Mecanisme de Decizie în UE

Introducere

Evoluţia procesului decizional după Tratetele de la Maastrich şi Amsterdam

Intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht, a Tratatului de la Amsterdam şi a Tratatului de la Nisa au indus modificări însemnate asupra procesului decizional comunitar. Deşi aceste tratate, au modificat continuu cadrul instituţional al Uniunii Europene, nu au schimbat însă şi schema iniţială, în sensul că nu au apărut instituţii importante noi, nici nu au fost desfiinţate unele deja existente.

Procesul decizional în Uniunea Europeană pune în legătură următoarele instituţii principale: Parlamentul European, Comisia Europeană, Consiliul European, pe de o parte, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, în ceea ce priveşte dreptul comunitar, şi Banca Centrală Europeană, pentru politicile economice şi fiscale. In categoria organismelor consultative întră Consiliul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor.

Elaborarea şi luarea deciziei la nivelul Uniunii Europene, într-o formă mai concisă, se realizează în cinci faze esenţiale:

1. elaborarea propunerii de către Comisie; de la început aceasta apare în centrul procesului decizonal comunitar cu rol principal în iniţierea de noi propuneri legislative. Inainte de a înainta o propunere către Consiliu şi Parlament, membrii Comisiei trebuie să cadă de acord, prin vot, asupra propunerii. Comsia poate să-şi modifice propunerea în orice moment, dacă nu a fost luată încă o decizie, aceasta dispunând de o putere de decizie autonomă. In revizuirea propriilor propunerii Comisia este obligată, printre altele, să ţină cont şi de amendamentele Parlamentului European.

2. consultări ale unor experţi privaţi şi guvernamentali- este posibilă şi o sesizare prealabilă a Consiliului pe calea unei comunicări, obţinându-se astfel informaţii şi aprecieri preliminare utile;

3. dialog intern, în mod imperativ, în cadrul Comisiei, pentru a se da acordul asupra actului respectiv;

4. propunerea Comisiei este transmisă Consiliului pe canalele oficiale;

5. consultări declanşate de către Consiliu; sunt vizaţi: Parlamentul European, Comitetul Economic şi Social, alte instituţii şi organe. De asemeni, apare necesitatea unor discuţii tehnice.

In urma unor discuţii cu carater tehnic, se trimit la studiu propunerea avansată de către Comisie unui grup de lucru. Acesta din urmă este format din experţi ai Comisiei şi experţi numiţi din statele membre ale Uniunii Europene. Concluziile acestor dicuţii se supun analizei punctuale a Coreper-ului (Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi), ca instanţă centrală de dialog la acest nivel. Reprezentanţii permanenţi, din Coreper, pledează pentru dosarul guvernului propriu sau al administraţiei naţionale, în cadrul Coreper-ului, justificând cu argumente poziţia acestora. De asemeni, aceştia susţin poziţiile Comisiei sau ale partenerilor lor în dialogul şi negocierile cu propriile lor capitale, administraţii naţionale, etc. Dialogul se poate susţine, în plan extern, de la capitală la capitală, sau pe plan intern, în fiecare capitală. In acest mod, apare un filtru- cu rol complementar de mediere- între Consiliu şi Comisie.

După cum am arătat anterior, relaţia care există între instituţiile Uniunii Europene şi procesul de decizie este direct afectată de procesul de extindere şi de creşterea numărului SM. Reforma instituţională care are loc în momentul de faţă nu este însă numai rezultatul acestei extinderi, ci şi a deficitului democratic cu care Uniunea s-a confruntat în anii trecuţi, a participării şi interesului insuficiente din partea societăţii civile şi a sectorului privat.

Revenind la procesul de decizie, s-a spus adesea că acesta nu este destul de apropiat de cetăţeni, că nu reflectă suficient interesele locale şi sectoriale. Tocmai de aceea, considerăm utilă o scurtă trecere în revistă a ceea ce înseamnă procesul de decizie la nivel comunitar şi ce va aduce nou reforma în acest sens.

Astfel, am văzut că UE este structurată pe trei piloni: dimensiunea comunitară (primul pilon) politici externe şi de securitate comune (al doilea pilon) şi cooperarea judiciară şi a poliţiei în domeniul criminalităţii (al treilea pilon). În domeniul ultimilor doi piloni, metoda de decizie este cea inter-guvernamentală, caracterizată prin:

• drept de iniţiativă împărţit de către Comisie şi S/M;

• consensul ca regulă generală de vot în Consiliu (unanimitate);

• rol consultativ pentru Parlamentul European;

• rol minor pentru Curtea de Justiţie.

Spre deosebire de acestea, dimensiunea comunitară – care reprezintă însăşi esenţa Uniunii – este caracterizată, la nivelul deciziei, prin:

• dreptul de iniţiativă ca monopol al Comisiei;

• largă utilizare a votului majoritar în Consiliu (majoritate calificată);

• rol activ pentru Parlamentul European;

• interpretare uniformă a legislaţiei comunitare de către Curtea de Justiţie.

În general, Comisia emite propuneri legislative, pe care le adopta Consiliul şi Parlamentul.