Managementul Riscului de Credit la Raiffesen Bank

MANAGEMENTUL RISCULUI DE CREDIT ÎN CADRUL

RAIFFEISEN BANK

CAPITOLIL I STADIUL CUNOAŞTERII

Piaţa financiară este extrem de volatilă datorită influenţei unui numar mare de factori obiectivi şi subiectivi. Din această cauză, în lupta lor pentru maximizarea profitului, instituţiile de credit se confruntă în permanenţă cu tot felul de riscuri.

În general, riscul poate fi definit ca fiind o întamplare a cărei producere are o consecinţă nefavorabilă asupra subiectului/agentului economic. Riscul reprezintă posibilitatea de nerealizare a câştigului scontat sau de apariţie a unei pierderi în tranzacţiile economice, ca urmare a ponderii unor evenimente sau fenomene cu impact asupra afacerilor societăţii comerciale/operatorului.

Cel mai important şi persistent risc cu care se confruntă băncile este riscul de credit - riscul conform căruia clienţii băncilor nu pot să-şi onoreze obligaţiile faţă de bancă parţial sau total la data prestabilită în contract. Riscul de credit este un risc financiar ce poate aparea din operaţiunile de creditare ale persoanelor fizice, societăţilor comerciale, băncilor şi guvernelor, din derularea unor tranzacţii pe piaţă, etc. Acest risc este specific băncilor a căror funcţie importantă în economie este creditarea.

Riscul de creditare se include în tipul de risc financiar, care priveşte structura finanţării afacerii. Acest risc financiar are un mare grad de dependenţă de capacitatea clientului de a realiza performante şi îndeosebi profit, întrucât acesta este cel din care se rambursează datoria. Tot cu ajutorul profitului şi al altor performate se perfecţionează structura capitalului.

Băncile realizează evaluarea riscului în cadrul unui program complex de analiză a documentaţiei de credit şi de stabilire a garanţiilor. Această evaluare a riscului este o componentă a strategiilor băncilor comerciale. Aceasta întrucât, în analiza complexă se determină resursele, limitele, politica economică a clientului, se fac aprecieri cu privire la legislaţia economico-financiară, piaţa produsului şi strategiile împărţirii pieţei.

1.1. Componentele riscului de credit

Acordarea unui credit poate fi în general descrisă ca fiind procesul prin care o anumită valoare este împrumutată unei entităţi sau persoane, acceptându-se un risc financiar asupra posibilităţii ca acea entitate /persoană să fie capabilă în viitor să îşi achite obligaţiile. Creditul bancar se referă la procesul de acceptare a unui risc asupra unui potenţial debitor care desfăşoară o anumită activitate. Riscul asumat este înfluenţat de capacitatea reala a debitorului de a-şi îndeplini obligaţiile în viitor. În luarea deciziei de asumare a unui risc acceptabil, precum şi a unei datorii acceptabile este foarte important să se înţeleagă modul în care acest risc poate fi micşorat la maximum. Acest lucru necesită utilizarea unui sistem de investigare a tuturor componentelor de risc a riscului global, care pot fi împărţite în trei categorii:

A. Riscul tranzacţiei : se referă la diferitele aspecte funcţionale şi operaţionale ale riscului afacerii.

O importantă deosebită o are cunoaşterea naturii şi structurii afacerii propuse de client, şi anume:

- tipul de produs de credit

- scopul pentru care este solicitat produsul de credit (activităţi legale sau ilegale)

- termenul pe care se acordă (pe termen scurt, mediu şi lung)

- sursa de rambursare a creditului (identificabilă sau neidentificabilă)

- mecanismul prin care se face plata din sursa de rambursare

- calitatea sursei de rambursare

B. Riscul clientului : se referă la capacitatea clientului de a-şi achita datoriile faţă de bancă.

Acolo unde riscul este ridicat, dar este totuşi considerat acceptabil, el se va reflecta în condiţiile de creditare. O rată mai mare a dobinzii, precum şi un grad mai mare de raportare al companiei şi de control (monitorizare) al băncii sunt metode de compensare a unui risc crescut.

Gradul de risc al unei societăţi (sau al unui credit pentru acea societate) este în funcţie de :

- punctele interne forte şi slabe

- impactul posibil al factorilor externi

C. Riscul garanţiei : se referă la posibilitatea băncii de a recupera creanţele sale din ultima sursă pe care o are la dispoziţie.

Garanţiile trebuie să reprezinte ultima sursă de rambursare a creditului care să se utilizeze numai în cazul în care nu mai există alte posibilităţi de rambursare a acestuia şi a plăţii dobânzii.

Este necesar ca la baza analizei să stea un proces de investigare care să utilizeze o varietate de proceduri şi tehnici, deoarece numai în acest fel se poate obţine întelegerea necesară formării unei opinii în legătură cu decizia de creditare.

Din punct de vedere al riscului de credit implicat de tranzacţiile dintre bancă şi clienţii săi, s-a stabilit următoarea clasificare a limitelor :

- categoria I: sunt tranzacţii cu risc de credit zero

În această categorie se includ toate tranzacţiile (credite, acreditive, scrisori de garanţie) care sunt garantate cu: depozite colaterale, garanţii emise de guvernele ţărilor de categorie A, garanţii emise de bănci de categoria A.

- categoria II : sunt tranzacţiile cu risc 100%

În această categorie se includ toate tranzacţiile comerciale (credite, scrisori de garanţie, etc.) atât cele pe termen scurt, cât şi cele pe termen mediu şi lung, care sunt garantate cu alte tipuri de garanţii decât cele menţionate la categoria I, ca de exemplu ipoteci, gajuri, etc.

- categoria III : se utilizează numai pentru tranzacţiile încheiate de bancă cu alte societăţi bancare

- categoria IV : se includ tranzacţiile de schimb valutar (la vedere şi la termen).