Locul și rolul băncilor mutuale și cooperatiste în economie

Introducere

Fiind un fenomen de o deosebită amploare şi complexitate, şi în acelaşi timp dispunând de un potenţial uman şi material valoros, activitatea cooperatistă are importante valenţe sociale care o individualizează în peisajul societăţii contemporane, în primul rând prin doctrina sa, în al doilea rând prin activitatea curentă pe care o desfăşoară şi, nu în ultimul rând, prin faptul că stimulează elemental participativ al individului la viaţa economică, la cea socială, precum şi la activităţile din sfera perfecţionării.

Cooperativele de credit privesc spre individ, văd ce talente are şi caută un mod prin care ideile şi deprinderile lor pot fi transformate în mici afaceri, care fac posibile, pentru membri, obţinerea de profit şi creează resursele financiare în cadrul comunităţii lor. Microcreditele acordate de cooperativele de credit permit indivizilor şi familiilor lor să-şi poarte singuri de grijă, din punct de vedere financiar, şi să devină parte a economiei.

În ţara noastră, mişcarea cooperatistă a apărut la mijlocul secolului al XIX- lea, în condiţiile în care economia avea un pronunţat caracter agricol, iar industria se afla abia la începuturile ei. Ideile întrajutorării, simţul solidarităţii celor lipsiţi de mijloace, convingerea că ei pot cu propriile lor forţe unite să-şi îmbunătăţească condiţiile de viaţă, au dus şi în ţara noastră la înfiinţarea unor asociaţii cu caracter cooperatist.

Cap. 1 Evoluţia băncilor mutuale si cooperatiste în lume

1.1 Contextul apariţiei cooperativelor de credit în lume

Cooperativa de credit este acea instituţie de credit constituită ca o asociaţie autonomă de persoane fizice, unite voluntar în scopul îndeplinirii nevoilor şi aspiraţiilor lor comune de ordin economic, social şi sultural, a cărei activitate se desfăşoară, cu precădere, pe principiul întrajutorării membrilor cooperatori. Scopul principal al acestor asociaţii este desfăşurarea activităţii bancare în vederea întrajutorării membrilor lor.

Ideea cooperării bancare a apărut în secolul al XIX-lea, ca o mişcare împotriva capitalismului şi s-a dezvoltat începând cu secolul al XX-lea.

Deoarece în domeniile agricol, artizanal şi de sivicultură băncile comerciale nu acordau credite decât dacă existau garanţii, s-a ajuns la ideea de asociere a băncilor prin reunirea lichidităţilor şi a economiilor de care dispuneau pentru acordări mutuale de credite pe baza încrederii dintre băncile asociate .

1.2 Cooperative de credit în Franţa

În Franţa reţeaua de bănci de ajutor reciproc sau cooperativ era alcătuită, în principal, din următoarele tipuri de instituţii :

1. Credit agricol mutual (Crédit agricole) – pentru agricultură, 95 de instituţii

2. Bănci populare – specializate în artizanat, 42 de bănci

3. Credit mutual (Crédit mutuel) – orientat către sfera privată, 23 de bănci

4. Creditul cooperatist

5. Creditul maritim mutual.

Aceste instituţii, în perioada apariţiei lor, beneficiau de monopol. Dar o dată cu dezvoltarea pieţei, acesta a dispărut, iar aceste instituţii au început să concureze băncile comerciale. Totodată, ele beneficiau de anumite avantaje precum scutirea de impozite pe profit (până în 1980 pentru Crédit agricole) sau posibilitatea de a oferi librete cu dobânzi neimpozabile (libretul „albastru” acordat de Crédit mutuel).

Băncile populare au început să se dezvolte abia la sfârşitul secolului al XIX-lea, când comercianţii, întrprinzătorii, producătorii particulari, notarii, farmaciştii etc. au decis înfiinţarea unei bănci cu care să îşi finanţeze activele proprii. Acest tip de bancă a apărut la 1878 sub numele de cooperativă şi nu îi împrumuta decât pe deponenţi. Mai târziu, în 1917, a apărut o lege care atesta existenţa băncilor populare cu monopol asupra creditelor de reconstrucţie care ofereau o rată a dobânzii redusă.

Creditul mutual în Franţa îşi are originile în instituţiile create în zona Alsaciei, în anii 1871-1882 în perioada ocupaţiei germane, preluând astfel, modelul Raiffeisen, care după cel de-al doilea război mondial se transformă în organisme de « credit mutual », care s-a dezvoltat în anumite regiuni, începând cu nordul ţării şi ulterior cu celelalte zone. Creditul mutual a absorbit în perioada 1989-1990 creditul agricol si rural, acesta din urmă neputând rezista noilor condiţii de concurenţă bancară .