Cuprins
- 1. Introducere
- 2. Ce perspective sunt pentru evoluţia acţiunilor BVB?
- 3. Perspective BVB în urma cu 3 luni
- 4. Piaţa de obligaţiuni la BVB şi în regiune
- 5. 2010 pe Bursă: Cel mai greu an din ultimii zece, dar cu perspective pozitive pe 2011
- 6. Concluzii
- 7. Bibliografie
Extras din proiect
1. Introducere
Bursa de Valori Bucureşti are ca rol furnizarea unei pieţe organizate pentru tranzacţionarea valorilor mobiliare, creşterea lichidităţii prin concentrarea în piaţă a unui volum cât mai mare de valori mobiliare, formarea unor preţuri care să reflecte în mod corespunzător relaţia cerere-ofertă şi diseminarea acestor preţuri către public.
Misiunea Bursei de Valori Bucureşti este de a asigura şi a promova o piaţă eficientă, cu reguli corecte, atractivă şi compatibilă cu standardele europene, care să devină un factor de influenţă a tendinţelor economice şi instituţionale şi să se constituie într-un mediu de dezvoltare şi iniţiativă antreprenorială prin oferirea de servicii, mecanisme şi norme pentru mobilizarea, atragerea şi alocarea eficientă a resurselor financiare, în condiţii de transparenţă şi siguranţă.
BVB are ca obiect principal de activitate administrarea pieţelor de instrumente financiare, precum şi activităţi conexe obiectului principal de activitate şi prevăzute de reglementările CNVM.. Domeniul principal de activitate a Societăţii este activităţi auxiliare ale instituţiilor financiare, COD CAEN grupa 661.
Activitatea principală este administrarea pieţelor financiare, COD CAEN clasa 6611 şi constă în asigurarea cadrului tehnic, de reglementare şi supraveghere necesar desfăşurării operaţiunilor pe pieţele reglementate pentru instrumente financiare şi sistemele alternative de tranzacţionare, pe principiile legalităţii, transparenţei şi integrităţii pieţei.
Bursa de Valori Bucureşti administrează următoarele pieţe:
O piaţă reglementată la vedere împărţită în următoarele sectoare:
• titluri de capital: acţiuni şi drepturi emise de entităţi din România şi internaţionale;
• titluri de credit: obligaţiuni corporative, municipale şi de stat emise de entităţi din România şi obligaţiuni corporative internaţionale;
• organisme de plasament colectiv: acţiuni şi unităţi de fond emise de organisme de plasament colectiv;
• produse structurate: certificate şi warante.
Piaţa Rasdaq pe care se tranzacţionează acţiuni şi drepturi emise de entităţi din România
O piaţă reglementată la termen pe care se tranzacţionează contracte futures pe acţiuni, indici şi diferenţe de curs valutar. Un sistem alternativ de tranzacţionare, ATS, denumit CAN (Companii si Acţiuni Noi).
2. Ce perspective sunt pentru evoluţia acţiunilor BVB?
Evoluţia acţiunilor BVB este în trend cu lichiditatea pieţei însă analiştii spun că trebuie ţinut cont şi de faptul că preţul actual se datorează probabil unei presiuni mai mari la vânzare, dat fiind că o parte dintre investitorii vechi au aşteptat cu nerabdare momentul listării în urma căreia posibilitatea de vânzare a acţiunilor a devenit mai facilă, putând astfel acoperi nevoia de lichidităţi, stringentă în perioada de criză, pentru multe SSIF-uri.
Evoluţia titlurilor poate constitui un indicator al lichidităţii de pe pieţele de tranzacţionare administrate de Bursa de Valori Bucureşti. Totodată, preţul reflectă şi aşteptarea investitorilor privind evoluţia viitoare.
Astfel, preţul actual conţine sau ar trebui să conţină şi o componentă a proiectelor viitoare precum: implementarea conturilor globale şi a vânzărilor în lipsă, viitoarele privatizări prin intermediul BVB, ridicarea pragului la SIF-uri, listarea Fondului Proprietatea şi chiar eventualele proiectate sau parteneriate regionale sau internaţionale pe care BVB le poate dezvolta.
Andrei Ciubotaru este de părere că preţul acţiunii BVB se va înscrie pe un trend similar indicilor BET şi BET-FI.
Şi Adrian Barbulescu susţine că titlurile BVB vor urma trendul general al pieţei. „Însă în funcţie de planurile de dezoltare de BVB şi rezultatele implementării lor, lucrurile pot evolua într-o direcţie favorabilă cotaţiei.”, crede analistul.
Astfel, perspectiva că acţiunile bursei să facă nota discordantă în sens pozitiv ar apărea numai dacă vom asista la evenimente în activitatea ei care să ducă la o consolidare a poziţiei cu mult peste aşteptările pieţei. „În lipsa unor astfel de lucruri se va mişca în direcţia generală a pieţei”, a concis Barbulescu.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Perspective BVB pentru Anul 2011.doc