Metode de Gestionare a Ratei Dobânzii

1. Elemente definitorii ale dobânzii şi ratei dobânzii

Dobânda este în mod firesc comună cu conceptul de capital şi cu elementele „timp” şi „risc”.

Dobânda poate fi considerată o remunerare pe care capitalistul o primeşte pentru folosirea capitalului propriu sau pentru capital încredinţat spre utilizarea altor persoane pe o durată dată, pentru o folosire oarecare. În sens restrâns, dobânda este suma ce revine proprietarului la rambursarea sumei împrumutate sau preţul folosirii capitalului şi totodată remunerarea riscului pe care îl implică împrumutul respectiv.

Dobânda se exprimă cu ajutorul ratei dobânzii, calculată după relaţia:

în care:

rd = rata dobânzii;

D = dobânda plătită (încasată) la un împrumut pe timp de 1 an;

C = suma împrumutată.

Rata dobânzii se formează pe piaţa capitalurilor în funcţie de raportul dintre cererea şi oferta de capital împrumutat.

Oferta de capital împrumutat depinde de următorii factori:

- volumul producţiei şi circulaţiei mărfurilor;

- fazele ciclice ale producţiei;

- mărimea capitalurilor rentierilor şi a economiilor diferitelor categorii de populaţie.

Cererea de capital de împrumut depinde de următorii factori:

- volumul producţiei şi circulaţiei mărfurilor;

- fazele ciclice ale producţiei;

- caracterul sezonier al activităţii economice;

- mărimea nevoilor statului privind acoperirea unor deficite bugetare prin împrumuturi: dacă aceste nevoi cresc, creşte şi cererea de capital de împrumut şi invers.

Rata dobânzii oscilează între anumite limite minime şi maxime, diferenţa între aceste limite purtând denumirea de marjă a dobânzii, rata dobânzii fiind însă inferioară ratei medii a profitului.

Rata dobânzii se referă întotdeauna la perioada de 1 an, existând trei posibilităţi de calculare a dobânzi: la depuneri, la credite, la conturi curente.

Calcularea dobânzii în conturile curente are în vedere faptul că pot exista situaţii în care băncile au posibilitatea efectuării unui volum de plăţi mai mare decât disponibilităţile existente în cont curent, caz în care contul curent apare cu sold debitor la bancă. Pentru aceste solduri debitoare, băncile percep o dobândă superioară celei pe care o bonifică pentru disponibilităţi.

În condiţiile procesului inflaţionist, rata dobânzii implică două ipostaze:

a) dobânda nominală exprimată prin rata curentă de piaţă;

b) dobânda reală calculată ca diferenţă între dobânda nominală şi gradul de eroziune a capitalului, determinat de evoluţia procesului inflaţionist. Dobânda reală este direct proporţională cu dobânda nominală şi invers proporţională cu gradul de depreciere monetară.

rata dobânzii reale = (1 + rata dobânzii nominale)/(1 + rata inflaţiei)

2. Riscul ratei dobânzii

Riscul ratei dobânzii îşi are originea în necorelările din reevaluările activelor şi pasivelor bancare, precum şi din modificările pantei şi formei curbei randamentului.

Curba de randament este o curbă continuă care descrie relaţia funcţională între randamentul la data scadenţei şi cel specific anilor ce intervin înaintea scadenţei, pentru titlurile cu venit fix.

Curbele de randament sunt semnificative pentru întreaga piaţă a creditelor.

Atunci când se au în vedere activele şi pasivele sensibile la rata dobânzii, optimizrea presupune luarea în considerare a gradului de elasticitate diferită a activelor şi respectiv a pasivelor sensibile la rata dobânzii.

Configuraţia curbelor de randament este expresia firească a considerării fluxurilor actualizate de venit aduse de creanţă (sau titluri) respectiv în condiţiile date ale evoluţiei dobânzilor de piaţă.

Curbele de randament pot avea 3 modalităţi de exprimare:

a) Elasticitate unitară, presupune ca la variaţia cu un procent al ratei dobânzii pasive, rata dobânzii active să înregistreze o variaţie tot cu un procent. Variaţia elementelor bilanţiere active şi pasive, purtătoare de dobânzi, nu este echivalentă deoarece între acestea nu este o legătură de echidistanţă.

b) Elasticitate subunitară, înseamnă ca la variaţia cu un procent a ratei dobânzii pasive, rata dobânzii active să înregistreze o variaţie mai mică cu un procent. Este vorba de o „rigiditate” sau de o „inelasticitate” a ratei dobânzii.