Managementul Riscului de Solvabilitate la BRD

Capitolul 1 Riscul de solvabilitate în activitatea bancară

1.1 Aspecte teoretice

Riscul este privit ca o măsură a neconcordanţei dintre diferite rezultate posibile, mai mult sau mai puţin favorabile sau nefavorabile, într-o acţiune viitoare. Francezii Michael Rouch şi Gerard Naullen, în cartea lor Le control de gestion bancaire et financiere , definesc riscul ca “un angajament purtând o incertitudine dată, cu o probabilitate de câştig sau prejudicii, fie acestea din urma degradare sau pierdere.

În materia dreptului comercial, riscul este un pericol ce planeaza asupra oricărei relaţii contractuale şi, în general, asupra oricărei operaţii comerciale a cărei executare se prelungeste în timp, susceptibil să genereze fortuit anumite inconveniente privind aducerea la îndeplinire de către debitor a obligaţiilor contractualmente asumate faţă de creditor şi a căror apariţie determină inevitabil anumite pierderi pentru contractantul a cărui prestaţie nu se poate executa.

O altă definiţie a riscului este dată de Maricica Stoica în lucrarea “Management bancar”, riscul reprezentând pentru aceasta un “angajament care poartă o incertitudine datorită probabilităţii de câştig sau pierdere”. Etimologic, termenul provine din latina “re-secare”, care înseamna ruptură într-un echilibru.

O clasificare a riscurilor în literatura de specialitate dată de conf. univ. dr. Maricica Stoica delimitează:

- riscuri financiare (risc de credit, riscul ratei dobânzii, risc de lichiditate, risc de solvabilitate, risc de schimb valutar);

- riscuri comerciale (risc de produs/serviciu, risc de piaţă, risc de imagine comercială);

- riscuri de mediu (risc de deficit, risc economic, risc competiţional şi risc de reglementare).”

Riscurile bancare specifice clasificate de BNR sunt:

- Riscuri de credit

- Riscuri de dobândă

- Riscuri de lichiditate

- Riscuri de solvabilitate

- Riscuri valutare

- Riscuri reziduale

- Riscuri operaţionale

- Riscuri de credit al contrapartidei

- Riscuri de ţară

Riscul de solvabilitate este cel de a nu dispune de fonduri proprii suficiente pentru absorţia eventualelor pierderi. O astfel de situaţie apare atunci când banca îşi asumă riscuri prea mari în corelaţie cu dimensiunile capitalului propriu. În acest caz nu există o adecvare a capitalului băncii. Pentru a determină un nivel optim al capitalului trebuie să se ţină cont de două tendinţe contradictorii:

- banca acţionează în sensul creşterii fondurilor proprii pentru a face faţă riscurilor asumate. Din acest punct de vedere cu cât nivelul fondurilor proprii este mai mare cu atât poziţia sa este mai sigură. Dintr-o astfel de poziţie confortabilă, bancă are un spaţiu de manevră mai mare şi îşi permite să profite de oportunităţile pieţei. De asemenea, banca beneficiază de o imagine bună pe piaţă şi prezintă încredere în faţă clienţilor şi partenerilor de afaceri.

- banca dispune de fonduri proprii supradimensionate. O astfel de situaţie presupune o utilizare ineficientă a fondurilor proprii. Banca desfăşoară o activitate mult prea slabă pentru capitalurile pe care le are la dispoziţie. Ea trebuie să-şi crească volumul operaţiunilor pentru a da satisfacţie propriilor acţionari. Dacă nu reuşeşte, ea trebuie să-şi diminueze capitalul pentru a-i asigură o rentabilitate satisfăcătoare.