Piața cardurilor în România

PIATA CARDURILOR IN ROMANIA

Capitolul 1. Scurt istoric

Putini specialisti din domeniul financiar ar fi putut ghici acum mai bine de 30 de ani impactul care urma sa-l aiba cardul bancar asupra intregii vieti economice si sociale : ca acest produs urma sa devina cel mai profitabil si des utilizat dintre produsele fiananciare oferite consumatorilor.

In 1946 John C. Biggins creaza premisele aparitiei cardului bancar, lansand un plan de creditare denumit “Charge-It” care sa utilizeze “scrip”, adica bonuri valorice in schimbul carora se puteau face achizitii de la comerciantii participanti la acest plan de creditare. Principiul care statea la baza acestui plan era relativ simplu : comerciantii depuneau aceste bonuri valorice obtinute in urma vanzarilor efectuate (in general de mica valoare) intr-un cont bancar, iar banca factura cumparatorii pentru contavaloarea lor.

In 1950 Diners Club introducea primul card pentru calatorii si consum (Travel & Entertainment Card). Acest nou card a starnit interesul bancilor de a lua in considerare o noua forma de acordare de credite pentru consum pe baza unui card de plastic care functiona in mod similar cu “scrip”-ul (bonuri valorice) introdus de Biggins.

In 1951 are loc aparitia efectiva a primului credit-card modern, din initiativa lui Franklin National Bank din New York.

Ideea de creditare pe baza cardurilor de plastic s-a transformat intr-un instrument propriu-zis abia in 1960, cand Bank of America a lansat BankAmericard (in prezent denumit VISA International). Utilizat la inceput de foarte putini consumatori, acest tip de card a ajuns sa fie detinut, conform statisticilor, de peste 20 milioane de persoane. Pana in 1980 numarul cardurilor ajunsese la 73 milioane, iar in 1991 aceasta cifra creste la 105 milioane.

Dezvoltarea exploziva a cardurilor bancare, in primii ani dupa aparitia acestora, ai intampinat si cateva piedici. Piedicile s-au datorat in mare masura lipsei de experienta a sistemul bancar, care nu mai avusese de-a face pana atunci cu o asemenea dezvoltare dinamica a unui produs.

Cum era de asteptat, nu toate persoanele care au primit astfel de carduri au stiut sa foloseasca creditele in mod judicios. Bancile au inceput sa inregistreze pierderi, iar in cativa ani aceste pierderi au inceput sa reprezinte o problema reala.

Problema era ca, pana atunci, bancile nu aveau experienta in acordarea de credite negarantate unui numar foarte mare de persoane, in special linii de credit revolving asociate credit-cardului. Metodologia de creditare folosita pana atunci pentru credite de consum in transe s-a dovedit ineficienta in cazul creditelor acordate pe baza de carduri. Puse fata in fata cu un volum de pierderi deja inadmisibil, bancile au adoptat metodologii si norme specifice acestui tip de activitate, care au condus la explozia utilizarii eficiente a cardurilor in prezent.