Politica Monetară - Factorul Activ al Tranziției în Țările Central și Est Europene

CAPITOLUL I. INTRODUCERE

Puternicele evenimente manifestate la finele anului 1989 în plan social şi politic nu au avut ca finalitate numai situaţia economică din România. Cazul României a fost, putem spune, arcul care a închis lanţul evenimentelor manifestate la nivelul Europei Centrale şi de Est. Opţiunea manifestă a acestor ţări de orientare a economiilor proprii către economia de piaţă a deschis drumul, pentru unele anevoios, pentru altele mult mai rapid, al tranziţiei către economia de piaţă.

Fondul Monetar Internaţional, având în vedere ţările în tranziţie, considera că „cele mai importante ingrediente ale procesului de tranziţie sunt reprezentate de liberalizare, stabilizare macroeconomică,restructurare şi privatizare, precum şi reforme legale şi instituţionale”.

Liberalizarea, după cum am mai afirmat, era orientată, în principal, către preţuri, în sensul stabilirii acestora pe baza mecanismelor pieţei libere, dar se avea în vedere şi o liberalizare a comerţului, care să asigure liberalizarea preţurilor. În acest domeniu, trebuie amintit faptul că deciziile adoptate au variat, ţările central europene optând, în majoritate, către o terapie şoc în ceea ce priveşte liberalizarea preţurilor, motiv care, mai târziu, va conduce la realizarea mult mai rapidă a stabilizării macroeconomice şi, implicit, a redresării economice.

În funcţie de modalitatea de liberalizare adoptată şi presiunile inflaţioniste s-au manifestat cu o intensitate mai mare sau mai mică, după cum şi perioadele de înregistrare a unei rate a inflaţiei de trei cifre a fost de lungă sau de scurtă durată. Acest lucru a impus, de la sine, adoptarea şi aplicarea unui program de stabilizare macroeconomică, care să permită menţinerea sub control a evoluţiilor inflaţioniste, în sensul stăpânirii creşterii generalizate a preţurilor din economie, fără a mai interveni administrativ în stabilirea acestora, pe fondul eliminării excesului de cerere prin asigurarea unei creşteri economice durabile care să permită susţinerea oricăror fluctuaţii în acest plan (al cererii). Acest proces necesită asigurarea unui oarecare nivel de disciplină în planul bugetului de stat, ca şi în cel al creşterii masei monetare şi a creditului în economie, disciplină ce trebuie combinată cu înregistrarea de progrese notabile în ceea ce priveşte sustenabilitatea balanţei de plăţi externe.

Pentru ca programul de macrostabilizare să fie eficient, acesta trebuie însoţit de o amplă reformă la nivelul economiei reale, care să genereze restructurarea acesteia, dar şi eliminarea, pe cât posibil, a monopolului statului în ceea ce priveşte activitatea economică. Atât restructurarea, cât şi procesul de privatizare trebuie să aibă la bază un cadru legal bine formulat, ca de altfel şi un cadru instituţional care să permită susţinerea reformelor.

Având în vedere aceste aspecte, se poate spune că evoluţiile înregistrate pe calea tranziţiei de către ţările din centrul şi estul Europei nu au fost caracterizate de omogenitate, fazele de început evidenţiind modificări substanţiale în plan nominal, motiv pentru care succesul procesului de stabilizare impunea alegerea unei puternice ancore nominale.

Ancora nominală reprezintă, în fond, „variabila nominală care este fixată sau limitată la un anumit nivel în scopul asigurării stabilizării nivelului preţurilor. Trebuie, de asemenea, să fie o variabilă centrală”, care să permită, în final, influenţarea indirectă a nivelului preţurilor.

În ciuda problemelor oarecum similare cu care se confruntau, ţările din Europa Centrală şi de Est au adoptat programe diferite de reformă, motiv pentru care şi procesul de stabilizare macroeconomică a înregistrat succese notabile sau nu.

Pornind de aici, se poate evidenţia situaţia ţărilor în tranziţie (am avut în vedere doar o parte a acestora, criteriul de selecţie bazându-se, în fapt, pe evoluţia economică, dar şi pe posibilitatea integrării mai rapide în Uniunea Europeană) (tabelul nr.1).

Având în vedere evoluţiile înregistrate de aceste ţări, încă de la început se poate vedea clar că o primă cauză a diferenţei între rezultatele României şi cele ale grupului de ţări prezentate în tabelul nr. 1 este tocmai momentul demarării procesului de stabilizare macroeconomică, întârzierea în adoptarea acestei decizii la nivelul economiei româneşti punându-şi amprenta asupra evoluţiilor viitoare.

În planul politicii monetare adoptate de aceste ţări, în mod unanim este acceptat faptul că obiectivul final de politică monetară trebuie să fie, în condiţiile trecerii la economia de piaţă, asigurarea stabilităţii nivelului preţurilor. Acest obiectiv se află clar precizat în programele de politică monetară ale ţărilor în tranziţie, chiar dacă nu sub această formă.

Tabel nr. 1 Situaţia ţărilor în tranziţie în momentul adoptării programului de stabilizare macroeconomică

Dacă în cazul Republicii Cehe obiectivul final al politicii monetare (evidenţiat atât în Constituţie, cât şi în cadrul Statutului Băncii Naţionale Cehe) vizează menţinerea stabilităţii monedei naţionale în scopul asigurării stabilităţii preţurilor (la rândul ei, stabilitatea preţurilor depinzând în mod direct de obiectivele permanente ale politicii monetare, considerate a fi: realizarea stabilizării macroeconomice, asigurarea procesului de dezinflaţie şi asigurarea echilibrului extern), Banca Naţională a Poloniei are în vedere procesul de reducere a inflaţiei care să conducă, în timp, la asigurarea stabilităţii preţurilor. În cazul Poloniei mai trebuie precizat faptul că atingerea acestui obiectiv va conduce la crearea bazelor asigurării unei creşteri economice sustenabile, la acestea adăugându-se un obiectiv adiţional ce vizează susţinerea dezvoltării instituţionale a pieţelor financiare moderne.

La nivelul Republicii Slovace, obiectivul fundamental al politicii monetare a Băncii Naţionale a Slovaciei vizează asigurarea stabilităţii interne (implicit stabilitatea preţurilor) şi externe (asigurarea echilibrului extern) a monedei naţionale (coroana slovacă). În extensie la acest obiectiv, fără însă a-l periclita, politica monetară promovată la nivelul Slovaciei urmăreşte şi creşterea economică. Banca Naţională a Ungariei are precizat ca obiectiv final, în cadrul propriului statut, asigurarea stabilităţii interne şi externe a monedei naţionale (un rol important în asigurarea stabilităţii preţurilor revenind asigurării echilibrului extern).

Având în vedere şi nivelurile ridicate ale ratelor inflaţiei înregistrate, este, astfel, unanim acceptat faptul că trebuie să se asigure menţinerea stabilităţii preţurilor. Ceea ce diferenţiază ţările în tranziţie este modalitatea de realizare a acestui obiectiv, strategia adoptată în acest sens (ţintirea directă sau indirectă a obiectivului final de politică monetară).