Operațiuni de creditare ale băncilor comerciale

INTRODUCERE

Economia de piaţă presupune existenţa unui sistem bancar care să asigure mobilizarea disponibilităţilor monetare ale economiei şi orientarea lor spre desfăşurarea unor activităţi economice eficiente.

Nivelul creşterii economice depinde, într-o mare măsura, de gradul de dezvoltare financiară, fiind intr-o relaţie permanentă de interdependenţă.

Într-o economie de piaţă, sistemul bancar îndeplineşte funcţia de atragere şi concentrare a economiilor societăţii şi de canalizare a acestora printr-un proces obiectiv şi imparţial de alocare a creditului către cele mai eficiente investiţii. În îndeplinirea acestei funcţii, băncile, ca verigi de bază ale sistemului, urmăresc modul în care debitorii utilizează resursele împrumutate.Băncile asigură şi facilitează efectuarea plăţilor, oferă servicii de gestionare a riscului şi reprezintă principalul canal de transmisie în implementarea politicii monetare.

Prin activitatea de colectare a resurselor financiare, concomitent cu plaserea lor pe piaţă prin intermediul creditelor, a operaţiunilor de scont şi a altor operaţiuni pe piaţa financiară, băncile îndeplinesc rolul de intermediari între deţinatorii de capitaluri şi utilizatorii acestora.

În exercitarea acestei diversităţi de operaţii, băncile comerciale acţionează în numele lor, pe contul lor, depunătorii şi împrumutaţii neavând nicio legatură de drept între ei. Ne referim la faptul că băncile gestionează depozitele si mijloacele de plată din economie.Astfel, colectând depozitele, băncile au responsbilitatea gestionării eficiente a acestora cu maximum de randament în beneficiul propriu şi în beneficiul depunătorilor.

În vederea realizării obiectivelor finale, Banca Centrală urmăreşte stabilitatea valorii interne şi externe a monedei naţionale, concomitent cu punerea la dispoziţia economiei naţionale a cantităţii optime de monedă, necesară creşterii economice. Sistemul bancar, transformând resursele pe care mediul economic i le pune la dispoziţie, se constituie ca subsistem al macrosistemului economico-social.

Sistemul bancar se află într-o continuă interacţiune cu mediul economic, din care preia „intrări” sub diferite forme ( resurse umane, resurse financiare, informaţii) pe care le prelucrează şi le transformă în vederea obţinerii „ieşirilor” ( produse şi servicii bancare, informaţii financiar-bancare). Astfel spus, sistemul bancar este un sistem deschis. Ceea ce este specific sistemului deschis, în general, este faptul că îşi reglează activitatea prin conexiune inversă (feed-back), deci sunt capabile de autoreglare.

Cea mai importantă dintre activităţile desfăşurate de o bancă este activitatea de creditare. Orice decizie de acordare a unui credit trebuie să se bazeze pe o analiză detaliată a propunerii, luându-se în considerare atât aspectele financiare cât şi cele nefinanciare şi aplicând în mod sistematic principiile creditării pentru a se limita pe cât posibil apariţia creditelor neperformante.

Personalul băncii, pentru a-şi îndeplini sarcinile pe care managerul le atribuie, trebuie să respecte nişte principii şi norme care se subordonează politicii de creditare în care clientul băncii - solicitantul de credite - este situat pe primul plan. Cu toate acestea, în desfăşurarea activităţii de creditare există situaţii în care apar clienţi care se află în incapacitate de plată prin determinarea cauzelor care au dus la astfel de situaţii, şi luarea de măsuri privind urmărirea şi controlul creditelor angajate.

Pe ansamblul sistemului bancar, procesele de restructurare şi privatizare au generat transformări de ordin cantitativ şi calitativ, concretizate în reducerea numărului de bănci, concomitent cu îmbunătăţirea mecanismelor operaţionale ale acestora şi cu orientarea mai accentuată pe piaţă.

Activităţile bancare se întind pe o diversitate considerabilă de operaţiuni, care desigur nu se limitează numai la activitatea de creditare; cu toate acestea, nu întâmplător, banca se indentifică adesea cu activitatea de creditare.

Activitatea băncilor româneşti este reglementată de legislaţia specifică domeniului, respectiv Legea privind activitatea societăţilor comerciale, nr. 31/1990 şi Legea privind activitatea bancară, nr. 58/1998. În acelaşi timp, activitatea băncilor comerciale este sub autorizarea şi supravegherea băncii centrale.

Potrivit acestor reglementări „Societăţile bancare sunt persoane juridice al căror obiect principal de activitate îl constituie atragerea de fonduri de la persoane juridice şi fizice, sub formă de depozite sau instrumente nenegociabile, plătibile la vedere sau la termen, precum şi acordarea de credite.” (Legea nr. 58/1998).

Cap.1 Caracteristicile generale ale creditului şi dobânzii

1.1 Definirea creditului

Participarea în proporţie ridicată a creditului la finanţarea economiei, implicaţiile acestuia asupra creşterii economice şi asigurării echilibrului monetar explică interesul literaturii în domeniu pentru delimitarea conţinutului creditului şi definirea lui.

Creditul bancar constituie o formă de suplinire şi completare a creditului comercial, având însă o sferă mai largă, fiind mai elastic şi eficient .

Definirea creditului – scria economistul italian Amedeo Gambino – rămâne într-adevăr o chestiune dintre cele mai controversate, iar belgianul Fernand Baudhuin susţine că nu lipsesc definiţii ale creditului şi că aproape fiecare economist propune propria-i definiţie.Creditul se dovedeşte a fi una dintre cele mai complexe categorii valorice.

Sistematizând numeroasele opinii exprimate, putem structura trei concepţii privind fundamentele definirii creditului: creditul ca încredere, creditul ca formă a relaţiilor de schimb şi creditul ca expresie a relaţiilor de redistribuire.