuate;

• sume încasate din vânzarea de active fixe, mai puţin valoarea rămasă neamortizată;

• sume încasate din vânzarea activelor, mai puţin impozitul datorat, aferent vânzărilor de active, costul proiectelor de evaluare, precum şi valoarea rămasă neamortizată;

• sumele încasate din despăgubirile de asigurare pentru activele imobilizate calamitate;

• alte sume.

Resursele exogene se mobilizează, pentru completarea resurselor necesare finanţării investiţiei, pe seama:

a. sporiri capitalului social;

b. pieţei de capital – creditului obligatar;

c. finanţelor publice;

d. leasing-ului;

e. creditelor bancare;

Fisiere in arhiva (8):

  • bibliografie.doc
  • cap 2.doc
  • cap 3.doc
  • cap 4.doc
  • cap 5.doc
  • cuprins.doc
  • introducere cap 1.doc
  • studiu de caz Docom.doc

Alte informatii

Este un proiect cu studiu de caz privind calculul si interpretarea indicatorilor financiari utilizati de catre banci in activiatea de creditare. A fost prezentat la Universitatea de Nord Baia Mare.