Piața bancară, rol, scop și mod de organizare

INTRODUCERE

Trăim într-o lume aflată într-o permanentă schimbare, singura constantă fiind schimbarea. Expansiunea rapidă a tehnologiei informaţionale şi a comunicaţiilor în timp real, transferul extern al fondurilor, migraţia capitalurilor, extinderea întreprinderilor multinaţionale în contextul globalizării, creşterea nemaintâlnită a cifrei de afaceri, au determinat mutaţii structurale în mediul de afaceri. Toate aceste schimbări au un impact direct asupra modului de derulare a afacerilor întreprinderilor. Din aceste considerente apar tot mai frecvent diverse litigii, care, pentru a fi soluţionate trebuie să se apeleze la serviciile unor experţi.

Orientarea României spre o economie de piaţă reală şi concurenţială a produs mutaţii esenţiale în structura capitalurilor şi a patrimoniului întreprinderilor, mutaţii care implică reconsiderarea profundă a însăşi conceptului de gestiune a unităţilor economice. După evenimentele din Decembrie 1989, România a păşit intr-o nouă etapă a dezvoltării sale, care a deschis perspectiva realizării unui sistem nou, democratic. Trecerea la economia de piaţă s-a tăcut într-un consens naţional, întreaga societate contribuind la implementarea noilor structuri: politice, organizatorice, legislative, economice şi financiare.

În această tranziţie spre economia de piaţă, punctul de plecare l-a constituit profunda criză a vechiului sistem bancar puternic centralizat şi conceptualizat.

Centralizarea excesivă a condus la adânci dezechilibre în economie atât pe verticală cât şi pe orizontală, concretizate în rămânerea în urmă a agriculturii, supradimensionarea ramurilor industriale de prelucrare primară, agravarea problemei energetice, neglijarea sectorului terţiar. Competitivitatea economiei româneşti a fost serios afectată scăzând dramatic, lucru ce a determinat eliminarea României din competiţia internaţională şi condamnarea la autarhie. Spiritul de competiţie şi creativitatea umană erau îngrădite, resursele erau utilizate iraţional, ineficient şi haotic, iar activitatea economică era denaturată de la finalitatea ei socială firească.

Sufocaţi de centralismul excesiv şi ineficient, poporul român a ales irevocabil calea spre o economie de piaţă liberă, unde rolul statului se diminuează simţitor. Statul devine doar un arbitru imparţial care stabileşte şi supraveghează regulile de bază care guvernează jocul social într-o economie de piaţă liberă, reguli care au în epicentru cererea şi oferta.

Trăsăturile esenţiale ale economiei de piaţă libere sunt:

- existenţa unei palete largi de forme de proprietate, unde preponderenţa o are sectorul privat;

- funcţionarea întreprinderilor strict pe baza mecanismelor pieţei libere, a criteriilor de eficienţă, rentabilitate şi decizionale;

- exercitarea de către stat a unui rol de liber arbitru, care stabileşte doar regulile jocului prin stabilirea politicilor economice, rol similar pe care statul îl are în economiile statelor avansate;

- larga deschidere spre exterior, găsirea locului României în economia globală, care se prefigurează cu paşi rapizi.

Managementul reformei în economia românească trebuie să aibă ca ţintă restructurarea şi modernizarea economiei naţionale, prin valorificarea judicioasă a resurselor naturale şi a forţei de muncă în vederea atingerii unor niveluri rezonabile de productivitate a muncii şi de eficienţă comparabile cu cele ale statelor avansate. La începutul tranziţiei spre economia de piaţa s-au constituit ca entităţi patrimoniale distincte atât persoane fizice şi asociaţii familiale autorizate să desfăşoare activităţi economice conform Decretului nr. 54/1990, cât şi regii autonome şi societăţi comerciale constituite prin reorganizarea unităţilor economice de stat, conform prevederilor Legii nr. 15/1990, precum şi un mare număr de societăţi comerciale cu capital privat, constituite pe baza Legii nr. 31/1990, inclusiv societăţi mixte cu participarea de capital străin sau românesc. Pentru ca economia de piaţă să funcţioneze eficient şi în condiţii de concurenţă reale şi oneste, trebuie creat un mediu economic echitabil pentru toţi partenerii care intră în jocul social (întreprinderi ca entităţi patrimoniale independente şi autonome). Acest lucru se poate realiza prin crearea unui cadru legislativ coerent, fără restricţii şi îngrădiri din partea statului şi prin pârghii economice adecvate, într-un mediu economic dat fiecare întreprindere este liberă să cheltuiască, să producă şi să economisească în conformitate cu propria strategie de dezvoltare, scopul final fiind acelaşi pentru toţi: obţinerea unui profit cât mai mare. Pentru aceasta, întreprinderile trebuie să-şi organizeze activitatea pe criterii de competitivitate, inventivitate, capacitate de conducere şi organizare, fiind nevoite să se adapteze din mers la mediul economic naţional şi internaţional, care pe zi ce trece este tot mai agresiv.

Tranziţia la economia de piaţă a presupus o veritabilă revoluţie managerială, selecţionarea şi promovarea noilor generaţii de cadre cu autentică competenţă profesională, pregătită să acţioneze eficient în condiţiile specifice economiei de piaţă.

Viitorologii lumii anunţă societatea secolului XXI ca fiind una a cunoaşterii, a învăţării, astfel că acest demers de formare permanentă a omului necesită o riguroasă activitate de management în toate segmentele social-economice. Dar ce înseamnă implicarea managementului într-o asemenea operă complexă- Cu ce pârghii şi în ce direcţii să se acţioneze- Cum să se proiecteze sau să se prognozeze dezvoltarea domeniului vital al societăţii economice- Ce rol are controlul organizat ştiinţific şi înfăptuit sistematic în gestionarea efortului pentru dezvoltare?

Răspunsul la astfel de întrebări trebuie formulat bazându-ne pe o teorie economică armonioasă şi pe principii metodologice coerente care să conducă la efecte utile pe multiple planuri, corelând cuceririle ştiinţei economice obţinute până acum cu perspectivele ei de modernitate pe termen lung.

Toate aceste schimbări au un impact direct asupra modului de derulare a afacerilor întreprinderilor, întrebările la care trebuiesc căutate răspunsuri sunt de genul: “Cum pot face faţă managerii şi angajaţii acestor schimbări şi stresului conţinu generat de acestea- Cum influenţează aceste schimbări atitudinea oamenilor şi implicit organizaţiile- Cum pot crea managerii organizaţii mai eficiente pe termen lung- Cum putem să cunoaştem, să controlăm şi să dirijăm aceste schimbări în beneficiul propriu- Cum asigură contabilitatea informaţia necesară în timp real?”

CAPITOLUL I

PIAŢA BANCARĂ

l.l. Piaţă bancară, segment bancar, sector de piaţă

Activitatea bancară este reglementată de Legea numărul 58/1998, privind activitatea bancară şi Legea numărul 31/1990 republicată, privind activitatea societăţilor comerciale. Spre deosebire de perioada sistemului “monobancar”, specific economiei centralizate, în contextul actual băncile comerciale au un rol activ în luarea deciziilor privind activitatea lor însă, în prezent, activitatea lor este limitată, potrivit anumitor cerinţe pe care băncile trebuie să le respecte. Astfel, sunt stabilite anumite reglementări, cu scopul de a asigura concurenţa în sectorul bancar şi pentru a limita poziţiile de monopol. Băncile nu au voie să încheie contracte, înţelegeri sau acorduri care le-ar conferi o poziţie dominantă pe piaţa monetară sau posibilitatea de a dicta politicile comerciale în sectorul bancar.

Piaţa poate fi definită ca fiind spaţiul economic în cadrul căruia cei ce doresc un produs sau serviciu se întâlnesc cu cei ce pot şi doresc să ofere produsul sau serviciul respectiv.1

O piaţă este, de cele mai multe ori, “văzută” din punct de vedere fizic, ca o localizare geografică. Piaţa poate exista, însă, şi sub forma unui sistem de relaţii informatizate (denumită şi “piaţă sintetică”), fără să presupună, în acest caz, întâlnirea fizică, directă, a vânzătorilor şi cumpărătorilor