Instrumente de Plată Internaționale

INTRODUCERE

Sistemul de plãţi şi compensãri reprezintã o componentã importantã a sistemului monetar şi prin acesta a infrastructurii financiare a economiei, asigurậnd circulaţia banilor şi transferul de active monetare. Descarcãrea de obligaţie pentru schimbul mãrfii, serviciului sãu altui activ, se face de persoana care devine noul proprietar prin cedarea cãtre fostul proprietar a unui activ convenabil acestuia. Dacã activul transmis este sub formã de moneda, obligaţia este pecuniarã şi se considerã îndeplinitã printr-un act de platã.

Sistemul de plãţi a apãrut din cele mai vechi timpuri ca un set de reguli, la început sub forma unor practici, apoi a unor reguli scrise emise de conducãtorii statelor, mai tarziu de bãnci şi în final de autoritãţi monetare ca instituţii specializate ale statului. Plãţile în monedã scripturalã sunt considerate un şir de servicii prestate clientelei de cãtre bãnci pe baza schimbului de informaţie între ordonator, bancher şi beneficiar în legaturã cu transferul unei sume de bani şi înscrierea acesteia în conturile a cel puţin doi titulari. Aceastã intermediere presupune calitatea de mandatar a bancherului pentru transmiterea la timpul fixat a unui bun, banul-informaţie (suma, valuta, datele de identificare a partenerilor, bãncile participante şi natura transferului). Plãţile în monedã scripturalã se bazeaza în primul rậnd pe fiduciaritatea în moneda şi sistemul monetar a tuturor participanţilor la circuitul monetar (agenţi economici şi noneconomici, populaţia şi instituţiile de credit) şi pe responsabilitatea asupra monedei asumatã de stat prin banca centralã care deţine monopolul emisiunii monetare şi a reglementãrilor privind circulaţia monetarã. Aceastã încredere în monedã şi în banca centralã constituie baza evoluţiei sistemului de plãţi. Plãţile în moneda scripturalã necesitã însã şi instrumente specifice de platã care sã cuprindã instrucţiunea datã de debitor pentru onorarea plãţii în favoarea creditorului.

Cele mai vechi instrumente de platã atestate documentar au fost cambiile. Progresul rapid în domeniile înformaticii şi a comunicaţiilor a condus la apariţia monedei electronice şi a plãţilor electronice care au “comprimat” distanţele şi au redus timpul de decontare pậnã la suprapunerea momentului tranzacţiei cu cel al plãţii.

Instrumentele de plata monetare folosite în sistemele de plãţi se grupeaza în douã mari categorii: (a) numerarul şi (b) instrumentele de platã scripturale (bazate pe suport hậrtie şi cele electronice pe suport magnetic sãu electronic). Instrumentele de platã electronice cunosc o expansiune rapida înlocuind numerarul şi instrumentele pe suport hậrtie şi în acelaşi timp se realizeaza o diversificare continuã în scopul asigurãrii plãţii în timp real, reducerii riscurilor şi a costurilor de transfer al fondurilor.

Instrumentele de platã cu numerar sunt reprezentate prin moneda metalicã şi bancnote (moneda de hartie) şi reprezintã cea mai veche forma de circulaţie monetarã. Pentru a îndeplini funcţia de instrument de platã, moneda metalicã şi bancnotele – numerarul în termeni bancari – necesitã un complex de tehnici şi reglementãri cu caracter normativ emise de banca centralã şi bãncile comerciale.

Instrumentele de platã fãrã numerar sunt documente standardizate care conţin instrucţiuni de platã date de plãtitor bãncii sale pentru transferul fondurilor cãtre banca beneficiarului. Pe baza instrumentului de platã se fac înregistrãri în conturile partenerilor de la bãncile lor care atestã diminuarea respectiv majorarea creanţelor monetare asupra bãncilor. Instrumentele de platã folosite în tranzacţii sunt urmãtoarele: ordinul de platã, cambia, cecul, biletul la ordin, cardul. Fiecare dintre aceste modalităţile de plată are avantaje şi dezavantaje şi presupune stăpânirea unei anumite tehnici în utilizarea sa.

Exceptând plata în numerar şi anumite forme de plată prin compensaţie, toate celelalte modalităţi şi instrumente de plată presupun: existenţa conturilor bancare ale partenerilor de afaceri; realizarea mişcării banilor între aceste conturi pe canal bancar, prin una din tehnicile de transfer al fondurilor, comisioanele bancare etc.( Stoica Victor & Deaconu Petre 2003– Bani şi credit, Ed. Economică, Bucureşti, p.327)

Subiectul prezentei lucrãri este prezentarea, sub aspect teoretic, a derulãrii plãţilor internaţionale , a Instrumentelor utilizate în domeniul complex al plãţilor internaţionale şi riscurile care intervin în utilizarea acestor Instrumente.

Lucrarea este structuratã în trei capitole, primul fiind destinat prezentãrii Instrumentelor si modalitatilor de platã folosite in comertul international.

Cel de-al doilea capitol prezinta o caracterizare a Instrumentelor de plata internationale, urmãrind definirea, clasificarea şi tipurile de operaţiuni realizate cu fiecare din instrumentele amintite.

Ultimul capitol prezintã concluziile formulate dupã studierea activitãţii de derulare a plãţilor internaţionale, precum şi propunerile formulate în urma tratãrii problematicii abordate.

Cap 1. Instrumente si modalitati de plata folosite in comertul international. Definire si clasificare

Un moment important în desfăşurarea schimburilor economice internaţionale îl constituie încasarea contravalorii bunurilor economice care fac obiectul schimbului.

Realizarea încasării sumelor astfel rezultate se efectuează printr-o modalitate de plată sau de decontare covenită între parteneri şi stipulată în contract, utilizând modalităţile şi Instrumentele de plată adecvate caracteristicilor schimbului.

Derularea plãtilor internaţionale constituie o componentã a domeniului financiar-valutar care, utilizậnd diferite modalitãti şi tehnici de platã poate constitui o frậnã sau un stimul în dezvoltarea relaţiilor de afaceri ale unei firme cu strãinãtatea. Aceasta implicã cunoaşterea şi analiza lor în contextul relaţiilor financiar-valutare internaţionale şi a regulilor şi uzanţelor care le guverneazã.

Instrumentele de plată s-au diversificat continuu, odată cu mutaţiile ce au avut loc în cadrul economiei şi al perfecţionării tehnicilor de transmitere a mesajelor.

Instrumentele de platã diferã destul de mult unele de altele în funcţie de specificul plãţii, totuşi acestea au unele caracteristici comune care permit clasificarea acestora dupã mai multe criterii.

(a) Din punct de vedere al obligaţiilor juridice create:

- Instrumente de credit (din iniţiativa debitorului) – ordinul de platã;

- Instrumente de debit (din iniţiativa creditorului) – cecul,cambia, biletul la ordin.(b) Dupã suportul instrumentului:

- Instrumente pe suport hậrtie – cecul, ordinul de platã, cambia, biletul la ordin;

- Instrumente pe suport magnetic – cardul;

- Instrumente pe suport electronic – ordinul electronic de platã, cecul electronic. (c) Dupã modul de transmitere:

- letric;

- automatizat – telex, fax, telefon, reţea electronicã.

(d) Dupã natura juridica a iniţiatorului:

- plãţi pentru persoane juridice – plãţi profesionale, instituţionale;

- plãţi pentru populaţie.

(e) Dupã raportul de timp între scadenţa obligaţiei şi emiterea instrucţiunii:

- Instrumente de platã anticipatã;

- Instrumente de platã neîntậrziatã;

- Instrumente de platã întậrziatã.

(f) Dupã raportul de spaţiu.