Managementul lichidității bancare la BCR

CUGETARI

SFATURILE TE INVATA, EXEMPLELE TE CONVING

NIMENI NU I ATIT DE RAU INCIT SA NU POATA FI EDUCAT

( HORATIUS)

ESTE DE DATORIA PARINTILOR CA SA DEPRINDA PE COPII LOR SA SE POARTE BINE DIN CONVINGERE SI NU DIN TEAMA DE CINEVA

(TERENTIUS)

INTRODUCERE

Managementul oricărei bănci are ca principală componentă asigurarea unei lichidităţi adecvate. O bancă este considerată că are lichiditate dacă are acces imediat, la costuri rezonabile, la fondurile necesare..

În sens larg, conceptul de lichiditate se referă la capacitatea activelor de a fi transformate rapid şi cu o cheltuială minimă, în monedă lichidă sub formă de numerar sau de disponibil în cont curent.

În sens mai restrâns, lichiditatea bancară reprezintă o problemă de gestiune a pasivelor şi activelor bancare care au grade diferite de lichiditate. Lichiditatea bancară exprimă capacitatea unei bănci de a şi finanţa operaţiunile curente.

În situaţia unei reduceri neaşteptate a numerarului, un nivel de lichiditate scăzut poate duce, la necesitatea atragerii unor resurse suplimentare cu costuri mari. Această situaţie reduce profitabilitatea băncii şi determină, în ultimă instanţă, insolvabilitatea. O lichiditate excesivă diminuează rentabilitatea activelor, conducând la obţinerea unor performanţe financiare slabe.

Principala activitate a băncilor, operaţiunile de intermediere, presupun atragerea de resurse pe termen scurt şi plasarea acestora pe termen lung, dând impresia unei incertitudini în ceea ce priveşte lichiditatea. Transformarea resurselor cu scadenţă mică în plasamente cu scadenţă mare pentru a putea face faţă eventualelor crize de lichiditate constă în gestiunea riscului de lichiditate

Banca Naţională Română este împuternicită, prin statutul său de autoritatea legislativă, să reglementeze activitatea bancară. Norma BNR numărul 1 din 9 aprilie 2001, publicată în Monitorul Oficial, reglementează nivelul minim de lichiditate pe care trebuie să îl îndeplinească băncile.

BNR defineşte lichiditatea, în norma mai sus menţionată, ca fiind „capacitatea băncii de a asigura în orice moment îndeplinirea angajamentelor sale”.

CAPITOLUL I MANAGEMENTUL LICHIDITATII BANCARE

1.1 Funcţiile şi principiile lichidităţii

Pentru a gestiona eficient problemele de lichiditate bancară, băncile au în vedere şi funcţiile lichidităţii. Acestea sunt:

1. asigurarea creditorilor asupra capacităţii băncii de a şi onora obligaţiile asumate.

Investitorii cu disponibilităţi financiare se vor orienta către acele bănci care le oferă certitudinea că în orice moment vor putea efectua fără probleme şi riscuri transferuri asupra fondurilor depuse.

2. previzionarea, asigurarea în viitor, a echilibrului activ = pasiv.

Echilibrarea între resursele de perspectivă (pasive) şi plasamentele angajate (active) se impune ca regulă generală pentru întreaga activitate a băncii. În activitatea băncii apar uneori situaţii de dezechilibru, când activele sunt mai mici, respectiv mai mari, decât pasivele.

3. evitarea pierderilor rezultate din operaţiuni forţate pe piaţă.

Atunci când o bancă se află în criză de lichidităţi este constrânsă să accepte condiţii impuse de piaţă, care nu o avantajează.

4. evitarea vânzării forţate de active.

Una din măsurile de procurare a lichidităţilor, în momente de criză, este vânzarea de active. Deşi, acestea sunt profitabile la scadenţă, se pot converti în surse de pierderi la vânzarea înainte de termen.

5. evitarea recurgerii forţate la refinanţare de la Banca Centrală.

Toate băncile comerciale au obligaţia să depună sume de bani în conturi la Banca Centrală cunoscute sub numele de rezerve minime obligatorii. Acestea pot fi folosite ca sursă de lichiditate la un cost ridicat, situând Banca Centrală în postura de ultim creditor.

Principiul I al lichidităţii prevede, ca suma activelor băncii cu termenul de rambursare mai mult de 2 ani sa nu depăşească suma resurselor ei financiare.

Suma activelor băncii cuprinde:

(1) credite acordate băncilor cu termenul rămas până la rambursare 2 ani şi mai mult;

(2) credite şi plăţi cu avans acordate clienţilor cu termenul rămas până la rambursare 2 ani şi mai mult;

(3) leasing financiar cu termenul rămas până la rambursare 2 ani şi mai mult;

(4) cote de participare în capitalul agenţilor economici (inclusiv a băncilor);

(5) hârtii de valoare investiţionale cu termenul rămas până la scadenţă 2 ani şi mai mult;

(6) mijloace fixe.

Resursele financiare luate în calcul sunt:

(1) capitalul normativ total, determinat în conformitate cu Regulamentul cu privire la suficienţa capitalului ponderat la risc