Particularități ale activității instituțiilor financiare nebancare specializate pe oferirea de produse și servicii financiar-bancare populației

Capitolul I Sistemul financiar din România

1.1 Structura sistemului financiar

În anul 2009 sectorul financiar a continuat să se extindă, dar ritmul de creştere s-a redus semnificativ datorită turbulenţelor financiare internaţionale care au contaminat pieţele financiare şi economia internă. Impactul turbulenţelor financiare internaţionale s-a resimţit cel mai puternic asupra pieţei de capital datorită posibilităţii de transfer rapid al fondurilor, dar şi sensibilităţii ridicate la informaţiile din mediul financiar şi din economia reală. Piaţa de capital reacţionează prima în perioadele de instabilitate, dar are şi capacitatea de a se redresa înaintea celorlalte sectoare financiare şi a economiei reale, în condiţiile restabilirii încrederii investitorilor.

Riscurile s-au amplificat şi au fost necesare infuzii de capital , restructurări ale consturilor şi o mai bună administrare a lichidităţii pentru ca stabilitatea sistemului financiar să nu fie afectată.

Structura sistemului financiar poate fi observată în graficul 1.1 :

Grafic 1.1 Structura sistemului financiar Grafic 1.2 Expunerile instituţiilor de credit pe

(pondere active nete în PIB) sectorul financiar intern

Sursa: BNR, CSSPP, MFP Sursa BNR

Nivelul de intermediere financiară, ca pondere în PIB, a crescut în anul 2009, însă evoluţia a fost favorizată şi de contracţia economică, activele nete din sectorul financiar avansând nominal cu numai 4,1 %. Instituţiile de credit şi cele financiare nebancare au continuat să reprezinte peste 90 % din sectorul financiar, iar fondurile de pensii private au avut cea mai puternică dinamică Acestea deţin în prezent o pondere nesemnificativă în sistemul financiar, dar beneficiază de fluxuri continue de contribuţii ale participanţilor şi vor ajunge, într-un orizont de timp mediu, să administreze un volum important de active financiare.

Sistemul financiar intern este dominat de instituţiile de credit, dar sectoarele asigurărilor şi de investiţii pe piaţa de capital au potenţial ridicat de dezvoltare pe măsură ce procesul de convergenţă a pieţelor financiare interne la cele europene va continua.

Sectorul financiar este caracterizat de o sensibilitate ridicată la evenimente adverse pentru că atrage resurse pe termen scurt şi efectuează plasamente pe termen mediu şi lung. Acest mod de funcţionare nu este omogen la nivelul tuturor instituţiilor financiare, dar într-o anumită măsură este definitor pentru activitatea de intermediere financiară. Şocurile asupra sistemului financiar intern pot fi atât exogene, induse de pieţele financiare externe sau de economia reală, cât şi endogene. Cele endogene se pot produce la nivelul unuia sau mai multor participanţi şi se pot răspândi în interiorul sectorului financiar prin contaminare pură, determinată de scăderea încrederii în instituţiile financiare, sau prin expunerile bilanţiere şi extrabilanţiere, cu efect de depreciere a activelor, retrageri de fonduri, plăţi ori asumarea de pierderi din participaţii la capital.

Instituţiile de credit au o expunere bilanţieră scăzută în relaţie cu celelalte instituţii financiare (Grafic 1.2). Aceasta a avansat în anul 2009, în principal datorită creşterii activităţii pe piaţa monetară, a randamentelor substanţiale oferite de depozitele bancare şi a preferinţei pentru lichiditate în condiţiile manifestării unei aversiuni faţă de risc semnificative. Însă expunerile rămân la un nivel limitat, iar capitalizarea instituţiilor de credit şi resursele alternative de lichiditate, precum titlurile de stat sau liniile de finanţare, pot atenua eventuale şocuri.