Piața Serviciilor din România

INTRODUCERE

Domeniul de activitate aflat în plin proces de transformare şi modernizare, câmp de acţiune al unei semnificative părţi a populaţiei lumii – serviciile, se identifică din ce în ce mai mult ca ingredient indisponsabil existenţei civilizate a omului.

Nevoile multiple şi diversificate ale individului fie ele de asigurare a subzistenţei, fie de educaţie şi instruire, fie de destindere, agrement, confort, toate pot şi sunt satisfăcute printr-o gampă largă de servicii pe care societatea le pune la dispoziţia lui.

Desigur evoluţia diferită a societăţii omeneşti de la o zonă la alta, de la o şară la alta, permit dezvoltarea acestui sector de activitate în mod diferenţiat.

Chiar dacă serviciile nu au substanţă materială ele au un conţinut imens de intelegenţă incorporată şi se pare că viitorul ne promite mai mult în acest sens.

Dezvoltarea socio-economică a ţărilor cu economie de piaţă a scos în evidenţă procesul de transferare a forţei de muncă din sfera producţiei în sfera serviciilor, proces caracteristic oricărei economii moderne şi cunoaşte proporţii din ce în ce mai ample.

În procesul actual de evoluţie a economiei României multe aspecte ale domeniului serviciilor încă nu sunt pe deplin studiate şi conştientizate. Aceasta se explică prin faptul că după o perioadă destul de lungă ţara se mai află în proces de tranziţie. Din această cauză economia română, deşi se află pe un teren, ascendent, şi-a pierdut poziţia prioritară pe piaţa internă şi externă.

Ideile şi elaborările ştiinţifice române în domeniul dat nu ţin pasul cu ritmul actual accelerat al progresului tehnico-ştiinţific, în timp ce producătorii străini cuceresc tot mai mult piaţa romanească, adesea frânând competitivitatea produselor şi serviciilor autohtone.

Ştiinţa românească abordează insuficient problemele ce ţin de teoria şi practica în domeniul serviciilor, se impune o abordare mai aprofundată în acest domeniu.

Aplicarea sistemelor moderne de organizare şi gestionare în domeniul serviciilor constituie o temă relativ nouă pentru ştiinţă şi practică românească.

În prezent, domeniul se bucură de popularitatea multor lucrări atât a unor autori occidentali, cât şi a autorilor autohtoni.

Lucrarea de faţă este elaborată în patru capitole:

- Capitolul I Definirea şi taxonomia serviciilor;

- Capitolul II Calitatea serviciilor;

- Capitolul III Piaţa serviciilor;

- Capitolul IV Piaţa serviciilor de telefonie mobilă din România.

CAPITOLUL 1. DEFINIREA ŞI TAXONOMIA SERVICIILOR

1.1. Conceptul de servicii

Importanţa crescândă a serviciilor în economie, ascensiunea rapidă şi evoluţia spectaculoasă din ultimele decenii au intensificat preocupările pentru cunoaşterea acestui sector. Eforturile în această direcţie sunt motivate şi de faptul ca teoria economică a acordat, până nu demult, prea puţină atenţie serviciilor; se poate vorbi chiar de o rămânere în urmă a teoriei, a clarificărilor conceptuale faţă de amploarea practică a serviciilor.

Preocupările specialiştilor s-au concentrat asupra definirii noţiunii de serviciu, problemă de mare dificultate având în vedere eterogenitatea activităţilor de acest gen ca şi numeroasele accepţiuni ale termenului în viaţa cotidiană.

Astfel, serviciile pot fi privite ca “ocupaţii” (îndatoriri) ale unor persoane, ca “funcţii”, “acţiuni” sau “munci prestate în folosul cuiva”, ca “organisme” sau subdiviziuni făcând parte dintr-un ansamblu administrativ sau economic.

De asemenea, termenul de serviciu este asociat şi ideii de “terţiar” sau “sector terţiar”, având două accepţiuni diferite: pe de-o parte, ansamblul de “meserii” (contabili, secretare etc.) care se exercită în societăţi de servicii (bănci, companii aeriene etc.) sau în întreprinderi industriale ori agricole; pe de altă parte, ansamblul unităţilor de producţie, individualizabile din punct de vedere statistic, a căror activitate principală constă în oferirea de servicii şi care corespunde noţiunii statistice de ramură.

Alţi autori apreciază că termenul de “servicii” poate fi utilizat în patru modalităţi diferite şi anume: ”service industry” - cu referire la întreprinderile cu activitate intangibilă sau nestocabilă, ”service products” - însemnând rezultatul obţinut de industria serviciilor dar şi de alte sectoare economice,” service ocupations” - vizând îndatoririle / tipologia muncii lucrătorilor din domeniul serviciilor şi “services functions”- ca activităţi implicate în munca desfăşurată în interiorul economiei primare sau în afara acesteia.

Ca termen de specialitate, aparţinând deci teoriei economice, noţiunea de serviciu acoperă un domeniu mult mai restrâns, delimitat de sensul de utilitate, de valoare de întrebuinţare. În acest context serviciile sunt definite ca “activităţi utile, destinate satisfacerii unei nevoi sociale” . Sfera de cuprindere rămâne încă destul de largă întrucât, văzute ca ”utilităţi”, serviciile pot fi rezultatul muncii vii, al celei materializate sau al acţiunii unor factori naturali. Evident, serviciile ca efecte ale unor bunuri (de ex. automobilul, televizorul) sau ale acţiunii unor factori naturali (de ex. strălucirea soarelui, izvoarele termale) sunt indispensabile omului, cel mai adesea însă transformarea din potenţiale în efective a calităţii bunurilor şi factorilor naturali reclamă intervenţia muncii omului. Abordarea serviciilor ca o categorie economică presupune restrângerea la acele activităţi ce implică anumite relaţii sociale de producţie.