Monografie a Sistemului Bancar Francez

Imagine preview
(6/10 din 3 voturi)

Acest proiect trateaza Monografie a Sistemului Bancar Francez.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 20 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Banci

Cuprins

Cuprins pag.2
Cap.I Sistemul Bancar din Franţa
1.1 Istoric pag.3
1.2 Legi pag.4
1.3 Instituţii bancare pag.5
1.4 Tendinţe pag.6
1.5 Concluzie pag.7
Cap.II Banca Centrală a Franţei
2.1 Istoric pag.8
2.2 Obiectivele băncii centrale a Franţei pag.13
2.3 Funcţiile băncii centrale pag.13
2.4 Atribuţii ale Băncii Franţe pag.14
2.5 Politica monetară pag.14
Cap.III Bănci reprezentative
3.1 LE CRÉDIT LYONNAIS pag.15
3.2 BNP PARIBAS pag.16
3.3 SOCIÉTÉ GÉNÉRALE pag.19
Noutăţi extrase din Tribuna Economică pag.20
Bibliografie pag.21

Extras din document

Cap.I Sistemul Bancar din Franţa

1.1 Istoric

În Franţa, activitatea bancară a evoluat mai ales in favoarea financiarilor decât a bancherilor în perioada Evului Mediu şi a Renaşterii.

Întemeietorul Băncii Generale din Franţa în 1716, scoţianul John Law, se remarcă ca fiind iniţiatorul teoriei ”creditului creator de capital”. El era de părere că moneda metalică este limitată de cantitatea de metal preţios disponibil şi propune substituirea monedei metalice cu cea de hârtie pentru a adapta nevoia de monedă la nevoile de producţie şi circulaţie. Astfel, sporirea cantităţii de bani este posibilă doar prin simpla emisune a banilor de credit.

În anul 1718 Banca Generală fuzionează cu Compania Indiei Occidentale, formând Banca Regală, care după doi ani de activitate prosperă în care au fost emise bilete de bancă excesiv, în urma unor speculaţii acestea îşi pierd valoarea, iar deţinătorii devin neîncrezători, urmând o panică bancară şi anunţul oficial că acestea nu mai pot fi folosite ca mijloace de plată.

După ce s-a dovedit că această încercare a lui John Law a fost un eşec s-a generat un puternic curent psihologic de respingere a instituţiei bancare, fenomen care a dus la o încetinire a activităţii bancare în perioada următoare.

O nouă instituţie bancară în Franţa apare abia în anul 1776 sub denumirea de “Casa de Scont”. La baza acestei bănci se afla iniţiativa reputaţilor economişti fiziocraţi ai acelei perioade.

La sfârşitul secolului al XVIII-lea iau fiinţă trei instituţii bancare:Casa de Cont Curent (1796), Casa de Scont de Comert (1797), Banca Comerciala (1800).

În 1800 este înfiinţată Banca Franţei de către Napoleon, în scopul finanţării nevoilor statului.

Băncile franceze, în accepţiune modernă, apar odată cu monarhia in iulie 1830. Se instaurează o aşa- zisă activitate bancară sus-pusă. Banca Franţei a fost naţionalizată în 1945; exercita rolul băncii centrale.

Ca şi în cazul altor ţări vest-europene, după Tratatul de la Maastricht au fost luate măsuri pentru sporirea autonomiei sale în domeniul politicii monetare şi de credit.

Avântul industrial din perioada celui de-al doilea Război favorizează crearea băncilor cu reţea de colectare mai largă, dezvoltându-se o serie de instituţii cum ar fi: Société Générale (1864) şi Crédit Lyonnais (1863).

1.2 Legi

În anul 1945 Banca Franţei a fost naţionalizată şi începând cu acest an marile bănci franceze au fost treptat trecute în proprietatea statului. Această situaţie a fost păstrată până în jurul anului 1986 când datorită nevoilor de majorare a capitalurilor băncilor franceze şi de adaptare la condiţiile competiţiei bancare, s-a născut interesul privatizării băncilor franceze.

Totodată, în această perioadă se observă o îndepărtare a băncilor franceze de la nevoile economiei şi de la rolul pe care ar trebui să-l îndeplinească. Astfel depunătorii nu-şi pot plasa depunerile pe termen lung, iar întreprinderile nu pot găsi resurse de finanţare pe linia creditului pe termen lung.

Potrivit legislaţiei bancare franceze, Legea bancară din 24 ianuarie 1984, se disting următoarele categorii de instituţii financiar-bancare: bănci propriu-zise (reunite în Asociaţia Franceză a Băncilor), bănci mutuale sau cooperatiste, case de economii, case de credit municipal, societaţi financiare, instituţii financiare specializate.

În temeiul aceleaşi legi a fost creat şi Comitetul Instituţiilor Financiar-Bancare, în ale cărui atribuţii intră autorizarea activităţii instituţiilor financiar-bancare şi clasificarea acestora în conformitate cu categoriile menţionate.

Alături de acest comitet, un rol important în supravegherea activităţii bancare îl deţin Consiliul Naţional de Credit, Comitetul de Reglementări Bancare şi Comisia Bancară.

Un eveniment cu implicaţii majore l-a constituit adoptarea Legii 93-980/4 august 1993, care a sporit gradul de autonomie decizională a Băncii Franţei. În noul cadru legislativ, obiectivul principal al Băncii Franţei este de a defini şi a pune în practică politica monetară, cu scopul de a asigura stabilitatea preţurilor. Ea îndeplineşte această misiune în cadrul politicii economice de ansamblu a Guvernului Francez.

În ceea ce priveşte reglementarea cursului de schimb şi a paritaţii francului, acestea rămân de competenţa guvernului. Cu toate acestea, în noul context, Banca Franţei monitorizează cursul de schimb al francului francez, deţine şi administrează rezervele de aur şi devize ale statului.

Banca Franţei se ocupă şi de rescontarea portofoliului de cambii, facilitând emisiunea titlurilor de valoare de către băncile comerciale.

Ca un element specific Franţei, se distinge faptul că, alături de bănci, un rol important îl deţin organizaţiile de plasament colectiv în valori mobiliare. La inceputul anilor ’90, Franţa ocupa primul loc în Europa şi al doilea în lume, după SUA, din punct de vedere al valorii fondurilor administrate de aceste organizaţii.

În prezent şi în sistemul bancar francez există tendinţa universalizării băncilor.

1.3 Instituţii bancare

Sistemul bancar francez este structurat după cum urmează:

-Bănci membre ale Asociaţiei Franceze a Băncilor (Société Générale, BNP-Paribas)

-Bănci mutuale şi cooperatiste (Crédit Mutuel, Crédit Agricol)

-Băncile de economii (Caisse d’Espargne)

-Băncile de credit municipale (Crédit Municipal)

-Instituţii financiare (bănci ipotecare, companii de leasing…)

-Societăţile de investiţii cu capital variabil

-Instituţii financiare specializate

1.4 Tendinţe

Tendinţa de concentrare a capitalului bancar, de creştere a rolului marilor bănci în sistemele bancare naţionale , ca şi pe plan extern s-a manifestat în ţările care au promovat o economie modernă.

În Franţa, sistemul bancar se caracterizează printr-un număr ridicat de bănci, care a crescut de la 400 în 1990 la 490 în 2000.A accentuat procesul de internaţionalizare a băncilor franceze, în 2000 printre primele 10 bănci din lume regăsindu-se: Crédit Agricole Mutuel, Banque Nationale de Paris şi Crédit Lyonnais. Cea mai mare parte a reţelei de bănci externe franceze aparţine principalelor opt bănci care au aderat la Asociaţia Franceză a Băncilor (AFB).

Fisiere in arhiva (1):

  • Monografie a Sistemului Bancar Francez.doc