Integrarea europeană și provocările pentru sistemul financiar românesc

Capitolul 1. Structura sistemelor financiare

Sistemul financiar reprezintă ansamblul instituţiilor şi pieţelor care interacţionează între ele, pentru a îndeplini anumite funcţii, dintre care cea mai importantă este facilitarea transferului de fonduri de la cei care înregistreaza excedente, către cei care se confruntă cu necesităţi financiare.

În orice economie naţională există şi funcţionează pieţe specializate unde se întâlnesc şi se reglează, liber sau dirijat, cererea şi oferta de active financiare, necesare creării de resurse pentru dezvoltarea producţiei de bunuri şi servicii.

În literatura de specialitate s-au conturat două accepţiuni referitoare la piaţa de capital:

- în conceptia anglo-saxonă potrivit căreia piata financiară este formată din piaţa de capital împreună cu piaţa monetară,. În acest context, pe piaţa de capital se asigură investirea capitalurilor pe termen mediu şi lung. Pe piaţa monetară se realizează atragerea şi plasarea capitalurilor pe termen scurt prin intermediul pieţei interbancare, a pieţei scontului, a pieţei efectelor de comerţ, a pieţei certificatelor de comerţ, a pieţei eurovalutelor etc.

- în conceptia continental – europeana potrivit căreia piaţa de capital are o structură complexă care cuprinde : piaţa monetară, piaţa ipotecară şi piaţa financiară.

Piaţa monetară este piaţa capitalurilor pe termen scurt şi mediu.

Piaţa ipotecară este o piaţă specifică finanţării construcţiei de locuinţe, pe care actionează organismele ce acordă împrumuturi sub forma creditului imobiliar emiţând bilete ipotecare a căror valoare nominală este egală cu marimea împrumutului acordat persoanelor particulare ce solicită creditul necesar construcţiei de locuinţe.

Piata financiară este piaţa capitalurilor pe termen lung, pe care se emit şi se tranzactionează valori mobiliare ce servesc drept suport al schimbului de capitaluri.

În România s-a adoptat concepţia anglo-saxonă potrivit căreia piaţa financiară este compusă din două mari segmente:

- piaţa monetară (interbancară) alcatuită din ansamblul relaţiilor de credit pe termen scurt, având la bază active fără caracter negociabil;

- piaţa titlurilor financiare (piaţa de capital) ce desemnează tranzacţiile cu titluri pe termen mediu şi lung.

Capitolul 2. Sistemul financiar din România şi integrarea europeană

În anul 2006 cea mai importantă componentă a pieţei financiare a fost sectorul bancar deoarece instituţiile financiare nebancare implicate în activitatea de creditare se aflau în plin proces de notificare şi înscriere în registrele BNR

Gradul de intermediere financiară din România şi-a accelerat însă creşterea în anul 2007 pe fondul avansului substanţial al volumului de credite acordate, dar şi a investiţiilor pe piaţa de capital. Astfel, instituţiile de credit, societăţile de leasing şi societăţile de investiţii financiare au deţinut cele mai mari ponderi din activele financiare.

Ponderea activelor financiare a ajuns la 74,3% din PIB faţă de 60,4% cât era în anul 2006, aderarea României la Uniunea Europeană încurajând dezvoltarea creditului şi investiţiile străine în sectorul financiar. Structura sectorului de intermediere financiară a indicat o cultură financiară autohtonă orientată preponderent către sectorul bancar, în timp ce investiţiile pe piaţa de capital, aflate în creştere, deţineau o pondere redusă. Prin urmare, piaţa de capital încă nu putea prelua decât într-o măsură limitată rolul de finanţator al economiei reale în cazul unor dezechilibre ale sectorului bancar, deşi beneficia de o capacitate bună de absorbţie testată de nivelul de subscriere al ofertelor publice. Societăţile de servicii de investiţii financiare deşi aveau un rol determinant în ceea ce priveşte intermedierea pe piaţa bursieră, volumul activelor deţinute de aceste entităţi era scăzut. Societăţile de asigurare au înregistrat o evoluţie pozitivă însă componenta asigurărilor de viaţă, orientată spre investiţiile pe termen lung, era încă redusă.