Monografia Sistemului Bancar Francez

CAPITOLUL 1

Sistemul bancar francez

1.1. Istoric

Sistemul bancar francez a fost format empiric, în etape succesive. Structura sa actuală se datorează în principal, creării Băncii din Franţa în 1800, printr-o succesiune de evenimente financiare, economice şi politice. Marile instituţii create la mijlocul secolului trecut, nu au o “vocaţie” determinată. Astfel, crizele financiare au condus la adoptarea principiului de specializare.

O dată cu dezvoltarea economiei, puterile publice şi-au propus o concurenţă mai puternică între diversele reţele de distribuţie a creditului precum şi un control mai strict al instituţiilor de credit: în acest scop a fost votată legea din 24 ianuarie 1984 cu privire la activitatea şi controlul instituţiilor de credit şi legea din 2 iulie 1996 de modernizare a activităţilor financiare, care a modificat legea bancară din 24 ianuarie 1984, întinzându-se şi asupra tuturor prestărilor de servicii de investiţii, adică instituţiie de credit si firmele de investiţii, competenţa Comitetului de reglementare bancară şi financiară, Comitetul de instituţii de credit şi firme de investiţii, Comisia bancară şi Consiliul naţional de credit si titluri. Reglementat puţin câte puţin, sistemul bancar cuprinde instituţii de credit, organe reprezentative şi autorităţi tutelare. Această organizare a permis evoluţia activităţii instituţiilor de credit .

Sistemul bancar este acum între 3 şi 4% din PIB, de aproximativ 400 000 de angajaţi, în jur de 1800 de instituţii de credit (banci, bănci cooperative, case de economii şi de pensii, uniunile de credit municipal , societăţi financiare şi instituţii financiare specializate), din care aproximativ 400 de bǎnci. Este foarte diversă, cu proprietăţi care diferă, în special, funcţiile şi natura operaţiunilor ce le exercită, mărimea, statutul juridic, de natura capitalului.

Necesitatea de a satisface anumite nevoi socio-economice conduce un pic mai târziu, la crearea de activităţi pentru persoane fizice şi Statut ( Credit Agricol, Credit National, Banca francezǎ pentru credit exterior etc.) În cele din urmă, istoria politică din Franţa explica puterea Guvernului de intervenţie in sistemul bancar.

Câteva date-cheie ce marchează evoluţia sistemului bancar francez

1) Legea din 2 decembrie 1945 stabileşte principiul bancar de specializare.

2) Între 1966 şi 1969, reformele "Debre-Haberer" introduc "despecializarea" deschizând calea pentru dereglementarea financiară.

3) În 1982, treizeci şi şase de bănci au fost naţionalizate.

4) În 1984, Legea bancară redefineşte cadrul juridic pentru profesie.

În cele din urmă, mişcarea privatizǎrii decisǎ printr-o lege din 1986 a început în ianuarie 1987 şi a implicat cele mai mari bǎnci. Mişcarea intensă de restructurare (cu o dimensiune internaţională) caracterizează sfarşitul anilor ’90 si de atunci continuǎ.

O nouă revoluţie bancară

Această lume bancară care a fost impartită timp de douăzeci de ani, reglementată si dominată de către stat, suferă modificări profunde, al căror ritm accelerează brusc în ultimii ani. Modificările provin dintr-o combinaţie de mai multi factori. În primul rând, Legea bancară de la 1984, care trimite la un cadru juridic comun cu toate instituţiile de credit, indiferent de statutul lor, se află la punctul de plecare pentru o continuă “decompartimentare”de credit şi de liberalizare a sistemului bancar. În anul 1999, Casa de economii primeşte, în calitate de credit agricol starea de cooperativitate bancară, şi în 2002 instituţiile reprezintă Federaţia Franceză de bănci. Liberalizarea de credit oferă bazele pentru o concurenţă între bănci şi alte bănci de credit într-o piaţă naţional globalizată, în cazul în care tranzacţiile au tendinţa de a deveni banale.

Apoi, unificarea serviciilor financiare într-o piaţă europeană realizată între 1993 şi 1999, sub conducerea Comisiei Europene, a impus, în 1993, raportul de solvabilitate Europenă, al adoptării unei monede unice in Europa la începutul anului 2002, unde banca franceză a expus creşterea concurenţei din strainatate.

În plus, în 1987, Guvernul a privatizat o serie de mari bănci, inclusiv Société Générale, Crédit Commercial de France, Suez şi Paribas.

Privatizarea a fost îngheţată din 1988 până în 1993, dar apoi a fost reluată şi a afectat BNP în 1993 şi Crédit Lyonnais, în 1999.

1.1.1. Principalele etape:

1941 Reglementarea profesiunilor.

1945 Naţionalizarea Băncii Franţei şi a altor mari bănci.

1984 Legea privind activitatea şi controlul instituţiilor de credit antrenând o refacere completă

a organizării şi a reglementării organismelor de credit.

1986 Denaţionalizarea parţială.

1993 Privatizări parţiale.

1996 Legea modernizării activităţilor financiare.

1999 Legea refacerii statutului Caselor de Economii.

2001 Legea “Murcef” privind măsurile urgente ale reformelor cu caracter economic şi

financiar.

1.1.2. Legea din 1984

Legea bancară din 1984 a avut trei motivaţii:

Motivarea juridică: armonizarea şi raţionalizarea Statutului de control bancar.

Motivarea economică: băncile în cadrul definit în anul 1945, au văzut cǎ importanţa lor este in relativă scădere în detrimentul instituţiilor cu un statut juridic special ale căror privilegii nu mai sunt justificate.