Instrumente și Tehnici Utilizate pentru Managementul Riscului de Lichiditate

Capitolul 1. Noţiuni teoretice generale

1.1 Riscul de lichiditate

Lichiditatea poate fi definită ca fiind capacitatea activelor de a se transforma rapid şi cu cheltuială minimă în monedă lichidă (numerar şi disponibil în cont) în vederea finanţării operaţiunilor curente ale societăţilor bancare.

Lichiditatea este o proprietate generală a activelor bancare, o problemă a gestiunii activelor şi pasivelor bancare.

Riscul lichidităţii reprezintă incapacitatea societăţilor bancare de a onora obligaţiile sale de plăţi curente. Un nivel de lichiditate necorespunzător poate duce, în situaţia unei reduceri neaşteptate a numerarului , la necesitatea atragerii unor resurse suplimentare de fonduri cu costuri mari, reducând profitabilitatea băncii. Această situaţie generează în final insolvabilitatea. În schimb, un exces de lichiditate determină o diminuare a rentabilităţii activelor deci indicatori de performanţă bancară reduşi.

Apariţia acestui tip de risc este datorată în principal următoarelor cauze: volumul şi structura inadecvată a resurselor şi plasamentelor; necorelarea între scadenţele resurselor şi ale plasamentelor; o politică eronată de dobânzi; dependenţa de piaţa financiară; situaţia economiei reale; indisciplina financiară a agenţilor economici; influenţa mass-media .

Expunerea Băncii Raiffeisen la riscurile inerente afacerii prin operaţiunile şi tranzacţiile zilnice (inclusiv operaţiuni de dealing, creditare, activitate pe piaţa de capital este identificată şi agregată prin infrastructura de management al riscului implementată în bancă: controale interne, monitorizare operativă, nivele ierarhice de autorizare şi validare a tranzacţiilor în sistemul informatic al băncii.

Banca Raiffeisen realizează o evaluare a riscurilor identificate prin modele şi metode de calcul specifice: calcul de provizioane specifice de risc, calcule estimative privind evoluţiile viitoare a valorii activelor etc.

1.2 Managementul riscului de lichiditate

Managementul lichidităţii reprezintă una dintre cele mai importante sarcini pentru conducerea unei bănci. O bancă este considerată lichiă dacă are asigurat accesul la fonduri care pot fi utilizate imediat, la un cost rezonabil, în momentul în care acestea sunt necesare; fie deţine suma necesară, fie poate obţine fondurile necesare împrumutându-se sau vânzând active.

În România, managementul lichidităţii pesupune echilibrarea fluxurilor de fonduri de-a lungul unor benzi de timp, astfel încât, în cndiţii normale, banca să aibă poziţie confortabilă în onoarea obligaţiilor scadente. Interesul imediat se focalizează asupra situaţiilor pe termen scurt, întrucât, pe măsură ce activele şi obligaţiile băncii e maturizează, ele sunt înlocuite, iar modelul fluxurilor angajate la distanţe mai mari în timp se reconstituie de câteva ori înainte de apropierea momentului de realizare efectivă.

Se impun două aspecte în analiza lichidităţii:

- riscul de lichiditate imediat, care reprezintă imposibilitatea de a face faţă unei cereri masive şi neprevăzute de retrageri de fonduri de către clientele precum şi posibilitatea de a le substitui cu alte resurse ( este un risc ce se manifestă în caz de criză a băncii, sau a pieţelor)

- riscul de transformare care se concretizează printr-un nivel al resurselor inferior celui al plasamentelor pentru o scadenţă dată (cu consecinţe dăunătoare în cazul schimbării curbei dobânzilor )

Este necesară analiza următorilor indicarori :

1. I1= unde TPC=total plasamente catre clientele

TDC=toatal depozite clientele

2. I2= unde TPB=total plasamente catre banci

TDB=total depozite banci

Indicatorul de lichiditate I2 arată dacă banca se împrumuta sau efectuează plasamente pe piaţa monetară.

3. I3= unde DB=depozite banci

TD=total depozite

Indicatorul de lichiditate I3 arată gradul de dependenţă al băncii faţă de piaţa pentru fondurile sale şi contrar, daca există sau nu o bazp de depozite stabile.

4. I4= unde TP=total plasamente

TD=total depozite