Extras din proiect
CAPITOLUL I.
ORGANIZAREA SISTEMULUI BANCAR DIN ROMÂNIA.
REGLEMENTARI JURIDICE ACTUALE.
1.1 STRUCTURA SISTEMULUI BANCAR
Sistemul bancar este reprezentat de ansamblul coerent al diferitelor categorii de institutii financiar – bancare, care functioneaza într-o tara, raspunzând necesitatilor unei etape a dezvoltarii social-economice.
În general, sistemul bancar dintr-o tara cuprinde:
- Cadrul institutional – format din banca centrala (cu rol de coordonare si supraveghere), banci comerciale si alte institutii financiare asimilate acestora;
- Cadrul juridic – format din ansamblul reglementarilor care guverneaza activitatea bancara.
În evolutia sa, sistemul bancar parcurge faze de specializare si sectorizare.
Specializarea (din punct de vedere al proceselor economice) reprezinta limitarea productiei la anumite produse sau, altfel spus, producerea unei game restrânse de produse. În acest context, specializarea bancara poate fi privita ca fiind orientarea activitatii diferitelor banci doar spre anumite servicii, operatiuni, produse bancare.
Notiune de sectorizare poate fi definita ca fiind un tip aparte de specializare ce consta în orientarea activitatii bancare spre anumite domenii de activitate economica (sectoare ale economiei nationale).
1.1.1. Rolul sistemului bancar în cadrul economiei:
Economia de piata presupune existenta unui sistem bancar care sa asigure mobilizarea disponibilitatilor monetare ale economiei si orientarea lor spre desfasuarea unor activitati economice eficiente.
Într-o economie de piata, sistemul bancar îndeplineste functia de atragere si concentrare a economiilor societatii si de canalizare a acestora, printr-un proces obiectiv si impartial de alocare a creditului, catre cele mai eficiente investitii. În îndeplinirea acestei prime functii, bancile, ca verigi de baza ale sistemului, urmaresc modul în care debitorii utilizeaza resursele împrumutate. Bancile asigura si faciliteaza efectuarea platilor, ofera servicii de gestionare a riscului si reprezinta principalul canal de transmisie în implementarea politicii monetare.
Prin activitatea de colectare de resurse financiare, concomitent cu plasarea lor pe piata prin intermediul creditelor, a operatiunilor pe piata financiara, bancile îndeplinesc rolul de intermediari între detinatorii de capitaluri si utilizatorii acestora.
În exercitarea acestei diversitati de operatii, bancile actioneaza în numele lor, pe contul lor propriu, depunatorii si împrumutatorii neavând nici o legatura de drept între ei. Ne referim la faptul ca bancile gestioneaza depozitele si mijloacele de plata din economie. Astfel, colectând depozitele, bancile au responsabilitatea gestionarii eficiente a acestora, cu maxim de rândament, în beneficiul propriu si al depunatorilor.
În vederea realizarii obiectivelor finale, banca centrala urmareste stabilitatea valorii interne si externe a monedei nationale, concomitent cu punerea la dispozitia economiei nationale a cantitatii optime de moneda, necesara cresterii economice. Sistemul bancar, transformând resursele pe care mediul economic i le pune la dispozitie, se constituie subsitem al macrosistemului economico-social.
Sistemul bancar se afla într-o continua interactiune cu mediul economic, din care preia “intrari” sub diferite forme (resurse umane, resurse financiare, informatii) pe care le prelucreaza (le transforma) în vederea obtinerii “iesirilor” (produse si servicii bancare, informatii financiar-bancare). Altfel spus, sistemul bancar este un sistem deschis. Ceea ce este specific sistemelor deschise (deci si sistemul bancar) este faptul ca îsi regleaza activitatea prin conexiune inversa (feedback = corelatia între iesiri – output - si intrari - input), deci sunt capabile de autoreglare.
MEDIUL ECONOMIC
Resurse
Umane
Produse
Resurse
Materiale INTRARI IESIRI
Servicii
Resurse
Financiare
Informatii
Informatii
FEED-BACK
1.1.2 Organizarea sistemului bancar în România:
Sistemul bancar din perioada anterioara anului 1990 era format dintr-un numar redus de banci, toate fiind institutii de stat. În afara de Banca Nationala, mai functionau, Banca Româna de Comert Exterior, Banca pentru Agricultura si Industrie Alimentara, Banca de Investitii si Casa de Economii si Consemnatiuni, fiecare desfasurând o activitate deosebit de specializata, pe sectoare economice. Aceasta conduce la concluzia ca sistemul bancar din acea perioada se caracteriza printr-o sectorizare accentuata:
- Banca Româna de Comert Exterior derula operatiuni bancare pentru comertul exterior;
Preview document
Conținut arhivă zip
- Organizarea Sistemului Bancar din Romania.doc