Prezentarea sistemului bancar românesc - Banca Comercială Carpatica

Partea I – Prezentarea sistemului bancar

Cap.1 : Sistemele bancare contemporane şi particularităţile acestora

Sistemele bancare moderne sunt alcătuite din două niveluri: pe primul nivel se situează banca centrală în sarcina căreia intră conceperea şi implementarea politicii monetare, păstrarea rezervelor valutare ale ţării. Banca centrală este supraveghetor şi împrumutator de ultimă instanţă al băncilor comerciale, îndeplineşte rolul de bancher al statului etc. Pe cel de al doilea nivel se situează băncile comerciale care îndeplinesc activităţi de creditare, de investiţii, activităţi specifice pentru satisfacerea necesităţilor publicului larg. Faţă de băncile centrale, băncile comerciale au apărut mai târziu, fie provenind din transformarea acestora prin schimbarea obiectivelor lor, fie ca instituţii nou create având în sarcină atribuţiile specifice menţionate mai înainte. Denumirea băncii centrale diferă de la ţară la ţară. Astfel există:

- bănci care includ în denumirea lor numele ţării respective (Banca Angliei,

Banca Franţei, Banca Italiei etc);

- bănci care poartă denumirea de Bancă Naţională (Banca Naţională a

României, Banca Naţională a Poloniei, Banca Naţională a Ungariei etc);

- bănci care poartă denumirea de Bănci de Rezerve (Federal Reserve în

S.U.A., India, Australia, Noua Zeelandă ş.a.)

În fruntea băncii centrale se află fie un preşedinte (Germania, Polonia) fie un guvernator (Franţa, România, Belgia, Anglia), fie un „chairman" SUA.

Prima bancă centrală a fost Banca Angliei înfiinţată în 1694. Cercetatorii consideră Banca Regală Suedeză ca fiind prima bancă centrală din lume ce a luat naştere în 1656 sub denumirea de Stockholm Banco, predecesoarea Băncii Regale Suedeze. Cea dintâi bancă centrală independenţa a fost Sistemul Rezervelor Federale creat în 1913 ca bancă centrală a S.U.A. Independenţa Fed nu a fost totală, politica valutară fiind pâna în prezent un apanaj al Executivului. Fed reuneste 12 banci „centrale" care au, fiecare, jurisdictii asupra unui numar de state americane. .

1.Sistemul bancar al Americii

“Federal Reserve System” este banca centralã a Statelor Unite ale Americii. Aceasta a fost fondatã de Congress în 1913 pentru a furniza naţiunii un sistem monetar şi financiar mai sigur, mai flexibil şi mai stabil. Peste ani, rolul acesteia în bancă şi economie s-a extins.

Federal Reserve System este un sistem bancar semi-guvernamental alcătuit din:

• un consiliu de guvernatori (în engleză, Board of Governors) numiţi prin hotărâre prezidenţială, care au sediul în Washington, D.C.;

• un comitet federal al pieţii libere (în engleză, [the] Federal Open Market Committee);

• douăsprezece bănci regionale, numite regional Federal Reserve Banks localizate în diferite oraşe mari de-a lungul naţiunii, toate societăţi pe acţiuni;

• numeroase bănci private, care posedă părţii variabile din valoarea totală a acţiunilor celor 12 bănci regionale ale sistemului ([the] regional Federal Reserve Banks).

Este demn de remarcat că, spre deosebire de multe ţări ale lumii în care băncile centrale sunt proprietatea exclusivă a statului respectiv, în Statele Unite ale Americii, Federal Reserve System este deţinut de entităţi private.

“Fed”, aşa cum sistemul este numit, este o entiate guvernamentală independentă creată pentru a deservi drept bancă centrală a Statelor Unite, şi are următoarele responsabilităţi :

• să formuleze şi să execute politica monetară,

• să supervizeze şi să regleze instituţiile de depozit,

• să emită pe piaţă o monedă flexibilă,

• să asiste operaţiile de finanţare ale guvernului federal,

• să servească drept bancher pentru guvernul Statelor Unite.

În plus, are importante roluri în a opera sistemele de plăţi naţionale, a proteja drepturile clienţilor în relaţiile lor cu băncile, şi în promovarea dezvoltării comunităţii şi a investiţiilor.

Scopurile pe termen lung ale Federal Reserve ramân însă constante: o economie puternică, cu preţuri stabile, cu o piaţă a locurilor de muncă durabilă, şi muneroase oportunităţi pentru creşterea economică.

2.Sistemul bancar în Europa

2.1.Banca centrală europeană

Banca Centrală Europeană (BCE) este banca centrală a Uniunii Europene, cu funcţia de administrare a politicii monetare în ţările care folosesc euro ca monedă. Îşi are sediul la Frankfurt am Main, în Germania, şi a fost creată după modelul Bancii Federale a Germaniei, Bundesbank.

Funcţiile BCE sunt menţionate în “Tratatul de la Maastricht”. Printre acestea menţionăm:

o distribuţia şi supravegherea monedei Euro

o definirea politicii europene a intereselor şi controlul rezervelor de bani

o cooperarea cu băncile naţionale

Pentru a putea să lucreze eficient, BCE nu are voie să depindă de puterea politică, o chestiune pe care criticii o aduc deseori în discuţie.

Banca Centrală Europeană reprezintă o instituţie singulară şi complexă. Singulară deoarece nici o altă bancă centrală modernă nu a mai fost creată prin voinţa politică a 15 state dezvoltate în cadrul unui tratat şi complexă datorită faptului că reprezintă vârful sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC), care influenţează băncile centrale naţionale.

Membrii Consiliului Guvernatorilor BCE sunt membri ai consiliului drector şi în acelaşi timp preşedinţi ai băncilor naţionale. Este cel mai important ogan de decizie al BCE.

Consiliul Director BCE este ales la fiecare 8 ani şi este format dintr-un preşedinte, un vicepreşedinte şi alţi patru membri. Astfel statele mici nu sunt reprezentate în consiliul director. La începerea lucărilor pe 1 ianuarie 1999 olandezul Wim Duisenberg a fost ales ca preşedinte. El a fost înlocuit la 1 noiembrie 2003 de francezul Jean-Claude Trichet. Consiliul director decide ocupaţiile BCE şi este ales la recomandarea consiliului BCE. Acesta funcţionează în concordanţă cu o economie de piaţă competitivă, având ca principal obiectiv stabilitatea preţurilor.

BCE are dreptul exclusiv în stabilirea ratei dobânzii pentru Europa. Obiectivul primar al băncii este acela de a menţine o stabilitate a preţurilor în zona Euro, cu alte cuvinte să menţină o inflaţie scăzută. Obiectivul actual este să menţină o inflaţie sub 2%.

În plan secund, funcţiile principale ale BCE sunt:

o să definească şi să implementeze politica monetară pentru zona euro

o să susţină politicile economice ale statelor membre UE

o să conducă operţiunile de schimb extern, şi să menţină rezervele străine ale consiliului director

o să promoveze operaţiunile sistemului de plăţi

În plus, BCE reprezintă autoritatea cu drept exclusiv de decizie asupra emisiunii bancnotei Euro. Statele membre pot să emită monedă euro, dar cantitatea trebuie să fie aprobată întâi de banca centrală. Banca trebuie să coopereze cu EU şi cu entităţi şi organizaţii internaţionale. De asemenea, BCE este responsabilă de menţinerea unui sistem financiar stabil şi de monitorizarea sistemului bancar.

În particular, funcţiile sale monetare includ:

o să deschidă de conturi pentru instituţiile de credit, entităţi publice şi alte entităţi de pe piaţă

o să efectueze operaţiuni de creditare şi alte operaţiuni de piaţă

o să impună instituţiilor de credit păstrarea unor rezerve minime

o să impună reguli pentru a crea un sistem de decontări şi plăţi eficient