Integrarea Monetar-Europeana

Imagine preview
(8/10 din 2 voturi)

Acest proiect trateaza Integrarea Monetar-Europeana.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 3 fisiere doc, ppt de 69 de pagini (in total).

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Boldea Bogdan

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 9 puncte.

Domeniu: Banci

Cuprins

1. Introducere -3-
2. Aspecte generale -4-
Principiile esentiale ale infaptuirii Uniunii Monetare Europene si etapele realizarii ei
Sistemul european al Bancilor Centrale
Piata unica
Raportul Cockfield
Raportul Cecchini
Beneficiile Uniunii Monetare
3. Convergenta economiilor - conditie necesara pentru a participa la uniunea monetara europeana -13-
4. Evolutia procesului de integrare monetara europeana..-15-
Banca centrala eutopeana
Euto-noua moneda a uniunii europene
5. Argumente pro Si contra formArii Uniunii economice Si monetare în spaTiul european -20-
6. Integrarea Romaniei in Uniunea Monetara Europeana -23-
7. Avantajele si dezavantajele integrarii Romaniei in UME.-27-
8. Bibliografie -29-

Extras din document

1. INTRODUCERE

Dacă la nivel mondial se găsesc cu greutate soluţii de combatere a efectelor negative ale globalizării financiare, iar colaborarea internaţională este dificil de realizat, interesele naţionale fiind greu de armonizat pe plan global, s-au căutat soluţii la nivel regional. În acest sens, Uniunea Europeană şi Monetară constituie un exemplu de soluţionare regională a eşecurilor de coordonare globală, a politicilor financiare şi monetare.

Uniunea Europeană reprezintă un spaţiu economico-social şi politic, în construcţie, de o natură şi consistenţă diferită faţă de formele tradiţionale de grupare a intereselor de natură economică şi socială la scară societală.

In prezent, Uniunea Europeană se află în faza de construcţie a Uniunii economice şi monetare.

Privită ca o etapă superioară a integrării multinaţionale, Uniunea economică şi monetară este rezultatul adâncirii, a intensificării integrării şi presupune:

- politică monetară comună

- strânsă coordonare a politicilor economice ale statelor membre

- monedă unică

- liberalizarea fluxurilor de capital

- un sistem instituţional care să coordoneze şi administreze politica monetară.

Condiţia de bază pentru crearea şi funcţionarea unei forme integrative de tipul uniunii economice şi monetare o constituie existenţa unei pieţe comune a bunurilor şi serviciilor, deşi în cazul Uniunii Europene, Uniunea economică şi monetară este mai degrabă asociată cu piaţa internă unică.

Stadiul de Uniune economică şi monetară, care presupune eliminarea cursului de schimb şi aplicarea unei politici monetare comune conduce la diminuarea unor costuri şi riscuri care, anterior, au putut să accentueze sau, după caz, să împiedice interpenetrarea pieţelor de capital, să

genereze distorsiuni în funcţionarea pieţei agricole comune sau să nu permită politicii industriale o dezvoltare unitară care să conducă spre o piaţă comună în domeniu.

2. ASPECTE GENERALE

Principiile esentiale ale infaptuirii Uniunii Monetare Europene si etapele realizarii ei

Ideea unificarii monetare s-a bazata pe conceptul teoretic al zonelor monetare optimale dezvoltat de autorii Mundell (1961) si Mckinnon (1963). Potrivit acestei teorii , acele tari care intrunesc un numar de caracteristici precise au interesul de a alege intre cursuri de schimb fixe si o moneda unica.

Prima încercare de unificare monetară în Europa a apărut o dată cu Raportul Werner (după numele premierului luxemburghez Pierre Werner, care a prezidat grupul de lucru, care avea să întocmească acest raport), în anul 1970, raport care schiţa un obiectiv de uniune monetară pentru anul 1980 şi prevedea:

– convertibilitatea monedelor;

–reducerea fluctuaţiilor ratelor de schimb până la fixitatea irevocabilă a parităţilor;

– libera circulaţie a mărfurilor, serviciilor şi a forţei de muncă;

– libera circulaţie a capitalurilor;

– constituirea unui sistem integrat de bănci centrale, care să includă băncile centrale ale statelor membre;

– introducerea unei monede unice.

Deşi planul nu a fost concretizat, obiectivele sale apar ca precursoare ale planului de mai târziu al Uniunii Monetare. În anul 1986, guvernul francez a relansat ideea unificării monetare europene şi a adresat, în acest sens, un memorandum partenerilor săi din Comunitatea Europeană. Consiliul Europei a hotărât, la 28 aprilie 1988, să încredinţeze unui comitet, prezidat de Jacques Delors, misiunea de a stabili şi propune etapele concrete necesare realizării Uniunii Economice şi Monetare(UEM). Arhitectura definitivă a UEM a fost stabilită la Reuniunea de la Maastricht, unde la 9-10 decembrie 1991, şefii de state şi de guverne ai Comunităţii Europene au semnat tratatul care a pus bazele politico-juridice ale Uniunii Monetare şi Europene. Tratatul de la Maastricht defineşte principiile esenţiale ale unificării monetare şi stabileşte etapele realizării acesteia.

Principiile esenţiale ale unificării monetare sunt următoarele:

– Uniunea Europeană formează o piaţă liberă, bazată pe stabilitate monetară şi creştere economică, noi locuri de muncă, protecţia mediului înconjurător, raporturi bugetare şi financiare ferme, coeziune socială;

– trecerea de la uniunea economică la uniunea economică şi monetară prin crearea unei monede europene unice (euro), crearea unei noi instituţii financiare (Banca Centrală Europeană), responsabilă cu politica monetară comună şi, în special, cu controlul stabilităţii preţurilor, domeniu în care are autoritate deplină;

– libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor, serviciilor şi capitalurilor în cadrul unei pieţe comune, în care să funcţioneze o monedă unică;

– promovarea unei politici comune, de către ţările membre, în domeniul financiar şi monetar, bazată pe îndeplinirea următoarelor criterii de convergenţă:

– deficitul bugetar să nu depăşească 3% din PIB;

– datoria publică (internă şi externă) să fie mai mică de 60% din PIB;

– rata inflaţiei să nu depăşească cu mai mult de 1,5 puncte procentul de inflaţie medie a trei state din cadrul UEM cu inflaţia cea mai scăzută;

– rata dobânzii pe termen lung să nu depăşească cu mai mult de două puncte procentuale media ratelor dobânzilor pe termen lung din trei state ale Uniunii cu nivelurile cele mai mici;

– rata de schimb a monedelor naţionale trebuie să rămână, în perioada premergătoare introducerii monedei unice europene, în interiorul limitelor de fluctuaţie stabile, fără presiuni sau devalorizări .

La 1 iulie 1990 a debutat prima etapă a UEM şi a durat până la sfârşitul anului 1993. În această perioadă s-au pus bazele pieţei europene unice şi s-au liberalizat mişcările de capitaluri dintre statele membre ale Uniunii.

La 1 ianuarie 1994 a debutat cea de-a doua etapă a UEM care a durat până la finele anului 1998, şi în cadrul căreia s-au realizat următoarele:

– conform art. 109 din TUE (Tratatul asupra Uniunii Europene), s-a creat Institutul Monetar European (IMF), cu sediul la Frankfurt, ca precursor al Băncii Centrale Europene;

- s-au iniţiat procedurile de coordonare a politicilor economice la nivel european;

- s-a declanşat lupta împotriva deficitelor excesive şi s-au pus în aplicare politicile de convergenţă economică de către statele membre;

– s-a adoptat, la 31 mai 1995, scenariul de referinţă pentru trecerea la moneda unică;

– între 15-16 decembrie 1995, Consiliul European a stabilit, la Madrid, numele de euro pentru moneda unică, scenariul tehnic de introducere a euro şi calendarul de trecere la moneda unică începând cu anul 1999;

– între 16-17 iunie 1997, Consiliul European, la Amsterdam, a stabilit Acordul final asupra cadrului juridic relativ de utilizare a euro, pactul de stabilitate şi de creştere, precum şi mecanismul de schimb care va înlocui Sistemul Monetar European;

– la 2 mai 1998, şefii de state şi de guverne au nominalizat statele membre care vor utiliza primele moneda unică, pe baza criteriilor de convergenţă şi în funcţie de rezultatele economice din anul 1997; aceste state au fost: Austria, Belgia, Franţa, Finlanda, Germania, Islanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia şi Spania.

Cea de-a treia etapă a început la 1 ianuarie 1999 şi a cuprins două faze ale scenariului de tranziţie, respectiv:

– faza B – de la 1 ianuarie 1999 la 31 decembrie 2001;

– faza C – de la 1 ianuarie 2002.

Între 1 ianuarie 1999 şi 31 decembrie 2001 a existat o perioadă de tranziţie în care moneda unică a funcţionat numai ca monedă de cont, alături de monedele naţionale. Începând cu 1 ianuarie 2001 şi Grecia a aderat la Uniunea Monetară.

De la 1 ianuarie 2002, Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC) a introdus progresiv în circulaţie bilete în euro, care au circulat în paralel cu monedele şi biletele naţionale, care au fost retrase, treptat, din circulaţie. Statele care au aderat la EURO au stabilit perioade diferite de retragere efectivă din circulaţie a monedelor naţionale.

Practic, de la 1 ianuarie 1999 Europa a intrat într-o nouă eră, reprezentată prin intrarea în vigoare şi funcţionarea efectivă a Uniunii Economice şi Monetare şi lansarea euro ca monedă unică a acesteia. UEM are o semnificaţie uriaşă nu numai pentru Europa, ci şi pentru intregul sistem economic şi monetar internaţional, constituind un model pentru alte încercări de integrare regională.

Ţările din centrul şi estul Europei, printre care şi România, sesizând miza UEM, negociază şi pregătesc dezideratele tranziţiei, adaptând reglementările lor juridice în scopul aderării la Uniunea Europeană.

Fisiere in arhiva (3):

  • European monetary integration.doc
  • Integrarea Monetar Europeana.doc
  • INTEGRAREA MONETAR - EUROPEANA.ppt

Alte informatii

Referat depre Integrarea Monetar-Europeana, insotit de traducerea completa in limba engleza si prezentarea in powerpoint, sustinut la FEAA, UVT, Timisoara.