Monografie sistemul bancar Olanda

Capitolul 1: Evolutia sistemului bancar din Olanda

1.1 Introducere

Activitatea bancara a unei banci consta in “comertul” cu bani, pe de o parte “cumparand” bani, suportand un cost sub forma dobanzii, iar pe de alta parte “vinde” banii acumulati, castigurile obtinute regasindu-se in dobanda perceputa. Se poate spune ca acumularea resurselor de creditare si plasarea lor sunt “cheia de bolta” a activitatii unie banci.

In sens figurat, banca poate fi considerata un “templu” al banilor . Aceasta are o activitate considera a fi in mare masura masura misterioasa, implicand secretul bancar si capacitatea sau forta pe care o reprezinta banii.

Rolul bancii este de prim-plan in viata economica contemporana. Ea favorizeaza tranzactiile comerciale in interiorul si exteriorul unei tari , asigurand astfel efectuarea platilor si schimbul valutar. De asemenea, banca permite realizarea investitiilor fie participand direct la finantarea acestora, fie prin plasamentul si gestiunea economiilor banesti. Banca este”actorul” principal pe piata capitalului .

1.2 Istoric

In anul 1609 a fost infiintata Banca din Amsterdam, sau Banca Amsterdamului. Aceasta este prima banca publica ce ofera bilete de valoare neconvertibile in monezi. De aceea , Banca Amsterdamului este considerata ca fiind cu adevarat prima banca centrala. Debutul bancii centrale nu a fost rezultatul unei politici decizionale constiente, ci a rasarit aproape din greseala datorita conditiilor monetare haotice existente la inceputul secolului al XVII.-lea din Olanda.

Olanda a intampinat aceleasi probleme de ordin monetar ca si celelalte state ce aveau la baza un sistem metalist. De exemplu cresterea economica a necesitat achizitionarea a unei cantitati suplimentare de aur si argint. De asemeni in aceasta perioada tara a fost invadata de o varietate de monede straine ce erau folosite in relatiile de schimb. Autoritatile olandeze au incercat sa rezolve aceasta problema prin aplicarea unor noi reguli si legi de ordin monetar, dar acestea au fost de cele mai multe ori incete si ineficiente. In contrast legile ce atribuiau monezi de valoare au fost legiferate repede , dar cu toate acestea tot nu rezolvau problema pervertirii sau devalorizarii.

O alta modalitate de reglare a sistemului monetar-bancar a fost crearea unei banci de schimb sau Wisselbank. Bancile de schimb erau menite sa rezolve problema devalorizarii prin limitarea depozitelor de monezi considerate ca fiind sub un anumit nivel al calitatii. Astfel, pentru a genera o participare mare, municipalitatile, incepand cu cea a Amsterdamului in 1609, au cerut ca datoriile comerciale trebuiau sa fie stabilite prin banca de schimb a orasului. Deoarece biletele de comert dominau schimburile internationale, negustorii erau obligati sa isi deschida un cont la banca de schimb.

Deoarece exista o mare cantitate de moneda straina, Amsterdamsche Wisselbank primea atat moneda straina cat si moneda nationala la valoarea lor intrinseca, deducand o mica parte a monedelor ca taxa de administrare si oferind credite clientilor sub forma unor bani emisi de catre banca.

Banii emisi de banca aveau cateva avantaje fata de celelalte forme ale banilor. Erau protejati de foc, furturi si alte accidente; au fost sprijiniti de conducatorii orasului Amsterdam; si puteai fi facute plati sau primi bani prin transfer bancar, evitand astfel costurile numararii sau transportului. Un alt avantaj si mai important este faptul ca acesti bani ai bancii erau considerati ca fiind de o calitate superioara.

Depozitele de monezi constituia doar o mica parte din capitalul bancii. Cea mai mare parte a capitalului a fost acoperit in cantitati de aur si argint.

Banca Amsterdamului oferea credite pentru depozitele in aur si argint ce valorau cu aproximativ 5 % mai putin decat pretul de la monetarie. Acest lucru permitea celui care depunea obtinerea unei chitante, pe care o putea folosi 6 luni mai tarziu returnand bancii suma de bani pentru credit.

Termenii depozitelor erau constituiti astfel incat depozitele de aur si argint erau constituite atunci cand pretul acestora era mai scazut decat in mod obosnuit. Proportiile dintre pretul bancii si pretul monetariilor si pretul de pe piata aurului si argintului erau mai totdeauna aceleasi. O persoana putea sa isi vinda acea hartie de valoare (chitanta primita de la banca) pentru diferenta dintre pretul monetariilor si cel al pietei.

Banca Amsterdamului primea deasemeni monezi pe baza carora acorda credite si hartii de valoare, cerand in schimb 0.25% din valoare pentru pastrare. Cu toate ca scopul sau principal a fost acela de a aduce ordine in ceea ce priveste sistemul monetar si bancar din Olanda, Banca din Amsterdam a adus sume importante de bani comunitatii prin taxele pe care le percepea pentru serviciile pe care pe presta. De exemplu pe langa acel procent pe care si-l atribuia banca pentru pastrarea banilor, o persoana trebuia mai intai sa isi deschida un cont la banca platind astfel 10 gulderi.

Cu toate acestea, marea majoritate a economiei olandeze era in afara ariei de influenta a Bancii Amsterdamului. O forma particulara ascunsa ce a invadat teritoriul olandez a fost patagon-ul . Patagonul era o subdiviziune a rixdollar-ului. Astfel in Olanda existau atat rixdolllari cat si florin-banco - moneda de cont a Bancii din Amsterdam.

Florin-banco a fost recunoscut oficial in anul 1659 ca urmare a 100 de ani de stabilitate monetara remarcabila in care nici valoarea metalica a florin-banco si nici pretul nu au urmat un anumit trend. In toata aceasta perioada, banca a mentinut valoarea monezii de cont cu ajutorul operatiunilor de open-market.

In concluzie, Banca Amsterdamului spre deosebire de celelalte banci centrale moderne nu a emis bilete sau a cumparat “securitati” guvernamentale. Dar, la fel ca si bancile centrale moderne a facut operatiuni de open-market mentinand astfel la acelasi nivel balantele financiare ale bancii.