Particularitățile Sistemului Bancar

CAPITOLUL 1

PARTICULARITĂŢILE SISTEMULUI BANCAR ROMÂNESC

1.1. EVOLUŢIA SISTEMULUI BANCAR ROMÂNESC DUPA ANUL 1990

Sistemul bancar este considerat ca fiind cel mai fragil mecanism al unei economii, în sensul care simte cel mai puternic socurile induse în economie; sistemul bancar românesc de dupa 1990, desi afectat de falimentul câtorva banci private, s-a dovedit a avea cea mai buna evolutie, prestatia Bancii Nationale influentând hotarâtor atât bancile comerciale cât si evolutia economiei în ansamblu. În România de după 1990, sistemul monetar-financiar este puternic dominat de sectorul bancar, acesta reprezentând cel mai important intermediar financiar. În perioada mai sus amintită, sistemul bancar românesc se caracterizează printr-un nivel scăzut de monetizare şi intermediere financiară. Poziţia dominantă a sectorului bancar în cadrul sistemului monetar-financiar din România se explică printr-o serie de factori cum ar fi insuficienta dezvoltare a pieţelor de capital sau moştenirea economiei cu planificare centrală în care băncile erau acelea ce contabilizau activitatea întreprinderilor economice fără independenţă financiară.

Înainte de anul 1990 structura sistemului bancar românesc era similară cu cea din celelalte economii centralizate. BNR combina funcţiile unei bănci centrale cu unele din funcţiile unei bănci comerciale.

Existau patru bănci specializate: Banca Română de Comerţ Exterior pentru operaţiunile de comerţ exterior; Banca de Investiţii pentru operaţiunile privind finanţarea pe termen lung a economiei; Banca Agricolă pentru operaţiunile din domeniul agriculturii şi industriei alimentare şi Casa de Economii şi Consemnaţiuni pentru preluarea resurselor disponibile ale populaţiei) care aveau conturi la BNR şi primeau la nevoie credite pentru suplimentarea resurselor (excepţie făcea CEC care redepunea banii populaţiei la BNR, activitatea de creditare fiind redusă).

Începând cu anul 1991 are loc metamorfoza sistemului bancar românesc. La baza transformărilor stă introducerea unui sistem organizat pe două niveluri şi legislaţia privind BNR şi băncile comerciale.

Pe structura fostei bănci centrale şi din structurile instituţiilor financiare specializate s-au format reţele incipiente preluate de instituţiile care există în prezent. Mai exact, BNR şi-a asumat responsabilitatea de a conduce politica monetară şi de a exercita funcţii tipice unei bănci centrale, iar activităţile sale comerciale au fost transferate unei bănci nou înfiinţate şi anume Banca Comercială Română (BCR). De asemenea, serviciul poştal şi-a creat propria bancă. În primii zece ani de tranziţie la economia de piaţă, se poate spune că sectorul bancar românesc a fost substanţial dominat de vechile bănci specializate. De asemenea, până în anul 1998, numărul băncilor înregistrate a crescut de la an la an. Spre exemplu, după sursa BNR, la sfârşitul anului 1990 funcţionau 12 bănci dintre care 7 erau bănci persoane juridice române iar 5, sucursale ale băncilor străine.

Ca urmare a şocului resimţit de industria bancară româneasca în urma dificultăţilor majore întâmpinate de unele banci, cauzate si de retragerile masive ale depozitelor populatiei, Banca Nationala a instituit Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare.

Prin intrarea in vigoare a Legii nr. 58/1998 - Legea bancara si a Legii nr. 101/1998 privind Statutul Bancii Nationale a Romaniei, cadrul legal privind autorizarea, reglementarea si supravegherea prudentiala a bancilor a fost largit si imbunatatit. Incepand cu luna ianuarie 1998, realizarea obiectivelor de supraveghere a fost facilitata de introducerea noului plan de conturi pentru sistemul bancar.

Între 1998-1999 a avut loc privatizarea primelor doua banci cu capital majoritar de stat, prin achizitionarea pachetului majoritar de catre investitori straini iar din iunie 1999 au intrat in aplicare Normele 8 potrivit carora rata adecvarii capitalului a fost majorata la 12%.

Un alt element important în această perioadă a fost crearea AVAB, constituindu-se astfel premisele reducerei substantiale a volumului creditului restant din bilantul bancilor, prin preluarea de catre AVAB a unui volum important de creante neperformante.

Si după crearea sistemului pe doua nivele, si deschiderea domeniului noilor operatori, bancile specializate ramase nu au fost reconfigurate, iar sectorul bancar românesc a fost dominat, pâna în 1999, de cele cinci banci de stat care initial aveau o pozitie de monopol în sectoarele lor respective. Pe fondul reglementarii stricte a activitatii bancilor comerciale din partea Bancii Nationale, printre carenţele sistemului financiar bancar românesc se numarau:

- restructurarea inadecvata a bancilor comerciale românesti,

- lipsa unei culturi adecvate în domeniu, atât în rândul populatiei cât si a personalului bancar,

- conducerea corporatista în formare la nivelul întregii economii,

- creditele neperformante si legislatia în curs de formare.

Raportul Comisiei Europene pe anul 2001 subliniază că „pieţele de valori mobiliare se găsesc într-un stadiu rudimentar de dezvoltare ” iar „reglementare pieţei de capital este extrem de slabă”. În Raportul BNR/2003 se precizează că în anul 2003 sistemul bancar a continuat să deţină rolul de lider al pieţei financiare, gradul de dezvoltare atins plasându-l într-o poziţie dominantă în raport cu celelalte segmente (sectorul pieţei de capital şi cel al asigurărilor). Existau 31 bănci dintre care 24 erau societăţi bancare persoane juridice române, iar 7 erau sucursale sau reprezentanţe ale băncilor străine; în 1998 existau 45 bănci dintre care 36 erau societăţi bancare persoane juridice române iar 9 erau sucursale sau reprezentanţe ale băncilor străine. La sfârşitul anului 2003, apare o nouă configuraţie a sistemului bancar atât în cea ce priveşte numărul total al operatorilor bancari (38) cât şi repartizarea acestora.(3 bănci de stat, 15 filiale, 8 sucursale ale unor bănci străine, 6 bănci cu capital privat autohton şi 6 cu capital străin). Şi totuşi, numărul de bănci ce funcţionează în România în toată perioada luată în calcul pare de departe a fi suficient dacă ne raportăm la cele 920 de bănci ce funcţionau în anul 1935.