Managementul instituțiilor de credit

Creatia monetara, ca factor specific al funtionalitatii bancilor, a stat la randul sau la baza definirii locului şi rolului bancilor in economie .

Bancile s-au afirmat esential ca institutii monetare, a caror caracteristica principala este posibilitatea de a pune in circulatie creante asupra lor insesi, care sporesc masa mijloacelor de plata, volumul circulatiei monetare .

Caracteristica semnificativa a acestor intermediari este transformarea activelor monetare in moneda .

Forma principala a creatiei monetare este emisiunea de bancnote. La inceput aceasta functie era deschisa tuturor bancilor pentru ca ulterior sa fie una specifica bancii de emisiune .

Totusi, bancile comerciale tipice isi aduc aportul lor la creatia monetara prin transformarea activelor nemonetare (conturi, obligatii) fara putere liberatorie in instrumente de plata. Inscrierea in conturile de la banca a creditelor acordate (fundamentale sau garantate pe activele pe care le monetizeaza) constituie momentul creatiei unei monede aditionale specifice, moneda scripturala .

Un timp, in Anglia, Franta, SUA si alte tari, o mare parte a bancilor de depozit efectuau si operatiuni de emisiune. Multiplicarea acestor centre de emisiune a condus la crearea conditiilor de incalcare a normelor de emisiune şi incarcarea canalelor circulatiei cu bancnote emise cu sau fara justificare economica. La momentul reglementarii acestei chestiuni, in 1913, in SUA, numarul bancilor imputernicite sa emita bancnote depasea 7500 .

Asa incat, la momente istorice diferite si in functie de conditiile proprii, toate tarile dezvoltate au fost nevoite sa delimiteze foarte clar functiile bancii de emisiune, acestea concentrandu-se de regula la o singura banca, banca centrala. In SUA, spre exemplu, desi exista 12 banci federale de emisiune, acestea actionează ca un tot unitar sub egida unei autoritati monetare unice .

O alta tendinta care s-a manifestat in sanul bancilor o intreaga epoca, este specializarea bancilor, care desi in descrestere, nu inceteaza sa caracterizeze lumea bancilor. Separarea si independenta bancilor specializate este in momentul delimitarii sferei de competenta si de activitate a bancilor de depozit .

Un moment important in evolutia bancilor l-a reprezentat criza economica din anii 1929 – 1933, care s-a manifestat in toate tarile dezvoltate, dar a avut efecte devastatoare in SUA prin crash-ul bancar de proportii (36 % din banci fiind declarate in stare de faliment). Acest eveniment a impus o reglementare severa in regimul bancilor, care sa actioneze in directia protejarii deponentilor. In mod necesar, statutul bancii de depozit a trebuit sa fie bine conturat, impunandu-se un regim limitativ de control asupra institutiilor de credit ce primesc depuneri şi asupra modului de folosire a acestor resurse in procesul creditarii .

In acest cadru s-a delimitat, mai exact, acceptiunea de banca de depozit, spre deosebire de celelalte banci.

S-a ajuns astfel la o delimitare clara in banci de depozit si banci specializate, generalizata in toate structurile nationale ale sistemelor bancare in ciuda diferentelor de la tara la tara, diferente care sunt rezultatul fie al evolutiilor anterioare, fie al elementelor traditionale ce se perpetueaza, fie al suflului innoirilor la care sunt supuse .

O caracteristica a bancilor comerciale sau de depozit (acceptate de regula fara o asemenea calificare expresa) este aceea ca efectueaza toate tipurile de operatiuni bancare. Activitatea lor este diversa si se poate modifica liber in functie de cerinte, posibilitati si propria orientare.

Totusi, operatiunile de baza sunt reprezentate de constituirea de depozite si utilizarea lor in scopul acordarii de credite agentilor economici.

Ele sunt organizate ca societati comerciale si urmaresc obtinerea de profit.

Societatile financiare, in fapt societati de credit, sunt prezente importante in activitatea economica in toate tarile dezvoltate: sunt institutii de credit care pe de-o parte nu sunt autorizate sa primeasca depozite, iar pe de alta parte nu pot efectua decat operatiunile pentru care au fost abilitate prin lege sau conventie.

Unele din bancile specializate actioneaza ca intermediari in anumite ramuri sau domenii de activitate desfasurand activitati de mobilizare a resuselor, cat si de distribuire a creditelor in sfera lor specifica, in cadrul unui echilibru relativ intre operatiunile pasive si active proprii .

O mare parte din bancile specializate sunt insa unitati profilate unilateral, fie primordial pentru mobilizarea de resurse, fie preponderent pentru acordarea creditelor din resurse ce-i sunt puse la dispozitie.

In acest cadru, alte institutii, de regula bancile comerciale in special, joaca rolul de intermediar. Astfel bancile comerciale iti exercita rolul lor de intermediar nu numai intre agentii din afara sistemului bancar, ci au un rol major in reciclarea si valorificarea capitalului, in mobilizarea de resurse si distribuirea de credite in insusi sistemul bancar, deci intermediaza între verigile sistemului bancar .

In acest proces se afirma si se detaseaza ca principale functii ale bancilor comerciale cele doua laturi ale intermedierii:

- mobilizarea resurselor;

- distribuirea creditelor .

Legatura directa cu mii si milioane de agenti economici, titulari de cont, in legatura cu constituirea si utilizarea depozitelor, confera bancilor, in general, bancilor comerciale in special, o alta principala functie in economia moderna, aceea de centru de efectuare a platilor intre titularii de cont si prin aceasta bancile determina si incadreaza fluxurile circulatiei monetare scripturale.

In indeplinirea functiilor lor, bancile comerciale indeplinesc anumite operatiuni specifice considerate si reunite, dupa sensul lor in active si pasive.