Privatizarea Bancară în România

Introducere

In 1997, sistemul bancar românesc era privit de analistii occidentali ca fiind

"corupt, dar prudent", potrivit unui comentariu publicat la vremea aceea de

Business Central Europe. Cât de prudent a fost s-a văzut un an, doi mai tarziu,când

uşile tribunalelor s-au deschis pentru a judeca,unul dupa altul, cazurile de faliment

bancar.

Imediat după intrarea în incapacitate de plată a Bancorex şi denuntarea

Situaţiei financiare stânjenitoare a Băncii Agricole, in interiorul ţării s-a făcut prompt

asocierea băncilor comerciale majoritare de stat cu servilismul politic.

Evenimentele ulterioare au arătat însă că executarea ordinelor politice nu este o

problemă singulară în sistem. Falimentul Băncii Albina şi mai apoi al Bankcoop au

demonstrat că eficienţa unei bănci nu este neapărat legată de natura capitalului

social.

Prieteniile sau obligaţiile unor factori de decizie din băncile comerciale cu

capital privat pot expune banca, prin acordarea de credite fără garanţii acoperitoare

sau lichide, până la situaţia în care falimentul nu mai poate fi evitat.

A vinde sau a nu vinde bancile? Şi totuşi, există o întrebare ce încă îşi mai caută

răspuns. Este bine sau nu ca statul să renunţe la participarea sa în capitalul social al

băncilor comerciale?

Cap. I

Noţiuni generale privind

privatizarea băncilor comerciale din România

Conform definiţiei date în DEX, privatizarea reprezintă „procesul de trecere a întreprinderilor şi instituţiilor din proprietatea statului în proprietate privată”.

Etapele procesului de privatizare sunt:

• evaluarea activelor şi pasivelor (stabilirea profilului de risc al băncii);

• stabilirea unui plan pentru managementul pasivelor (rambursarea surselor atrase sau transferul pasivelor la o altă instituţie bancară);

• derularea uni program special de redresare financiară şi operaţională (stoparea pierderilor, reducerea cheltuielilor operaţionale, conservarea şi întărirea valorii unor active necesare pentru viitorul băncii);

• dezvoltarea unei strategii de colectare a principalului şi a dobânzii (incluzând vânzarea activelor puse in garanţie).

Obiectivele privatizării:

Obiectivele urmărite pot diferi de la o ţară la alta, de la etapă la etapă şi de la un minister la altul. Sunt prezentate în continuare un sumar al principalelor obiective:

-îmbunătăţirea eficienţei prin creşterea competiţiei şi extinderea posibilităţilor firmelor să se împrumute de pe piaţa de capital;

-reducerea necesarului de împrumut pentru sectorul public;

-atenuarea problemelor de plata a sectorului public;

-diminuarea implicării guvernului în luarea deciziilor la nivelul întreprinderilor;

-diversificarea structurii proprietăţii asupra activelor economice;

-încurajarea preluării acţiunilor de către salariaţi;

-redistribuirea venitului şi a bogăţiei.

Privatizarea băncilor comerciale cu capital de stat este considerată de specialişti ca fiind un element de bază al procesului de ansamblu al privatizării, element la rândul său considerat fundamental pentru restructurarea şi eficientizarea economiei româneşti.

Dezvoltarea unei bănci conduce la dezvoltarea zonei economice în care activează, iar deprecierea altei bănci produce efecte negative profunde în mediul economic înconjurător.

• Din punctul de vedere strict al managementului bancar, procesul de privatizare implică pe de o parte, anumite aspecte legale privind asigurarea condiţiilor impuse de reglementările juridice privind desfăşurarea procesului, iar pe de altă parte, de pregătire a procesului in sine, ceea ce presupune acţiuni de asanare, ce diferă in funcţie de situaţia economico-financiară a băncii supuse acţiunii de privatizare.