Politici Monetare

INTRODUCERE

În primul rând şi la modul general, politica monetară înseamnă a recunoaşte posibilităţile de a acţiona prin monedă asupra monedei.

În epoca contemporană s-a renunţat de mult la conceptul de mentalitate monetară care în trecut ascundea, ca un voal, esenţa relaţiilor monetare, astfel că, acum, politica monetară este recunoscută ca o componentă esenţială a politicii economice.

În economia de piaţă, politica economică este o intervenţie deliberată a statului în domeniul economic în scopul de a înfăptui anumite obiective de ordin structural sau conjunctural.

Moneda a constituit, din totdeauna pentru cercetători, un subiect de controverse. De pildă, răspunzând mercantiliştilor care susţineau că moneda este un semn al bogăţiei, clasicii, prin vocea lui Stuart Mill, afirmau că nimic nu este mai semnificativ decât moneda, “simplu voal” fără influenţă asupra echilibrului economic.

Apariţia monedei este rezultatul dezvoltării producţiei şi schimbului cu care a evoluat paralel şi neîntrerupt. A intrat în viaţa socială ca element de legătură între om şi viaţa sa economică şi totodată, ca expresie generalizată a activităţii practice.

Cele mai importante funcţii atribuite monedei sunt:

a) moneda-instrument unic al tranzacţiilor;

b) moneda-etalon al valorii;

c) moneda-rezervă a valorii.

Într-o economie de schimb, moneda este instrumentul unic al tranzacţiilor. Ea serveşte drept contrapartidă între cererea şi oferta tuturor bunurilor şi serviciilor, pe toate pieţele. Nevoia de monedă apare numai într-o economie de schimb. Ea reprezintă singurul mijloc de a cumpăra bunuri şi servicii.

Privitor la monedă ca etalon al valorii, în această funcţie moneda măsoară valoarea bunurilor şi serviciilor tranzacţionale.

Întrucât valoarea bunurilor comercializate se exprimă întotdeauna prin monedă, aceasta se interpune între ele, permiţând compararea lor.

În evoluţia monedei, funcţia de etalon a fost îndeplinită iniţial de bunuri obişnuite, apoi de metalele preţioase, de valute, pentru ca astăzi să funcţioneze un nou tip de etalon şi anume cel bazat pe puterea de cumpărare.

O economie modernă necesită comparaţii continue ale valorii, iar cumpărătorii trebuie să compare ofertele diferiţilor vânzători. Pentru a lua o decizie raţională, trebuie cunoscute raporturile în care fiecare marfă se schimbă pe alte mărfuri, lucru posibil utilizând moneda ca etalon.

Privitor la monedă ca instrument de rezervă a valorii, într-o economie monetară, agentul poate disocia schimbul în două operaţii diferite, care intervin în două momente de timp diferite. Între două tranzacţii moneda serveşte ca rezervă a puterii de cumpărare, fiind un instrument de trezorerie, un instrument permanent de rezervă a valorii.

Totodată, ea face parte din patrimoniul oricărui agent economic, alături de alte active:

- active cvasimonetare (depozite de termen)

- active financiare (acţiuni, obligaţiuni)

- active reale (bunuri imobiliare).

În raport cu aceste active, moneda efectivă reprezintă 3 diferenţe: un preţ al tranzacţiei mult mai redus în raport cu lichiditatea, un randament nul, o constantă a valorii sale nominale.

Generalizând, moneda existentă în economie la un moment dat nu reprezintă altceva decât suma activelor care servesc agentului economic ca rezervă a valorii, a puterii lor de cumpărare. Aceste sume se justifică nesincronizarea dintre încasări şi plăţi. Nesincronizarea dintre încasări şi plăţi şi incertitudinea viitorului sunt, astfel, cauzele esenţiale ale constituirii rezervei monetare.

Lucrarea cuprinde 5 capitole.

În primul capitol este prezentată banca de emisiune şi funcţiile sale: de emisiune, de creditare, banca de emisiune-centru valutar, banca statului. Tot în acest capitol avem prezentarea băncilor comerciale ca verigi de bază a sistemului bancar şi rolul lor în sistemul bancar.

În activitatea băncilor comerciale cuprindem operaţiunile pasive ale băncilor comerciale şi managementul pasivelor bancare, respectiv operaţiunile active ale lor şi managementul acestora.

Capitolul 2 cuprinde descrierea modelului IS-LM în care includem piaţa bunurilor şi curba IS, pieţele activelor financiare şi curba LM, echilibrele pe pieţele bunurilor şi a bunurilor şi descrierea politicilor monetare de relansare într-o economie închisă.

Capitolul 3 se intitulează sectorul extern şi politici monetare ale cursurilor de schimb şi cuprinde politicile monetare de relansare în regim de schimburi fixe, flexibile, efectele unei devalorizări, cercul vicios al unei devalorizări pentru o monedă slabă, cercul virtuos al unei monede puternice.

Capitolul 4 arată politicile de intervenţie într-o economie deschisă, factorii de echilibru extern şi impactul unei devalorizări.

Capitolul 5 cuprinde descrierea modelului neokeynisian cu rate de schimb flexibile-studiu de caz pentru România şi realizarea unei aplicaţii cu date culese din Anuarul Statistic al României din anii 1990-1998.

Modelul analizat conţine 17 ecuaţii, 17 variabile endogene, 5 variabile exogene şi 2 variabile care pe termen scurt sunt exogene, iar pe termen lung sunt endogene modelului.

CAPITOLUL 1

SISTEMUL BANCAR ŞI OPERAŢIUNI BANCARE

1.1. BANCA DE EMISIUNE

Implicată amplu în emisiunea monetară, în procesul de creditare şi de dirijare prin credit şi monedă a economiei, în operaţiunile valutare şi în alte operaţiuni importante din punct de vedere monetar şi al creditului, banca de emisiune are un rol major.

Prin funcţiile pozitive îndeplinite, prin legăturile multilaterale cu alte bănci şi prin aceasta cu economia, banca de emisiune reprezintă o placă turnantă a sistemului bancar, afirmându-şi pe deplin cea de-a doua denumire sub care este cunoscută, ca bancă centrală.

Substanţa funcţionalităţii băncii de emisiune se manifestă prin cinci funcţii principale:

- de emisiune;

- de creditare;

- de centru valutar;

- de bancă a băncilor;

- de bancă a statului.

Aşa cum se va vedea, la rândul lor, fiecare din aceste funcţii au sfere de acţiune distincte, dar, prin natura lor, interdependente şi intercorelate.