Operațiuni ale Instituțiilor de Credit

1. RESTRUCTURAREA SISTEMULUI BANCAR ROMÂNESC

Sistemul bancar românesc înainte de 1990 a fost unul dintre cele mai rigide sisteme din fostele ţări socialiste. A fost un sistem lipsit de eficienţă si controlat de stat. Banca NaŢională a României îndeplinea funcţiile unei bănci centrale deopotrivă cu câteva funcţii ale unei bănci comerciale. În colaborare cu alte instituţii de stat, B.N.R. elabora proiecte de creditare si urmărea punerea lor în practică, respectiv extinderea creditelor către întreprinderi si organizaţii economice ce aveau cont deschis la B.N.R.

Celelalte patru bănci specializate: Banca Română de Comerţ Exterior, Banca pentru Agricultură si Industrie Alimentară, Banca de Investiţii, Casa de Economii si Consemnaţiuni beneficiau de credite pentru suplimentarea resurselor de la B.N.R., cu excepţia C.E.C-ului, care depunea banii colectaţi de la populaţie prin constituirea de depozite la B.N.R

Banca Română de Comerţ Exterior (B.R.C.E.), înfiinţată în 1968 prin reorganizarea Departamentului operaţiunilor din cadrul B.N.R., primea si acorda credite întreprinderilor si organizaţiilor române cu activitate de comerţ exterior, cumpăra si vindea în ţară si în străinătate valută, titluri de valoare emise în valută; de fapt toate operaţiunile privind străinătatea se derulau prin B.R.C.E.

Banca pentru Agricultură si Industrie Alimentară (B.A.I.A), înfiinţată tot în 1968, avea ca obiectiv acordarea de avansuri bănesti unităţilor agricole de stat si cooperatiste pentru realizarea producţiei contractate livrată ulterior la fondul de stat; dacă avansurile bănesti acordate unităţilor agricole nu puteau fi recuperate, acestea se transformau în credite.

Cooperativele de Credit si Economii, înfiinţate în 1948, în locul băncilor populare (lichiditate, ca de altfel toate băncile cu capital privat), acordau împrumuturi pentru dezvoltarea producţiei agro-alimentare în gospodăriile proprii si pentru satisfacerea unor

nevoi familiale ale cooperatorilor; de asemenea, pentru simplificarea operaţiunilor de încasări si plăţi, cooperativele de credit acţionau ca mandatare ale B.A.I.A., efectuând aceste operaţiuni pentru organizaţiile de masă si obstesti din mediul rural, casele de ajutor reciproc ale salariaţilor si pensionarilor.

Banca de Investiţii (B.I.), înfiinţată în 1948, pe structura Creditului Naţional Industrial, avea ca sferă de activitate finanţarea si creditarea investiţiilor, a marilor santiere si a lucrărilor de construcţii montaj. Prin calculul indicatorilor de eficienţă, Banca de Investiţii stabilea oportunităţi si apoi aviza investiţiile.

Casa de Economii si Consemnaţiuni (C.E.C) avea ca obiect de activitate atragerea economiilor bănesti ale populaţiei în conformitate cu planul de casă si de credite al Băncii Naţionale pentru asigurarea creditării economiei naţionale.

Specializarea excesivă a băncilor pe anumite operaţiuni, conform denumirii lor, a îngrădit mecanismul bancar, spiritul de iniţiativă si concurenţă, autonomia în formarea resurselor si acordarea creditelor.

Restructurarea sistemului bancar ocupă un loc esenţial în cadrul restructurării economiei naţionale. Transformările perioadei de tranziţie au impus între primele măsuri

crearea unui sistem bancar modern pe două trepte:

1. B.N.R. cu următoarele funcţii: emisiunea monetară, asigurarea stabilităţii monetare, administrarea rezervelor valutare ale ţării, supravegherea activităţii bancare, asigurarea sistemului de plăţi fără numerar. B.N.R. a fost reorganizată prin Legea nr. 34/1991 (Legea de organizare a Băncii NaŢionale);

2. Bănci comerciale, rezultate prin restructurarea în societăţi pe acţiuni a băncilor specializate în conformitate cu Legea activităţii bancare nr. 33/1991, intrând în procesul de privatizare a societăţilor comerciale; 70% din capitalul acestor bănci a fost transferat Fondului Proprietăţii de Stat si 30% către cele cinci fonduri ale proprietăţii private (câte 6% la fiecare fond). Prima bancă comercială înfiinţată în decembrie 1990 este tocmai Banca Comercială Română, prin preluarea operaţiunilor comerciale ale B.N.R.

Legislaţia bancară a fost modificată în 1998 când au fost promulgate trei legi bancare:

-Legea nr. 101/1998 privind statutul BNR,

-Legea bancară nr. 58/1998,

-Legea nr. 83/1998 privind procedura falimentului băncilor.

În perioada următoare s-a constatat dezvoltarea sistemului bancar în România prin apariţia de bănci noi, unele fiind sucursale ale unor bănci străine renumite în lume.

Totusi extinderea numărului de bănci a fost mai puţin explozivă decât în celelalte ţări din Europa Centrală si de Est, probabil urmare a prudenţei în acordarea autorizaţiilor de funcţionare de către banca centrală.

Dimensiunea cantitativă a evoluţiei sistemului bancar nu este însă caracteristica

principală a acestei perioade. Aparent contrar realităţii, principala caracteristică a dezvoltării sistemului bancar românesc a fost coerenţa dezvoltării structurale si calitative a activităţii bancare, în sensul direcţiei ascendente dictate de adaptarea la cerinţele economiei de piaţă.

Sincopele constatate pe parcursul acestui deceniu în ceea ce priveste depresiunea evidenţiiată în activitatea unor bănci – Dacia Felix, Columna, sau falimentul altor bănci – banca Albina, Bankcoop, Credit Bank, nu sunt definitorii pentru întreaga activitate bancară din România.

Imaginea actuală a sistemului bancar a fost conturată de deschiderea economiei

românesti, ceea ce a determinat ajustarea sistemelor de operare la cerinţele si practicile

internaţionale. Băncile si-au dezvoltat si si-au adoptat sistemele de operare în funcţie de

impactul factorilor exogeni asupra economiei reale, precum si de presiunea concurenţei pe piaţa financiar-bancară.