Monedă și credit - creditarea persoanei fizice

Creditul-noţiuni introductive

Creditul este o categorie economico-financiară creată pentru a servi la rezolvarea unor probleme economice,sociale sau legate de procesul de schimb.Creditul este esenţialmente,o relaţie economică din cadrul relaţiilor financiare;sfera acestora,denumite generic finanţe,este mai puţin cuprinzătoare decât sfera relaţiilor băneşti,specificul lor rezultând din faptul că sunt relaţii băneşti ce au ca obiect exclusiv sume de bani.

Cele mai importante relaţii economice din sfera relaţiilor financiare sunt:

-relaţiile prin care se formează şi se utilizează fonduri băneşti ale statului,prin transferuri de sume de bani fără echivalent şi cu titlu nerambursabil şi prin aceste relaţii se formează resursele financiare publice din impozite,taxe,contribuţii şi venituri nefiscale prelevate de la persoanele fizice şi juridice;

-relaţiile de credit,prin care se transferă sume de bani,fără echivalent imediat,cu obligaţia rambursării acestor sume,de regulă,cu plata unei dobânzi remuneratorii,până la un anumit termen;

-relaţii de asigurare,prin care se transferă către asigurător sume de bani fără echivalent imediat,rambursabile condiţionat de producerea evenimentului asigurat (aleatoriu) şi care pot fi fie mai mici,fie mai mari decât contribuţiile asigurătorului,în raport cu intensitatea acestui eveniment.

Actul de bază cu privire la credit îl constituie Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.99/2006 cu privire la instituţiile de credit şi adecvarea capitalului,în care au fost transpuse dispoziţiile directivelor comunitare din domeniul instituţiilor de credit şi al firmelor de investiţii.

Conform art.3,pct.7 din Legea privind activitatea bancară nr.58/1998 creditul reprezintă,,orice angajament de plată a unei sume de bani,în schimbul dreptului de rambursare sumei plătite şi la plata unei dobânzi sau a altor cheltuieli legate de această sumă sau orice prelungire a scadenţei unei datorii şi orice angajament de achiziţionare a unui titlu care încorporează o creanţă sau alt drept la plata unei sume de bani”.

În cadrul raporturilor juridice creditul este avut în vedere cu sensul de operaţiune de avansare a unei sume de bani contra obligaţiei de a o restitui la o anumită dată,împreună cu o sumă de bani,numită dobândă,cost al folosirii sumei împrumutate.

Creditul a apărut din necesitatea stingerii obligaţiilor dintre diferiţi agenţi economici, proces căruia nu-i poate face faţă moneda lichidă,în această perspectivă creditul reprezentând o pârghie a desfăşurării oricărui proces economic.La nivelul agentului economic se constată că pe lângă capitalul propriu acesta contractează şi împrumuturi,în particular bancare,sub forma creditului.Lărgirea producţiei,către care tinde orice manager,crearea condiţiilor pentru a rezista proceselor concurenţiale şi obţinerea unui profit care să-i asigure desfăşurarea normală a activităţii sunt de neconceput fără existenţa creditului.

În mod simplificat,creditul poate fi definit ca o formă specială de mişcare a valorilor: vânzare de mărfuri cu plata amânată sau cu transferare de monedă cu titlul de împrumut.

Caracterizând specificul creditului,Virgil Madgearu scria că“prin credit se întelege schimbul de bunuri actuale contra bunurilor viitoare,valorificarea unei obligaţii viitoare pentru o afacere prezentă.Deci,creditul este o afacere în care prestaţia şi contraprestaţia sunt separate în timp”. Tot în peisajul literaturii monetare româneşti,Victor Slăvescu,defineşte noţiunea de credit astfel:„creditul şi operatiunea de credit constituie acel fapt economic prin care se cedează o sumă de bani efectuată la un moment dat din partea unui subiect economic,în folosinţa altui subiect economic,cu obligaţia acestuia din urmă de a restitui mai târziu,la un termen fixat,suma primită plus o sumă de bani,care se cheamă interes sau dobândă”.

Francezul Charles Gide defineşte creditul ca fiind„schimbul unei bogăţii prezente contra unei bogăţii viitoare”,iar profesorul F. Leitner afirmă că „prin credit se înţelege cedarea şi primirea unui bun la o epocă,în credinţa că acelaşi bun sau altul de aceeaşi valoare va fi restituit la o dată viitoare,potrivit înţelegerii între părţi”.

Elementul comun care se regăseşte în diferitele definiţii ale creditului prezintă trei aspecte:

- Existenţa unei disponibilităţi la unii agenţi economici (creditori) şi acceptarea de către aceştia să le cedeze (sub forma unui împrumut) altor agenţi economici (debitori);

- Pierderea temporară a unor drepturi de către cel care acordă împrumutul;

- Obligativitatea împrumutatului de a restitui împrumutul la un termen numit scadenţă,însoţit în mod obligatoriu de dobândă.

Astfel,potrivit legislaţiei bancare în vigoare,noţiunea de„credit’’desemnează orice angajament de punere la dispoziţie sau acordarea unei sume de bani ori prelungirea scadenţei unei datorii,în schimbul obligaţiei debitorului la rambursarea sumei respective,precum şi la plata unei dobânzi sau a altor cheltuieli legate de această sumă sau orice angajament de achiziţionare a unui titlu care încorporează o creanţă ori a altui drept la încasarea unei sume de bani.

Oferta de credite este determinată,primordial,de nivelul economisirii,influenţat de nivelul veniturilor şi preferinţele de consum ale subiecţilor economici,iar cererea de credite este condiţionată de trei mari factori,şi anume:statul,întreprinderile şi populaţia,factori ce sunt influenţaţi de evoluţia activităţii economice şi de tendinţele de dezvoltare a investiţiilor.

Economia de piaţă presupune existenţa unui sistem bancar care să asigure mobilizarea tuturor disponibilităţilor monetare ale economiei şi orientarea lor temporară în desfăşurarea de activităţi economice eficiente.Creditul este indispensabil economiei,de aceea modul de acordare are o importanţă majoră,aici intervenind funcţia băncii de analist financiar pentru a orienta resursele spre cele mai eficiente plasamente.În angajarea resurselor lor,băncile se confruntă cu o serie de riscuri,precum riscul de nerambursare,riscul lipsei de lichiditate,riscul variaţiei ratei dobânzii pe piaţă,riscul de capital,riscul repatrierii capitalului în condiţiile creditării externe- riscul valutar şi riscul de ţară.Acordând credite banca îşi asumă mai multe riscuri,acestea fiind determinate fie de calitatea celui care face împrumutul,fie de evoluţia economică generală,fie de structura generală a băncii.Trebuie evidenţiat faptul că performanţa bancară are două dimensiuni: rentabilitate şi risc,iar managementul bancar urmăreşte maximizarea performanţelor bancare prin armonizarea celor două obiective principale,maximizarea rentabilităţii băncii şi minimizarea expunerii la risc,la care se adaugă încadrarea în normele de calitate şi comportament prudenţial.

Tradiţional,băncile comerciale şi-au orientat activitatea în trei direcţii:

-atragerea disponibilităţilor şi formarea depozitelor(sfera operaţiunilor pasive)

-acordarea de credite(principalele operaţiuni active de plasament)

-transferuri monetare.

Principiile generale sunt:

-credibilitatea;

-analiza diagnostic a potenţialului financiar al agenţilor economici;

-solvabilitatea;

-alte condiţii;

Credibilitatea constituie suportul moral şi elemental psihologic esenţial.

Acesta se referă la:

-calităţile morale şi profesionale ale conducătorilor societăţii şi ale principalilor colaboratori şi asociaţi (principiul moralităţii nu poate fi cuantificat);

-reputaţia privită prin prisma calităţii produselor şi serviciilor,a relaţiilor cu partenerii;

-situaţia patrimonială şi financiară.