Politici de Personal în Administrația Publică

În 1954 Hendry C. şi Pettigrew A. în „Managementul resurselor umane” vorbesc despre resursele umane ca despre „patrimoniu uman”, iar P. Drucher a încercat să elaboreze teoria capitalului uman, ulterior făcînd tentative de cuantificare a investiţiilor intelectuale şi materiale.

Succesul transformărilor economice şi sociale se află într-o corelare directă cu modul în care personalul organelor administraţiei publice reuşeşte să înţeleagă şi să implimenteze programele şi planurile reformelor. Astfel, problematica personalului devine, în mod imperios, o prioritate în activitatea organelor administraţiei publice.

Teoria managementului personalului stipulează că activitatea de personal este una dintre cele mai importante, iar organizaţia, care abordează în mod profesionist resursele umane, are toate şansele să obţină performanţe deosebite.

Analizând doctrina de specialitate, precum şi actele normative existente în materia gestionării personalului, se contureaza doua acceptiuni ce se pot da notiunii de politica de personal în administraţia publică. Într-o prima accepţiune, noţiunea de politică de personal are un sens restrâns, referindu-se la principiile şi regulile după care se realizează încheierea, modificarea sau desfacerea contractului de muncă, precum şi obligaţiile personalului din administraţia publică.

Într-o altă accepţiune, noţiunea de politică de personal are un sens larg, cuprinzând în plus principiile şi regulile ce se referă la realizarea condiţiilor necesar a fi create în cadrul autorităţilor administraţiei publice pentru desfăsurarea optimă a activitaţii personalului salariat. În acest sens, politica de personal are în vedere pregătirea, recrutarea, promovarea şi perfecţionarea funcţionarilor publici şi a celorlalţi salariaţi, relaţiile în cadrul autorităţilor administraţiei publice şi cu beneficiarii administraţiei, calităţile, stilul şi metodele utilizate de managerii specializati în administraţia publică.

Politica de personal are un rol funcţional; scopul ei constă în înfăptuirea optimă a sarcinilor administraţiei publice; se desfăsoara cu respectarea fermă a criteriilor etico-morale şi profesionale de apreciere, de repartizare şi de promovare, premise ale realizării unei calităţi optime a activităţii administrative; are caracter unitar pentru toate autorităţile administraţiei publice, deoarece însăşi autorităţile administraţiei publice formează un sistem unitar; se bazează pe raţionalitate şi continuitate.

În administraţia publică politica de personal se mai caracterizează şi printr-un profund umanitarism. Fară a avea drept scop bunăstarea lucrătorilor în administraţie ca problema în sine, ci bunul mers al activităţii, nu sunt neglijate interesele acestora.

Sarcinile şi competenţele deosebite pe care le au autorităţile administraţiei publice impun existenţa unei politici de personal coerente, care să aibă în vedere calitatea şi competenţa profesională a personalului, deoarece eficienţa şi eficacitatea activităţii administraţiei depind de modul în care cei care lucrează în administraţie înteleg şi reusesc să-şi îndeplinească atribuţiile şi serviciile care le revin, cu profesionalism.

Astfel, se poate spune că elaborarea unei politici de personal implică:

- Planificarea resurselor umane;

- Recrutarea şi selecţia resurselor umane;

- Analiza şi evaluarea posturilor ;

- Salarizarea şi motivarea;

- Formarea şi perfecţionarea resurselor umane în administraţia publică;

- Evaluarea resurselor umane şi gestiunea carierei;

- Comunicarea, stilul de conducere şi creativitatea.

1) Recrutarea şi selecţia personalului în administraţia publică

Recrutarea personalului reprezintă procesul de căutare, localizare, de identificare şi de atragere a candidaţilor potenţiali, din care urmează sa fie aleşi candidaţii capabili care, în cele din urmă, reprezintă caracteristicile profesionale necesare sau care corespund cel mai bine cerinţelor posturilor vacante actuale şi viitoare.

Aceasta urmăreşte ca unitatea să poată selecta dintre candidaţi, persoanele capabile de cele mai bune performanţe în muncă.

Poate ocupa o funcţie publică o persoană care îndeplineşte următoarele condiţii:

- are cetăţenie română şi domiciliul în România;

- cunoaşte limba română; scris şi vorbit;

- are vârsta de minim 18 ani împliniţi;