Lichiditatea Agroindbank

Introducere

Activitatea principală a unei bănci constă în atragerea de disponibilităţi de pe piaţă, care împreună cu capitalul propriu, să fie plasate în afaceri profitabile. Aceasta presupune ca băncile vor fi în măsură să asigure preţul resurselor atrase de pe piaţă, cheltuielile de funcţionare proprii şi să obţină şi un profit convenabil. De aceea orice activitate bancară comportă un risc. Acesta este permanent şi însoţeşte toate afacerile băncii, producerea sau nu a acestuia depinzând de condiţiile care i se creează.

Riscul bancar poate fi definit ca fiind probabilitatea ca într-o tranzacţie să nu se obţină profitul aşteptat şi chiar să apară o pierdere. El are un impact deosebit asupra valorii societăţii bancare, atât sub forma pierderilor directe suportate, cât şi prin efectele induse asupra clienţilor, personalului, partenerilor.

Activitatea de zi cu zi într-o bancă se caracterizează prin existenţa unor riscuri, însă aceasta nu înseamnă că automat se pot rezolva pierderile generate de ele.

Riscurile provoacă efecte negative asupra activităţilor desfăşurate de bancă prin deteriorarea calităţii afacerilor, afectarea funcţionalităţii băncii, diminuarea profitului sau chiar înregistrarea de pierderi. El poate fi provocat de către clienţi sau din cauza mediului concurenţial extern.

1. Conceptul şi identificarea riscului de lichiditate

Riscul de lichiditate constă în probabilitatea că banca să nu-şi poată onora plăţile faţă de clienţi ca urmare a devierii proporţiei dintre structura pasivelor şi structura activelor atât în scadenţă, cât şi în valori.

Problema lipsei de lichiditate nu se pune în sensul că n-ar fi posibilă obţinerea de lichidităţi, ci în sensul preţului lor, a costului de obţinere a acestor lichidităţi şi a încrederii clienţilor în bancă.

Băncile trebuie să studieze permanent gradul de lichiditate, să-şi asigure permanent starea lor de lichiditate. Lichiditatea bancară se poate defini ca fiind capacitatea unei bănci de a efectua, în orice moment, plăţi din conturile pe care titularii le au deschise la bancă, la solicitarea acestora. În acest sens, băncile trebuie să dispună de rezerve suficiente, rezerve care în esenţă nu sunt altceva decât active ce pot fi utilizate ca mijloc de plată sau care pot fi transformate operativ în astfel de mijloace.

Riscul de lichiditate este considerat un risc major, dar el face obiectul unor accepţiuni precum: lichiditate extremă, „pernă de securitate" ce procură activele lichide, sau capacitatea de mobilizare a capitalului la un cost „normal".

Situaţia lichidităţii extreme antrenează eşecul unei instituţii bancare. În acest sens, riscul de lichiditate poate fi fatal. O asemenea situaţie extremă îşi are originea în alte cauze (de exemplu: pierderi importante ce rezultă din slăbirea contrapartidelor sau din evoluţiile adverse ale pieţelor) şi pot provoca neliniştea instituţiei respective. Ele pot fi suficiente pentru a antrena retrageri masive de fonduri sau închiderea liniilor de credit obişnuite ale altor instituţii, ceea ce generează o criză brutală a lichidităţii.

După o altă accepţiune curentă privind riscul de lichiditate, acesta este mai curând cel al dispunerii de lichidităţi bancare insuficiente, adică activele lichide disponibile nu par suficiente pentru a face faţă nevoilor neaşteptate. În această optică, lichiditatea este mai curând „o pernă de securitate" pentru a face faţă dificultăţilor.

În fine, riscul de lichiditate exprimă eventualitatea dificultăţilor, temporare sau importante, de a accede la surse de fonduri pentru a face faţă nevoilor. Lichiditatea arată în acest caz capacitatea instituţiei de a mări capitalurile la un cost rezonabil în permanenţă. Această capacitate depinde, în realitate, de doi factori distincţi: lichiditatea pieţei şi lichiditatea instituţiei.

Lichiditatea pieţei. Astfel, în perioada unei tensiuni conjuncturale, obţinerea de fonduri de pe aceste pieţe devine dificilă şi costisitoare; lichiditatea pieţei afectează direct capacitatea de mărire a capitalului unei instituţii bancare.

Lichiditatea instituţiei. Facilitatea accesului la capital depinde, de asemenea, de caracteristicile proprii ale instituţiei: nevoile sale de capital şi regularitatea lor legate de calitatea semnăturii sale, care relevă riscul de contrapartidă şi altele de nevoile de lichiditate. Dacă semnătura unei instituţii nu inspiră încredere, atunci finanţările sale sunt mai costisitoare.

Astfel, situaţia lichidităţii unei instituţii bancare este caracterizată prin profilul evoluţiei, în cursul timpului, al nevoilor sale de finanţare previzionate. Amploarea, regularitatea şi mărimea lor dau o imagine globală a situaţiei lichidităţii.

Riscul de lichiditate naşte decalaje între angajamente şi resurse, pe diferite perioade.

Riscul de lichiditate constă în probabilitatea ca banca să nu-şi poată onora plăţile faţă de clienţi, ca urmare a devierii proporţiei dintre creditele pe termen lung şi creditele pe termen scurt şi a necorelării cu structura pasivelor băncii.

2. Evaluarea riscului de lichiditate

Metodele de evaluarea ale riscului de lichiditate diferă doar prin modul de calcul al indicelui de lichiditate, ele având în comun graficul de rate scadente.

Metodele evaluării expunerii la risc se bazează pe calculele indicelui de lichiditate, corelând activele şi pasivele bancare sensibile la risc cu scadentele lor.

Practic toate metodele au comun faptul construirii graficului de rate scadente care are următoarele caracteristici:

• categoriile de scadenta sunt mai mult sau mai puţin fixe în funcţie de termenele activelor şi pasivelor;

• scadenţele apropiate sunt incluse în clase cu durate scurte, scadentele îndepărtate sunt incluse în clase cu durate lungi;

• activele şi pasivele la vedere nu sunt luate în calcul;

• graficul scadenţelor se modifică permanent, de aceea el se va construi zilnic;

• în consideraţie se vor lua scadenţele reale, nu juridice

Calculul indicelui de lichiditate se poate face prin trei metode.