Managementul Riscului în Activitatea de Creditare - Studiu de Caz - BRD Groupe Societe Generale

CAPITOLUL 1

MANAGEMENTUL RISCULUI ÎN ACTIVITATEA DE CREDITARE

Riscul în activitatea de creditare

Riscul de creditare exprimă posibilitatea ca împrumutaţii sau emitenţii de titluri să nu-şi onoreze obligaţiile la scadenţă. Pentru împrumutat, riscul de credit exprimă într-o formă mai largă, degradarea situaţiei financiare a acestuia. O mare varietate de motive legate fie de situaţia generală a economiei, fie de condiţiile afacerii împrumutatului, dintre care multe sunt imprevizibile şi afectează situaţia financiară a acestuia, pot contribui la riscul de credit.

Activitatea de creditare implică un risc, prin însăşi elementul de anticipare pe care se bazează decizia de creditare, pentru bancă fiind de maximă importanţă cunoaşterea acestui risc, evaluarea sa cât mai aproape de realitate şi acceptarea lui în cunoştinţă de cauză.

Riscul de credit reprezintă o componentă fundamentală a riscului bancar, a cărui gestiune este reglementată unitar pe baza Legii bancare nr.58/1998, a normelor în vigoare emise de Banca Naţională a României, precum şi la nivelul fiecărei societăţi bancare în parte, conform reglementărilor şi procedurilor proprii de management al riscurilor.

Activitatea de creditare se desfăşoară astfel încât să răspundă principiului prudenţei în procesul de aprobare a solicitărilor de credite şi să asigure controlul şi asumarea conştientă a tuturor riscurilor care decurg din relaţia băncii cu clienţii săi. Riscul de credit include atât riscul din activitatea de creditare propriu-zisă, cât şi din alte tranzacţii iniţiate pentru clienţii băncii, cum sunt: emiterea de scrisori de garanţie, deschiderea/confirmarea de acreditive, avalizarea, scontarea unor efecte de comerţ prezentate de clienţi, alte facilităţi acordate clienţilor.

În scopul prevenirii şi diminuării riscului de credit se vor avea în vedere o serie de politici de evitare a riscului din partea managementului băncilor.

Managementul riscului de credit. Politici de diminuare şi prevenire a riscului de creditare

Activitatea de creditare implică un risc, prin însăşi elementele de anticipare pe care se bazează decizia de creditare, pentru bancă fiind de maximă importanţă cunoaşterea acestui risc, evaluarea sa cât mai aproape de realitate şi acceptarea lui în cunoştinţă de cauză.

Riscul de credit reprezintă o componentă fundamentală a riscului bancar, a cărui gestiune este reglementată unitar, pe baza Legii bancare nr.58/1998, a normelor în vigoare emise de Banca Naţională a României, precum şi la nivelul fiecărei societăţi bancare în parte, conform reglementărilor şi procedurilor proprii de management al riscurilor.

În scopul evitării şi diminuării riscului de credit managementul va avea în vedere:

a) Politici generale de diminuare a riscului de creditare se referă atât la clienţi, persoane juridice cât şi la persoane fizice sau persoane aflate în relaţii speciale cu banca, şi se referă în principal la:

- volumul şi structura creditelor sunt determinate de volumul şi structura resurselor de creditare atrase de la clientelă fiind interzisă acordarea de credite pe termen de peste 90 de zile pe seama resurselor la vedere mai mult de circa 30% din soldul mediu permanent ale acestor disponibilităţi;

- limitarea accesului la credite a agenţilor economici cu datorii restante către bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat al căror mod de plată nu a fost reglementat;

- nivelul unei expuneri mari nu poate depăşi 20% din fondurile proprii ale băncii, comunicate lunar de Direcţia Generală de Metodologie şi Management al Riscurilor unităţilor bancare teritoriale pentru a fi avute în vedere de acestea în activitatea de creditare;

- suma totală a expunerilor mari nu poate depăşi de 8 ori nivelul fondurilor proprii ale băncii;

- toate creditele, scrisorile de garanţie şi orice alte angajamente în lei şi valută pe termen scurt, mediu şi lung acordate unui agent economic nu pot depăşi de 12 ori capitalurile proprii ale agentului economic respectiv. Prin capitaluri proprii ale agentului economic se înţelege capitalul social + prime legate de capital, diferenţe de reevaluare, rezerve, rezultatul suportat din anii precedenţi, rezultatul exerciţiului, precum şi aportul întreprinzătorului individual (contul 108);