Promovarea Afacerilor Economice Internaționale

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII NOŢIONALE

I.1. Noţiunea de afaceri internaţionale

Niciodata în istoria sa, omenirea nu a fost atât de mult implicată în comerţ. Lumea devine rapid unitară din punct de vedere economic, o singură piaţă. Indiferent dacă o ţară vrea sau nu, comerţul ei exterior, exportul şi importul cresc, iar firmele implicate în aceste activităţi sunt din ce în ce mai multe.

În cele ce urmează, vom analiza tendinţele actuale ale economiei mondiale, astfel cum aceasta s-a conturat în ultimele două decenii. Cunoaşterea acestor tendinţe din economia mondială ne va ajuta să înţelegem fenomenul actual al globalizării, acceptat sau nu de ideologi şi economişti, fenomen care a avut printre efectele sale şi acest flux internaţional al investiţiilor externe şi mai ales al celor directe. Astfel, vom prezenta în cele ce urmează coordonatele economiei mondiale contemporane şi tendinţele fundamentale ale acesteia.

Una din tendinţele de bază care rezultă din analiza economiei mondiale constă în creşterea importanţei schimburilor economice externe pentru dezvoltarea economică a fiecărui stat, mai mare sau mai mic, dezvoltat sau în curs de dezvoltare. Această tendinţă este exprimată de corelaţia dintre dinamica producţiei şi cea a comerţului exterior, ritmul de creştere a comerţului devansând ritmul de creştere a producţiei, atât la scară naţională, cât şi la scară regională sau internaţională. În acest context, corelaţia conform căreia cota de export şi cota de import, respectiv ponderea comerţului exterior în producţia naţională au o tendinţă de creştere. Semnificativ este exemplul Marii Britanii, ţară dezvoltată cu tradiţii în desfăşurarea relaţiilor economice externe şi cu o statistică bine pusă la punct. Astfel, în 1850, partea din producţia naţională care se exportă (cota de export) era doar de 2-3%, iar în 1999 cota de export se ridica deja la peste 30%. Această corelaţie se confirmă pentru majoritatea ţărilor lumii şi, deci, pentru întreaga economie internaţională.

Imperiile coloniale de odinioară s-au restras în matcă şi au dat naştere la peste 200 state independente pe mapamond, iar tendinţa de naţionalizare, de independenţă a unor regiuni, oricât de sărace şi de slab dezvoltate ar fi este în continuă ascensiune. Apariţia şi dezvoltarea naţiunilor şi economiilor naţionale, ruperea lor din imperiile coloniale nu înseamnă un proces de izolare economică a lor. Cucerirea independenţei naţionale a fost şi este un factor al accelerării dezvoltării economice, iar statisticile arată că, în realitate, cu cât o naţiune sau o economie naţională este mai puternică şi mai dezvoltată, cu atât nevoia de a participa la schimbările economice internaţionale este mai mare, dar şi posibilităţile de a oferi mai multe valori materiale în aceste schimburi sunt mai mari.

Corelaţia poate fi formulată şi în felul următor: cu cât o ţară este mai dezvoltată, cu atât locul său în diviziunea internaţională a muncii este mai eficient, iar aportul său cu mărfuri şi servicii la circuitul economic internaţional este mai mare. De aceea, accentul pe care l-au pus ţările industrializate pe dezvoltarea economiei naţionale, ca şi efortul actual pe care îl depun cele mai multe ţări în curs de dezvoltare pentru propăşirea economică nu trebuie interpretată ca autarhie sau ca o tendinţă de izolare de economia internaţională, ci tocmai ca pe o însuşire a unei lecţii a istoriei care spune că “înainte de a fi dezvoltat în lume, trebuie să te dezvolţi mai întâi la tine acasă”.

Pe de altă parte, pe fondul adâncirii interdependenţelor economice şi creşterii mai rapide a schimburilor economice în raport cu producţia are loc procesul de globalizare economică, concomitent cu afirmarea naţiunilor şi economiilor naţionale în lume. Cu cât un stat este mai dezvoltat, cu atât gradul de participare a sa la schimburile economice internaţionale este mai ridicat şi, în paralel, sporeşte nivelul de globalizare, dar nu pe seama reducerii importanţei naţiunilor şi economiilor naţionale, ci tocmai în virtutea afirmării acestora.

Ca urmare a celor două tendinţe menţionate mai sus se degajă o altă tendinţă fundamentală în economia internaţională actuală, şi anume: creşterea interdependenţelor economice internaţionale. Lumea contemporană este o lume a interdependenţelor atât între naţiuni, cât şi între procesele economice, care la prima vedere par diferite unul de altul. Progresul şi stabilitatea unei naţiuni depind de progresul şi stabilitatea celorlalte naţiuni. Există un interes obiectiv comun ca dezvoltarea economică, echilibrul economic şi stabilitatea social-politică în cele mai diferite zone ale lumii să contribuie la progresul general, de unde şi nevoia de colaborare economică internaţională în cele mai variate forme. Interdependenţele economice internaţionale au condus la mondializarea sau globalizarea unor procese sau fenomene care în trecut erau locale, cum sunt: problemele materiilor prime, energiei, echilibrului ecologic, subdezvoltării, crizelor economice, problemele demoeconomice etc.

Relaţiile economice dintre state, având un caracter vital pentru progresul socio-economic al naţiunilor şi al economiei internaţionale în ansamblul ei, conduc la apariţia şi dezvoltarea tendinţei de instituţionalizare a relaţiilor economice internaţionale. Pe plan intern, statele creează organisme specializate care prin metode specifice supraveghează dezvoltarea schimburilor economice externe, evoluţia echilibrului comercial, valutar şi financiar. În acelaşi timp, pe plan internaţional, statele creează, pe de o parte, un cadru juridic care să favorizeze pe baza reciproc avantajoase derularea circuitului economic internaţional sau a unora din fluxurile lui, iar pe de altă parte, înfiinţează organizaţii economice, financiare, comerciale, tehnologice, internaţionale, cu caracter regional, subregional sau mondial, care acţionează prin mecanismele convenite în statutele de funcţionare ale organizaţiilor respective. Unele dintre aceste organisme primesc sau urmează să primească din partea statelor membre o serie de atribuţii supranaţionale şi suprastatale în care o serie de state îşi pun mari speranţe, iar altele, dimpotrivă, manifestă faţă de ele temeri sau, deseori, şi una şi alta. Procesul de integrare economică în cadrul unor organizaţii economice internaţionale cunoaşte forme variate, reacţii contradictorii, impulsuri interne sau externe în raport cu nivelul de dezvoltare a statelor, cu potenţialul economic, poziţia lor geopolitică etc.

Dintre aceste tendinţe, nu trebuie marginalizată aceea care are în vedere decalajele economice care caracterizează economia internaţională contemporană, decalaje care despart lumea în “ţări bogate” şi “ţări sărace” atrăgând atenţia oamenilor politici, de ştiinţă şi cultură nu numai ca un fenomen imoral, dar şi periculos pentru echilibrul şi dezvoltarea însăşi a ţărilor economic avansate. În ciuda unor eforturi depuse de unele organisme internaţionale, cu deosebire O.N.U., de a stăpâni decalajele şi evoluţia lor, realităţile arată că acestea nu se atenuează, ci se adâncesc, că apar noi decalaje în zona tehnologiei, educaţiei, alimentaţiei etc. care subminează dezvoltarea echilibrată a economiei internaţionale, generând conflicte economice, sociale, politice şi chiar militare în diferite zone ale lumii. Preocupările pentru lichidarea stărilor de subdezvoltare şi instaurarea unei noi ordini economice internaţionale au rămas totuşi la stadiul de programe şi doleanţe .

O implicaţie profundă asupra economiei internaţionale are desfăşurarea unei revoluţii ştiinţifico-tehnice fără precedent în istorie, care a generat noi tipuri şi modele de diviziune internaţională a muncii, a accelerat viteza circuitului economic mondial, a modificat fluxurile geografice comerciale tradiţionale, a condus la apariţia unor noi fluxuri economice internaţionale, a determinat apariţia unor noi metode şi forme de comercializare, negociere, plăţi, bazate pe realizările tehnologiei de vârf din telecomunicaţii şi alte domenii.