Monografia Sistemului Bancar din Spania

Imagine preview
(8/10 din 4 voturi)

Acest proiect trateaza Monografia Sistemului Bancar din Spania.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 30 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Capraru Bogdan

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Banci

Cuprins

Cap. 1 Sistemul bancar spaniol 3
1.1. Istoricul sistemului bancar spaniol 3
1.2. Instituţii bancare spaniole în cadrul istoriei sistemului bancar spaniol 3
1.3. Date referitoare la gradul de concentrare şi structura sistemului bancar spaniol 6
1.4. Tipuri de conturi 7
Cap. 2 Banca Centrală a Spaniei 8
2.1. Introducere 8
2.2. Introducere referitoare la Banca Spaniei 9
2.3. Scurt istoric 10
2.4. Funcţiile Băncii Spaniei 11
2.5 Structura şi organizarea Băncii Spaniei 13
2.6 Banca Spaniei şi publicul: servicii 16
Cap. 3 Banco Santander Central Hispano (BSCH) 18
3.1. Istoric BSCH 18
3.2. Tip de instituţie 21
3.3. Acţionariat 22
3.4. Oferta de produse şi servicii 22
3.5. Evoluţii 23
3.6. Indicatori de apreciere 24
Cap. 4 Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA) 25
4.1. Istoric BBVA 26
4.2. Tip de instituţie 27
4.3. Acţionariat 28
4.4. Oferta de bunuri şi servicii 28
4.5. Indicatori de apreciere 29
Bibliografie 30

Extras din document

Cap. 1 Sistemul bancar spaniol

1.1. Istoricul sistemului bancar spaniol

Până la sfârşitul anilor 1980, sistemul bancar din Spania a fost supus unor modificări radicale. Structura sa a fost în mare măsură un ”throwback” a post-războiului civil din perioada de epocă franco - spaniolă, atunci când băncile private au jucat un rol important în finanţarea dezvoltării industriei. Odată cu adoptarea unei politici economice care a accentuat și prescris atragerea de capital şi investiţii bancare străine, rolul băncilor a fost consolidat. Influenţa lor s-a extins nu numai în sectorul privat, dar şi la astfel de instituţii autonome ca INI si a statului la nivelul regiei de cale ferată. Ulterior, industria a crescut puternic, multe bănci de capital au fost vândute publicului prin intermediul burselor de valori. Cu toate acestea, băncile au continuat să joace un rol esenţial în furnizarea de noi fonduri pentru industrie. Supravegherea tuturor instituţiilor financiare era realizată de Ministerul Economiei, Finanţelor şi Comerţului. Subordonată acestui minister şi responsabilă pentru supravegherea sistemului bancar al ţării, a fost bănca centrală a țării.

Banca Spaniei a fost înființată în 1847, şi i s-a acordat dreptul exclusiv de a emite monedă abia în 1874, când banca a fost naţionalizată în urma reformei bancare. În plus faţă de activitatea de supraveghere şi de stabilire a rezervelor minime obligatorii din sistemul bancar, aceasta ia decizii şi este responsabilă de politica monetară a guvernului prin intermediul operaţiunilor de pe piaţa deschisă, şi totodată supraveghează schimbul valutar, împreună cu Direcţia Generală de Tranzacții Externe. În anul 1977 Banca a Spaniei a ajutat înfiinţarea Fondului de Garantare a Depozitelor, care a ajutat la protejarea depozitelor deoarece situaţia din instituţiile bancare era destul de tulbure.

1.2. Instituţii bancare spaniole în cadrul istoriei sistemului bancar spaniol

Instituţiile bancare din Spania pot fi grupate în următoarele categorii: bănci comerciale, bănci de economii, cooperative de credit si instituții de credit specializate.

Din aceste grupe principale de bănci din sistemul bancar din Spania - băncile private, bănci de economii, precum şi oficiile instituţiilor de credit - băncile private au avut cel mai important rol, fiind şi cele mai importante. În anul 1962 băncile private au fost împărţite în băncile comerciale şi bănci industriale. Acestea din urmă au avut dreptul de a investi o parte mai mare a resurselor de capital şi astfel s-au orientat şi specializat în investiţii industriale. Băncile comerciale, care au fost mai mari din punct de vedere al capitalurilor şi mai numeroase, au servit publicul larg. De asemenea, ele au fost principala sursă de credit pe termen scurt, pentru sectorul privat, deşi au concurat pentru împrumuturile pe termen lung. Până la sfârşitul anilor 1980, distincţia între cele două tipuri de bănci a început să îşi piardă mult din înţelesul specificului fiecaruia, pentru că treptat acestea au fost autorizate să poată funcţiona şi în alte domenii decât cele pe care le desfăşuraseră până atunci. Cu toate că în a doua jumătate a anilor 1980 Spania a avut aproximativ 100 de bănci private – din care un sfert au fost bănci industriale, domeniul bancar spaniol a fost mult timp dominat de șapte mari instituții financiar-bancare: Banca Spaniolă de Credit, iar după un timp a fost mai larg cunoscută sub numele de Banesto ; Banca Centrală ; Banca Bilbao ; Banca Spaniolă Populară ; Banca Santander ; Banca Vizcaya și Banca Spaniolă – Americană. Prin anii 1980, aceste bănci au avut control direct sau indirect de aproximativ de 80 de procente asupra resurselor bancare din țară. Valoarea de piaţă a acestor instituţii nu era cunoscută, dar analiştii estimează că Banesto poseda peste 3 miliarde dolari în SUA, şi Banca Centrală, în jur de 1 miliard dolari americani. Aceste mari bănci spaniole au fost prezente în aproape toate domeniile de finanţare. De asemenea, dincolo de exploataţiile lor industriale, au posedat extinse reţele de retail. Pentru că Spania nu a avut un sistem adecvat de fond de pensii, mulţi spanioli şi-au investit economiile lor la aceste bănci cu scopul de a furniza venituri pentru pensie. În consecinţă, numărul celor care au investit a fost de 5 milioane în rândul micilor investitori din Spania, 39 de milioane de oameni, cea mai mare proporţie a acestora fiind din rândul populaţiei europene.

Târziu în anii 1970 şi începutul lui 1980, atunci când un mare număr de bănci au întâmpinat dificultăţi grave, guvernul, a permis pentru prima dată, achiziţionarea lor de către băncile străine. Când a devenit clar faptul că marile bănci străine mult mai sofisticate nu prea au avut în vedere aspectele tradiţionale a sistemului bancar de până atunci, Guvernul le-a închis „uşa” prin care puteau intra pe piaţa spaniolă. Băncilor străine nu le-a mai fost permisă intrarea în Spania din 1992, până când CE a acordat un termen limită pentru ca sistemul bancar spaniol să se modernizeze şi să treacă în rândul celorlalte sisteme europene. În a doua jumătate a anilor 1980, băncile spaniole nu au fost încă internaţionalizate competitiv. Băncile au avut tendinta de a deservite de un număr foarte mare de personal, și totodată au posedat prea multe ramuri, comparativ cu omologii lor din ţările vest-europene. Numai în Belgia, au existat mai multe ramuri pe cap de locuitor. În plus, băncile spaniole de investiţii inadecvate din punct de vedere financiar, au fost suplinite financiar de băncile europene cu servicii bancare acordate clienților însă la un preț mai ridicat. Un raport al CE de la sfârşitul anilor 1980 a indicat faptul că, în scopul de a face ca, în statele membre, costurilor serviciilor financiare, să fie armonizate, cele din sistemul bancar spaniol ar trebui să fie reduse cu 34 la sută. În comparaţie cu acestea, băncile franceze ar trebui să reducă aceste costuri cu 24 la sută, iar băncile din Marea Britanie să le reducă cu 13 la sută.

Fisiere in arhiva (1):

  • Monografia Sistemului Bancar din Spania.doc