Instrumente de plată

CAP. 1

TRANSFERUL DE CREDIT

Dezvoltarea economica si aparitia bancilor a condus la extinderea masei monetare si la introducerea unui nou sistem de plati cunoscut sub denumirea de palti fara numerar care a reprezentat un salt calitativ foarte mare in finalizarea financiara a tranzactiilor dintre participanti. In sistemul bancar, platile fara numerar interbancare sau intrabancare se mai numesc si decontari fara numerar, datorita faptului ca implica incarcarea si descarcarea de gestiune a unitatilor bancare prin care se realizeaza transferul de fonduri. Acest sistem se bazeaza pe diverse procedee si instrumente de plata, unele generate de debitor iar altele de creditor.

1.1 PROCEDEE DE DECONTARI

Procedeele de decontari reprezinta un ansamblu de tehnici specifice, determinate de particularitatile unor tranzactii, menite sa asigure realizarea transferului de fonduri si stingerea obligatiilor in conditiile stabilite de parteneri. In literatura de specialitate, procedeele de decontari se mai intalnesc si sub denumirea de forme de decontare insa cu acelasi continut. In sistemul bancar se folosesc urmatoarele procedee de decontari: viramentul, cecul, acreditivul, incassoul, procesul cambial si compensarea interbancara. In timp ce viramentul, cecul si compensarea interbancara sunt specifice decontarilor interne, acreditivul, incassoul si procesul cambial se practica mai mult in platile externe. Fiecare procedeu foloseste unul sau mai multe instrumente de plata, astfel: viramentul - ordinul de plata; acreditivul - ordinul de plata; incassoul - dispozitia de incasare; cecul - cecul pentru numerar, cecul virament, cecul barat, cecul circular, cecul de de calatorie, giro-cecul; procesul cambial - cambia si biletul la ordin; compensarea interbancara - ordinul de plata, cecul barat, cecul virament, cambia si biletul la ordin. Procedeul de decontare, inclusiv instrumentul de plata, constituie una din prevederile obligatorii din contractele economice dintre parteneri prin care se asigura transferul de fonduri.

Procedeul cel mai cunocut este viramentul bancar care are ca scop stingerea obligatiilor dintre bancile implicate in transferul de fonduri si finalizarea decontarii dintre partenerii tranzactiei prin inscrierea miscarilor in conturile acestora deschise la banci. Viramentul bancar este de doua feluri: viramentul de credit (transferul de credit) si viramentul de debit (transferul de debit). In cadrul acestui procedeu, transferul bancar de credit este cel mai larg raspandit, datorita simplitatii si operativitatii, caracteristici apreciate de clientii bancari, atat persoane fizice cat si juridice. De exemplu, in anul 2002, transferul de credit detinea in totalul decontarilor fara numerar 87% in Romania si 99,7% in Elvetia.

1.2 TRANSFERUL DE CREDIT

In cadrul tranzactiilor cu plata in numerar, decontarea se facea direct si imediat, in timp ce in tranzactiile cu plata fara numerar avem de a face cu o plata intermediata si amanata. Comerciantul vanzator devine creditorul cumparatorului pentru o anumita perioada de timp necesara pentru efectuarea platii. Instrumentul de plata trebuie insa emis de o banca care intareste increderea creditorului in debitor in sensul ca acesta este recunoscut de o banca care emite instrumentul de plata si ca plata se va face de aceasta banca. Intre cumparatorul-debitor si vanzatorul-creditor se interpun cel putin doi intermediari (banca cumparatorului si banca furnizorului) care participa la procesul de transfer al proprietatii asupra activului monetar intre cei doi parteneri. Indiferent cati intermediari pot lua parte la derularea platii, obligatia de plata este una singura si se transmite de la o entitate la alta sub forma incarcarii si descarcarii de gestiune pana cand obligatia se stinge prin finalizarea platii. Intermedierea nu afecteaza obligatia debitorului fata de creditor, iar pierderea capacitatii de plata a unui intermediar nu poate fi opusa pretentiilor creditorului. Forma de plata care implica acest sistem de transmitere a activului monetar este transferul de credit.

Transferul de credit (engl. credit transfer) reprezinta un procedeu de transfer al banilor dintr-un cont in altul, prin intermediul bancilor si al unor instrumente specifice, din dispozitia debitorului-cumparator in favoarea creditorului-vanzator. Pentru realizarea transferului de credit, debitorul trebuie sa dispuna de depozite bancare la vedere sau la termen. Banca nu onoreaza nici o dispozitie de plata a debitorului in contul unor depozite viitoare, decat numai daca exista un credit aprobat in acest sens (credit de trezorerie). Transferul de credit incepe prin emiterea de catre platitor a unui ordin de plata dat bancii sale si se finalizeaza prin acceptarea ordinului de plata de banca destinatara si inregistrarea sumei in cont.

Din punct de vedere teoretic, transferul de credit are cel putin doua semnificatii: infaptuieaste circulatia monetara scripturala prin trecerea sumelor de la unii agenti la altii, ca efect a unor raporturi juridice intre parteneri in scopul finalizarii unor tranzactii; transfera creantele fata de banci in sensul ca la banca obligatarului (debitorului) creanta inceteaza iar la banca beneficiarului (creditorului) se creaza o noua creanta, de valoare egala, ca urmare a transferului de depozit. Aceste semnificatii demonstreaza ca tranferul de credit presupune o plata intermediata de agentii de decontare (de regula bancile) si ca la baza acesteia sta transferul de creanta asupra bancilor participante pana la finalizarea platii. Participarea la descarcarea obligatiei intr-o plata intermediata se prezinta in schema 1.1.