Proiect financiar-bancar - capitalurile întreprinderii

Subiectul ales pentru proiectul financiar bancar se refera la „Capitalurile întreprinderii”

Plecând de la bilantul contabil, care este prezentat sub forma unu tablou cu doua parti, ajungem la descrierea structurii ale acesteia:

- partea dreapta numita activ

- partea stânga numita pasiv

Activul se compune din bunuri detinute de întreprinderi (dreptul la proprietate asupra lucrurilor) si creante (drepturi ale tertilor).

Pasivul sau datoriile se compun din capitaluri proprii si într-o masura considerabila, din împrumuturi contractate de întreprinderi si nerambursate înca la momentul întocmirii bilantului.

Din punct de vedere financiar în pasivul bilantului sunt reflectate sursele de provenienta ale capitalurilor proprii si împrumutate.

Prin componenta sa pasivul delimiteaza clasificarea surselor de finantare în functie de modul lor de constituire (însusirea lor de a deveni scadente la un anumit termen). Mai întâi se înscriu capitalurile proprii provenit de la proprietari, apoi cele din reinvestiri ale acumularilor anterioare (rezerve) si din resurse publice (subventii, provizioane reglementate). În mod practic, aceste surse nu au o scadenta decât în situatia de faliment nu sunt deci exigibile si de aceea se mai numesc resurse permanente (stabile).

Tot în categoria surselor permanente se înscriu si datoriile financiare respectiv împrumuturile contractate pe termen lung, cu scadenta mai mare de un an.

Nicolae Feleaga defineste (în „Sisteme contabile comparate” volumul II în Norme „Contabile Internationale” ) sursele permanente ca fiind pasive necurente (non-current liabilities) .

Sursele permanente (capitaluri proprii+datorii financiare) acopera nevoile permanente. Cu cât resursele permanente sunt mai mari decât necesitatile permanente de alocare a fondurilor banesti, cu atât întreprinderea dispune de o marja de securitate care o poate pune la adapost de evenimente neplacute.

Acest surplus de surse permanente degajat de ciclul de finantare al investitiilor poate fi „rulat” pentru reînnoirea stocurilor creantelor si a lichiditatilor.

Aceasta utilizare potentiala a marcat denumirea lui de FONDE DE RULMENT. El este expresia realizarii echilibrului financiar pe termen lung si a contributiei acestuia la finantarea activelor curente, nete fata de datoriile curente. Datorita acestei destinatii FONDUL DE RULMENT mai este denumit si CAPITAL DE LUCRU NET.

FOND DE RULMENT =SURSE PERMANENTE-DATORII PERMANENTE=

=(Capitaluri proprii+Datorii) – Imobilizari nete (fara amortizari)

=(Active circulante+cheltuieli în avans)-(Datorii curente-venituri în avans)

Asigurarea întreprinderii cu capital atât la începutul activitatii cât si pe parcursul desfasurarii acesteia este primordiala pentru întreprindere.

Pentru buna functionare a întreprinderii este necesara crearea mai multor fonduri cum sunt: fondul pentru investitii în active fixe, fondul de rulment, fondul de rezerva, etc; sursele de formare a acestor fonduri difera de la caz la caz astfel ca pentru anumite activitati se poate apela si la împrumuturi.

Principalele surse pentru crearea acestor fonduri sunt: aportul asociatilor sau actionarilor, autofinantarea, creditarea si finantarea bugetara.

În functie de formele pe care le îmbraca întreprinderile si de structura proprietatii se gasesc si resurse de formare a fondurilor. Astfel întâlnim în finantele regiilor autonome, societatilor comerciale cu capital privat sau mixt, cooperativelor si asociatiilor cooperatiste, etc.