Monografia Sistemului Bancar Portughez

1.Sistemul bancar portughez

1.1Structura şi dezvoltarea sistemului bancar portughez

Deşi se poate vorbi de o pre-istorie a băncii, în Portugalia , povestea în sine, începe doar în 1821. Portugalia a trăit atunci o perioadă de criză profundă în urma războiului Peninsular / Invazia Franceză (1807-1810) şi Revoluţia Liberală din 1820, care a deschis drumul monarhiei constituţionale, care, la rândul său, a rămas până a fost proclamată Republica în 1910.

Asa cum a fost bine, în acelaşi timp, pentru alte ţări europene – unde au fost create băncile pentru sprijinul statelor respective şi au primit de asemenea beneficii substanţiale - aşa şi Portugalia a văzut prima bancă. Prima bancă se înfiinţează în 1821- Banco de Lisboa. Întemeierii sale au urmat obiectivele de a oferi asistenţă financiară şi de a şterge moneda de proastă calitate din sistemul monetar, apărută ca urmare a lungii perioade de război.

De la 1838 la 1844 au fost create mai multe companii financiare. Între acestea a fost Companhia Confianca Nacional, înfiinţată în 1844, care a fuzionat cu banca menţionată mai sus de la Lisabona, care va duce la crearea Banco de Portugal (1846). Majoritatea rădăcinilor băncilor duc înapoi în secolul al 19 lea când, în mai puţin de 3 decenii au fost fondate aproximativ 50 de bănci. Într-adevăr, în 1875 erau în Portugalia 51 de bănci( din care 21 regionale şi anume, cu sediul în afară de Lisabona şi Porto), cu un capital vărsat de 44 235 (Leite, 1927: 35-36). În 1889, numărul de bănci a scăzut de la 41 (în special cele de la Lisabona şi Porto, având în vedere că numărul băncilor regionale a scăzut la 18) , cu un capital de 52 747 (Leite, 1927: 35-36). O parte considerabilă a băncilor existente, au fost de scară redusă. Criza din 1873-76 (considerată de unii marea criză din secolul al XIX-lea) a contribuit la scăderea numărului societăţilor financiare În urma acesteia, Banco Lusitano a dispărut şi a fost o fuziune din 5 banci din Porto (Leite, 1927: 35). Se poate spune că a fost începutul unei lungi perioade de fuziune cu o tendinţă spre concentrare, o tendinţă care a continuat pe tot parcursul secolului al XX-lea, în special în ultimul deceniu.

În primele decenii ale secolului al XX-lea, banca trece printr-o perioadă dificilă, din motive politice (schimbarea de regim din monarhie în Republică, la data de 5 octombrie 1910 şi instabilitate guvernamentală, până în 1926), militare (participarea Portugaliei la primul război mondial, în 1917 -18 -"economia de război") şi economice (creşterea preţurilor şi inflaţie mare). În acest context, nu este surprinzător faptul că unele bănci au dat faliment şi că altele au fost create. În 1922 şi 1923 există în Portugalia 31 de bănci, un număr care, în 1925, a scăzut la 24. Totuşi, acesta a fost un număr exagerat, dat fiind evidenta întârziere a mecanismului economic şi maşina bancară defectuasă " (Banco Totta-Alianţei, 1968: 88). Mai exact, în 1925 s-a încercat să se pună capăt dezorganizării afacerii bancare, prin măsuri legislative. Prin urmare, a fost promulgat un decret -Legea din 17 ianuarie (Nr. 10 474), înlocuit la 20 martie a aceluiaşi an (Decretul-lege No. 10 634).

Despre situaţia din sistemul bancar de la mijlocul anilor '20 - caracterizat prin proliferarea de companii şi de scară redusă, este precizat în preambulul la prima dintre aceste legi: a)

"Instituţiile de natură bancară s-au înmulţit şi pulverizat sub influenţa războiului [din 1914-1918], inflaţiei şi dezorganizării economice generale, astfel încât, în multe cazuri, nu îndeplinesc condiţiile de capital pentru a-şi îndeplini misiunea cu eficienţă ", b) capitalul şi fondurile de rezervă a tuturor băncilor este în jur de 250 000 , monedă curentă , sau o sumă mai mică în aur la capitalul social al Băncii din Portugalia, înainte de război, în ciuda valorizării monetare realizate în ultimele şase luni, care reprezintă o situaţie demnă de atenţie " c) " înfiinţarea bancară, pentru a se potrivi cu natura şi scopul, ar trebui să dispună de asigurare a acesteia şi ca element primar al funcţiei sale de credit , un anumit capital minim în aur, sau care este realizabil într-o perioadă scurtă prin fuziuni sau alte moduri.

În consecinţă, este legiferat în scopul de a introduce ordine în sistem, care reglementează crearea şi funcţionarea instituţiilor de credit. Printre alte măsuri prevăzute de menţionat în Decretul -Lege din 20.03.1925, este vorba de o distincţie între bănci şi case bancare. În timp ce primele (societăţi cu răspundere limitată, anonime sau nu) au fost autorizate pentru : primirea de depozite, amplasarea de obligaţiuni şi contracte de împrumuturi în gaj, în timp ce a doua categorie putea efectua doar unele dintre aceste funcţii. Sunt stabilite , de asemenea, cerinţele minime cu privire la capital, pentru a crea bănci sau case bancare şi nu sunt permise de a opera: a) "în Lisabona şi Porto, nicio bancă naţională, care are un capital vărsat mai mic de 500 000 $ (aur). În niciun alt oraş sau în insulele adiacente, nicio bancă naţională cu un capital mai mic de 200 000 $ (aur) b) în Lisabona şi Porto, nicio casă bancară cu capital vărsat de mai puţin de 250 000 de $ (aur). În orice altă localitate sau insule adiacente nicio casă bancară cu capital mai mic de 100 000 de $ (aur).