Procedee și Tehnci de Control Financiar

INTRODUCERE

Controlul financiar este efectuat de către entităţile economice pentru a stabili dacă activitatea economică şi financiară desfăşurată de acestea este conform normelor, regulilor şi principiilor stabilite. Perfecţionarea şi cunoaşterea activităţii economice şi financiare presupune urmarea unor paşi metodologici prin intermediul cărora se oglindeşte realitatea, legalitatea şi eficienţa activităţii firmei.

Tehnica executării controlului financiar presupune alegerea procedeelor celor mai adecvate în funcţie de obiectivul controlat şi aplicarea acestora, în vederea scopului controlului, care pot fi :

• Procedee comune: observaţia, raţionamentul, comparaţia, clasificarea, analiza şi sinteza.

• Procedee specifice: cercetarea, studiul general prealabil, controlul documentar, inventarierea de control, expertizele tehnice şi analizele de laborator, controlul total şi controlul prin sondaj, analiza activităţii economice financiare.

În continuare , din categoria procedeelor specifice controlului financiar, vom vorbi despre controlul faptic, analiza economico – financiară , controlul total şi cel prin sondaj.

CAPITOLUL I

Controlul faptic

Una din cele mai utilizate forme de control financiar pentru analizarea situaţiei reale şi a mişcării mijloacelor băneşti şi materiale dintr-o entitate economică o reprezintă controlul faptic. Acesta se efectuează la locul de existenţă a mijloacelor băneşti şi materiale având următoarele obiective principale:

- determinarea exactă a cantităţilor şi valorilor existente;

- starea reală în care se găsesc;

- stadiul şi modul de prelucrare;

- respectarea legalităţii în utilizarea lor.

Această formă de control are loc când se poate observa “la faţa locului” mărfurile, materialele, materiile prime, imobilizările corporale ş.a. care sunt atestate în documentele verificate, urmărindu-se concordanţa dintre documente şi realitate.

Principalele tehnici utilizate de controlul faptic sunt: inventarierea, analiza tehnică şi analiza de laborator, observarea directă şi inspecţia fizică.

1.1. Inventarierea

Inventarierea poate fi definită ca ansamblul de operaţiuni prin care se constată, descrie şi evaluează existenţa la o anumită dată a tuturor elementelor patrimoniale, inclusiv a celor extrapatrimoniale, cantitativ valoric sau numai valoric după caz.

Această operaţiune are rolul de a compara realitatea fizică cu informaţiile furnizate de contabilitate stabilind diferenţele posibile şi modul lor de rezolvare.

Inventarierea generală şi periodică diferă faţă de inventarierea de control: prima formă are loc în funcţie de o programare anticipată îmbinând atât elemente de control faptic cât şi elemente de control documentar pe când condiţia esenţială a celei de-a doua forme este caracterul inopinat, adică se realizează prin sondaj.