Monografia Sistemului Bancar din Germania

CAPITOLUL I

DESCRIEREA SISTEMULUI BANCAR GERMAN

1.1 SCURT ISTORIC

În anul 1619, concomitent cu apariţia băncii din Hamburg, se înfiinţează sistemului bancar german, constituit după modelul Băncii din Amsterdam. Iniţial, aceasta a fost doar o bancă de depozite, urmând să efectueze şi operaţiuni de virament mai apoi.

Împreună cu Banca din Hamburg, sistemul bancar din Germania se consolidează prin înfiinţarea Băncii din Nürenberg. Caracteristic acestei perioade este apariţia primei bănci de emisiune (banca de circulaţie), din Suedia (Stockholm, 1650), care în schimbul depunerilor eliberază bilete la ordin nepurtătoare de dobânzi, ale căror circulaţie ca mijloc de plată reduce cererea de rambursare a depunerilor.

Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, sistemul bancar german s-a constituit într-o formă modernă. Acest moment a semnificat debutul dezvoltării sistemului în două forme puternic diferenţiate: pe de o parte implantarea unei largi reţele populare şi cooperatiste iar, pe de altă parte, constituirea băncilor comerciale care s-au concentrat într-un timp foarte scurt.

Diferenţierea dintre sistemul bancar german şi celelalte sisteme a constat în special în complexitatea sa structurală şi puterea băncilor sale. Datorită unui număr de bănci şi oficii bancare mare, Germania a fost şi încă mai este printre primele economii bancare puternice din lume, chiar dacă acestea s-au redus în ultimii ani.

Dezvoltarea puternică a Germaniei din perioada postbelică, poziţia ei actuală de lider al Uniunii Europene, se datorează în mare parte şi dezvoltării sistemului bancar structurat după principii diferite faţă de alte ţări. Guvernarea activităţii bancare are la bază conceptul “All Finanz”, sistemul băncilor universale. Acest lucru reliefează faptul că băncilor germane le este permisă desfăşurarea oricărui tip de activitate financiară.

Spre exemplu, aceasta desfăşoară activităţi cu privire la: crearea de depozite, acordarea de credite, scontarea titlurilor de credit, asigurarea serviciilor de siguranţă în cadrul activităţii de brokeraj şi în cele de încredere. De asemenea poate efectua transferuri de fonduri sau servicii de plăţi , garanţii financiare şi alte servicii recunoscute drept servicii bancare de către autorităţile specializate în domeniu.

1.2 TIPURI DE INSTITUŢII

Desfaşurând o activitate bancară de tip universal, băncile germane pun la dispoziţia populaţiei o gamă largă de operaţiuni bancare şi financiare: de retail, wholesale, investement, vânzare/cumpărare de titluri de valoare în numele clienţilor, asigurări (bankassurance). Băncile universale germane cuprind băncile comerciale, băncile landurilor, băncile de economii, instituţiile de credit cooperative regionale şi cooperativele de credit .

A.Băncile comerciale în număr de 273 la finele anului 2008. La rândul lor, acestea se împart în:

• “Cele patru mari” bănci (GroBbanken) datează din anul 1870, când a avut loc unificarea statului german şi cuprind: Deutsche Bank AG, Dredner Bank AG, Commerzbank AG, Bayerische Hypo-und Vereinsbank AG. Chiar dacă sunt bănci universale, acestea îşi concentrează activitatea mai mult pe investement banking, finanţarea firmelor şi a comerţului exterior dar şi pe retail, în ultima perioadă.

În anul 2004 Deutsche Postbank AG a fost integrată în această categorie de bănci, astefel numărul acestora devenind 5.

• Băncile regionale (Regionalbanken) sunt bănci comerciale însă cu o anvergură mai redusă a activităţii. În anul 2008 numărul acestora fiind de 168.

Exemple: Berliner Handels şi Frankfurter Bank care iniţial şi-au desfăşurat activitatea pe un areal mai restrâns şi care şi în prezent îşi concentrează activitatea în arealul respectiv, chiar dacă şi-au extins reţeaua teritorială la nivelul întregii Germanii.

• Sucursalele băncilor străine care înregistrează un număr de 104 unităţi în anul 2008.

Acestea ocupă o poziţie mai redusă pe piaţă, marea majoritate fiind concentrate în Frankfurt .

B.Băncile de economii (Sparkassen) sunt prezente în cadrul sistemului bancar german într-un număr mare: 438 la finele anului 2008. Multe dintre aceste bănci au fost înfiinţate de autorităţile locale sau guvernamentale şi datează încă din secolul al XIX-lea. Băncile de economii au fost înfiinţate cu scopul de a finanţa comunităţile locale, infrastructurile şi unele categorii sociale dezavantajate, atrăgând resurse de la populaţie şi de la firme. Statul era cel care garanta solvabilitatea acestor bănci şi impunea restricţii în efectuarea plasamentelor.

C.Băncile landurilor (Landesbanken) au fost înfiinţate iniţial ca bănci a căror principală operaţiune era intermedierea plăţilor bancare. Cu timpul, acestea s-au asociat şi cu alte bănci, începând să ofere şi alte tipuri de operaţiuni, inclusiv servicii bancare internaţionale. În prezent, băncile landurilor furnizează lichidităţi băncilor de economii din regiunea în care se află.